Traian Basescu a declarat marti seara ca pentru el a fost un "soc" anuntarea de catre Eduard Hellvig a unei noi axe a securitatii euro-atlantice Washington-Berlin-Bucuresti, vorbind in termeni duri despre propunerea presedintelui Klaus Iohannis pentru sefia SRI, pe care il acuza ca a intrat in politica "ducand geanta" lui Dan Voiculescu si ca l-a tradat pe Crin Antonescu. In ceea ce priveste viata sa dupa terminarea mandatului de presedinte, Traian Basescu afirma ca se simte "extraordinar de bine" iar singura sa grija este cum va evolua cazul Elenei Udrea, in care are in continuare incredere.

Traian Basescu la B1 TVFoto: Captura B1TV

Fostul sef de stat, care s-a facut remarcat la inceputul celor doua mandate prin anuntarea unei axe de securitate Bucuresti-Londra-Washington, a fost invitat la televiziunea B!, intr-o emisiune moderata de Catalin Striblea si in care a fost invitat si jurnalistul Ion Cristoiu.

Daca Hellvig nu a avut parte de cuvinte foarte bune din partea lui Basescu, fostul presedinte a subliniat ca Iohannis nu avea de ce sa se consulte cu Statele Unite ale Americii in ceea ce priveste viitorul sef al SRI.

"Presedintele Iohannis nu avea nevoie de aprobarea sau consultarea nimanui, acesta e stadiul la care eu am lasat Romania", a spus Traian Basescu, afirmand ca cei care afirma ca era necesara consultarea SUA sunt "slugi care ling clante la ambasade".

"Cine e ambasada SUA pentru un sef de stat? Daca vreau sa ma consult pe o problema sun la Biden sau la Obama. Nu am luat in zece ani nicio aprobare de la nimeni dar am intuit si ce trebuie facut bine pentru noi si credibil pentru parteneri", a sustinut acesta.

Iata mai jos principalele declaratii facute de Traian Basescu si transmise LIVE TEXT de HotNews.ro

Traian Basescu:

  • Nu va fi nimic senzational (in emisiune)
  • Imi e extraordinar de bine, e prima oara in viata mea cand dimineata nu ma trezesc cu grija
  • Parca e altfel viata
  • Am vazut un film extrem de bun pe care il recomand tuturor ('De ce eu', al lui Tudor Giurgiu)
  • (intrebat daca prezenta la film are o semnificatie politica) Nu, sub cuvant de onoare. Pentru ca a beneficiat de informatii din interior legat de cazu Lele ... si in mod cert a avut Tudor Giurgiu sau scenaristul informatii din interiorul Parchetului general, nu mi-a produs nicio surpriza fata de ce credeam
  • Poate e putin emblematic pentru perioada respectiva

Despre Eduard Hellvig

  • Nu m-am uitat azi la televizor, nu imi poate produce surprize prin ce spune. A fost surpriza nominalizarii. Practic nu il cunosc
  • Pentru mine un om care a inceput in politica ducand geanta lui Voiculescu, tradandu-l pe Antonescu, maine il va trada si pe Iohannis daca ii va fi mai bine
  • Pentru mine a fost un soc anuntarea axei noi Bucuresti - Berlin - Washington
  • M-a surprins pentru ca Romania are prioritati de securitate nationala si a fost o munca teribila sa devenim foarte credibili in aceasta abordare, parteneriatul cu SUA si implicit cu Marea Britanie, cu care am si semnat un parteneriat strategic
  • Ca securitate, cred ca primele semnale nu sunt cele mai bine. Increderea o castigi extraordinar de greu, cu costuri enorme 
  • (intrebat daca americanii au fost anuntati sec de numire) Sunt convins ca asa a fost si v-o spun public la fel au aflat si de la mine de numirea lui Maior si Ungureanu, din presa
  • E tipul acesta de slugi care ling clante la ambasade, ati intrebat la Ambasada SUA? Cine e ambasada SUA pentru un sef de stat? Daca vreau sa ma consult pe o problema sun la Biden sau la Obama
  • Nu am luat in zece ani nicio aprobare de la nimeni dar am intuit si ce trebuie facut bine pentru noi si credibil pentru parteneri
  • Daca as fi venit la SRI sau SIE cu politruci fara culoare care s-au ocupat doar de sforarie cu siguranta ne-ar fi trebui mult timp ca sa-i facem credibili
  • (Exista informatia ca nu s-a consultat cu americanii) Va garantez ca asa ceva nu se poate intampla, doar daca Romania intre timp s-a decredibilizat complet
  • Niciodata nu m-am consultat la numiri cu nimeni, nici la procurori nici la sefi de servicii
  • Lingaii astia de clante mereu dau impresia ca le stiu pe toate si ca ii suna ambasadorii
  • Dupa 2 luni de la terminarea mandatului am iesit din haina presedintelui si imi permit sa ma exprim liber
  • Nimeni sa nu ma considere presedintele Romaniei, sunt cetateanul Traian Basescu
  • Presedintele Iohannis nu avea nevoie de aprobarea sau consultarea nimanui, acesta e stadiul la care eu am lasat Romania
  • E o numire gresita, din punct de vedere al semnificatiei. Romania avea nevoie in fruntea serviciilor de doi atlantisti
  • Pe mine m-a interesat traseul lui profesional si politic, la Maior, era diplomat de cariera, era atasat euro-atlantismului, care dovedise la MApN unde a fost secretar de stat ca a inteles politica NATO
  • Daca eu as fi schimbat sefii de servicii in primele 60 de zile cu siguranta faceam aceeasi greseala
  • Stand doi ani si intelegand mecanismele si semnificatia semnalelor, am facut ce a trebuit
  • Nu poti sa ii reprosezi unui presedinte ca e o greseala, poate asta a fost vointa dansului, semnalul catre Berlin
  • Si eu am reusit sa trec sefii de servicii cu un vot foarte larg, dar numind din opozitie
  • (Are Iohannis capacitatea de a coordona serviciile?) Ii mai trebuie timp. 
  • Institutional, presedintele e sef al CSAT, si mai are o parghie, oricand poate cere revocarea unui sef de serviciu, trece nu trece, cand ai cerut-o....Presedintele poate destitui prim-adjunctul, in legea SRI scrie ca se numeste la propunerea directorului, care se presupune ca se va consulta cu presedintele, dar nu scrie in lege cum se revoca
  • Se poate pleca pe ideea ca e procesul invers. Directorul serviciului cere presedintelui sa emita decretul de revocare
  • Nefiind inscris in lege presedintele poate emite decretul si cu asta basta
  • (Ati fost tentat sa cereti demisia lui Coldea?) Am avut decretul scris, doar ca nu l-am semnat, dar am primit un alt raport al serviciului in 2 saptamani care imi arata o alta realitate decat cea intuita initial
  • El a fost scris si eu am spus vreau un raport. Daca raportul imi confirma presupunerea ca sunt servicii romanesti as fi semnat decretul, era evident ca era un joc politic
  • Primind un raport, strict secret - de la mine nu veti scoate niciodata secrete de stat si ce s-a discutat in cabinetul meu - eu nu pot incalca legea
  • Raportul trebuie secretizat, pe continut. Nu neaparat pentru relatiile noastre internationale dar pentru intern e deplin justificata secretizarea raportului
  • (Era convingator?) Da
  • Am cerut la juridic sa imi faca decretul sub rezerva semnarii daca nu primesc un raport convingator. Raportul a fost convingator
  • (De ce Coldea si nu Maior?) Trebuia sa ma duc la Parlament, treaba complicata. Toate variantele erau posibile in capul meu la acel moment
  • Nu am cum sa dau niciun element din raport. Un raport strict secret nu va pot spune din el niciun cuvant
  • (E posibil sa fi fost un filaj particular?) Nu a spus nimeni neaparat ca a fost o agentie particulara, ca a fost o agentie de stat, v-am spus doar ca a fost un raport
  • Nu cred ca poate fi desecretizat, cel putin in urmatorii zece ani
  • (De ce v-ati orientat spre gen Coldea?) Pentru ca e seful operativului, scurt
  • Raportul a fost foarte convingator si nu implica SRI. (Si niciun alt serviciu?) Nu
  • (Ati simtit ca relatia de loialitate cu dl Coldea nu mai functioneaza?) Nu, la militari a fost foarte fireasca relatia. Daca cineva a calcat in strachini putin au fost liderii politici, dl Melescanu, am chemat sefii si le-am spus fara implicare, el s-a apucat sa stranga semnaturi
  • Alt lucru care nu mi-a placut, Pachetul Big Brother, s-a ales o modalitate de promovare la cartelele pre-pay si stocarea datelor care sa nu le faca avizabile de CSAT
  • Peste noapte s-a umflat capul unor parlamentari sa faca legi
  • Prin acest tertip legal serviciile au evitat sa ajunga in CSAT si cu legea cartelelor pre-pay si stocarea datelor
  • (Serviciile i-au pus pe parlamentari sa faca legile?) Categoric da.
  • Nu mi-a placut deloc. E clar ca institutiile si-au cautat solutiile viitorului
  • Astfel de legi nu ar fi trecut niciodata prin CSAT fara control judecatoresc
  • Cele doua legi nu au fost facute fara ca serviciile sa stie iar cyber-security ostentativ guvernul nu a mai trimis sa ia aviz CSAT
  • Necesitatea de a controla serviciile mi-au demostrat-o ultimele sase luni de mandat, cu aceste trei legi, cu Melescanu, care a strans semnaturi, a scos o HG cu Ponta in 2013 fara a trece prin CSAT si au creat conditii ca dl Ponta a fost ofiter acoperit SIE si a devenit secret de stat
  • Pe urma, marea campanie dusa de toata presa Basescu incalca siguranta nationala
  • Nu stiu ce ii facea sigurantei nationale cand daca facem doi pasi gasim rezervisti SRI si SIE gata sa spuna orice, dar Ponta a fost secretizat de Melescanu
  • (S-a confirmat ca o parte din servicii tineau cu Ponta si o parte cu Iohannis?) Mi s-a cponfirmat la finalul alegerilor. Va aduceti aminte cand PSD spunea ca Maior va fi premier?
  • (Deci dl Maior era cu dl Ponta) Da, optiunea dansului a fost pentru dl Ponta
  • (Si dl Coldea cu Iohannis?) Aici nu am certitudini
  • (Victoria dl Iohannis a fost ridicata de parti din servicii?) Nu, aveau optiuni personale
  • Categoric serviciu nu s-a inhamat la asa ceva, nici SIE. Serviciul nu-l poate implica nimeni
  • Rezultatul alegerilor mi-a arata ca daca intrai in masinaria unui serviciu sa te denigreze era vai de steaua ta, ori ei nu s-au pretat la asa ceva
  • In anturajul politic la varf circula ca Ponta vrea sa-i ia capul lui Coldea si asta e un argument in plus de ce nu am vrut sa fac niciun fel de miscare la conducerea serviciilor
  • Ar fi avut capacitatea ca pe oricare dintre cei doi candidati sa-i denigreze, niciunul dintre servicii nu a facut asta

Despre Elena Udrea

  • (I se trage de la servicii?) Greu de spus, eu nu o sa o contrazic pe Elena Udrea
  • Am incredere in justitie, am incredere in Elena Udrea, e ridicol sa spui ca a furat bani de la Gala Bute
  • Va pot spune ca un om care a investit enorm in Elena Udrea, a spus ce stie si ce crede, e un om care nu minte
  • Nu exclud ca eu insumi am iesit uneori la pupitrul Cotroceniului, am avut o analiza si dupa trei luni m-am trezit ca nu e corecta, am rectificat si m-a ciomagit presa
  • Categoric nu minte (dar se poate insela?) ca orice om
  • (V-a consultat?) Nu. Femeia asta e extrem de puternica si cu convingeri extrem de puternice
  • Nu o bagi in sedinta si o convingi sa spuna ca tine, va spune ce vrea si ce crede
  • In schimb are o loialitate formidabila in relatia cu mine
  • Nu o considerati pe Elena Udrea un copil pe care il duci de mana
  • In toata perioada asta de cand ii e foarte greu sa stiti ca sunt unul care vorbeste cu ea in fiecare zi, ma duc la ea in arest, am fost la ea acasa, in arestul la domiciliu, am nimerit cand erau avocatii, asta e...
  • Incerc sa o conving ca nu am abandonat-o
  • Vorbesc la telefon si am si vizitat-o la domiciliu, e adevarat ca am nimerit odata cu avocatii dar asta e...
  • Maine se judeca arestarea, nu vrea sa fac niciun comentariu despre dosar
  • Nu fac niciun comentariu despre dosarele ei pentru ca ii fac rau si nu vreau sa ii fac rau
  • Eu stiu de la doamna Udrea foarte multe informatii, informari pe care le primea si de care a tinut cont
  • Cand a primit informatii ca are un secretar de stat dubios l-a dat afara
  • (de ce a stat dosarul in loc patru ani? le era frica de dvs?) Eu nu am vazut nicio stenograma si nu am vazut in discutiile cu avocatii...Daca auziti la supusi, la subordonati, ministrul a spus sa facem asta, toate lichelele fac asta, toti ciubuciarii din ministere isi folosesc ministru, ba ti-l mai aduce si la intalnirile de la partid....
  • Discut de mine, institutiile statului asigura securitatea presedintelui, demnitarilor, cum a fost posibil sa ajunga cu fratele meu in situatia in care s-a ajuns si eu sa nu stiu?
  • Discutam despre siguranta
  • Aici nu a fost nicio ancheta penala pana nu a aparut filmuletul
  • (La Elena Udrea trebuiau sa va informeze?) Categoric da. Nu am primit nicio informare
  • (Despre doamna Bica?) Nu 
  • Se ajunge la cumnatul premierului, dom'ne, l-a informat cineva? Discutam despre securitatea primilor oameni in stat
  • Serviciile trebuiau sa informeze
  • La noi e prost definita securitatea demnitarilor. Ei considera ca securitatea inseamna sa nu imi dea cu parul in cap sau sa nu ma scuipe
  • Iaca m-am dus la serbarea romilor si m-am trezit cu Bercea Mondialu, eu nu stiam ca acolo e Bercea, m-am trezit ca ii pune din multime salba la gat
  • Saptamana viitoare m-au avertiza ca e Bercea, nu e bine sa mergem
  • Am fost la Constanta si m-a scuipat unul
  • Singurul lucru care mi se pare excesiv, numarul mare de cereri de arestare
  • Se pare ca avem o problema si un risc, datorita presiunii care e pe procuror, sa faca rapid dosarele, ca sunt multe, exista aceasta presiune sa lupte impotriva coruptiei si parca incep sa se axeze prea mult pe denunturi
  • Langa denunt trebuie sa mai pui ceva si sa nu-i lasi pe cei care au luat banii sa se pna de acord si sa incrimnezi ministrul
  • Zici ca ai luat 900.000 de dolari si i-ai dus la ministru. Tu ai luat banii si esti liber, spunand ca i-ai dus la ministru.
  • Tu smecher care iti faci tot soiul de investitii ti-au trecut prin mana 900.000  de dolari si nu ai luat si tu o mie de acolo?
  • (Despre dosarul Microsoft, Elena Udrea era?) Am citit sinteza, Elena Udrea nu era. Acum se pare ca ramas singura
  • Am incredere ca justitia functioneaza
  • (Despre banii pentru Cocos si finantarea campaniei prezidentiale) Erau blocati la interventia autoritatilor austriece si mare parte erau blocati 
  • Eu sunt convins ca daca il nominalizeaza pe Vasile Blaga va stii sa raspunda. Ce stiu cu certitudine, la PDL nu se punea mana pe bani, daca venea cineva sa sponsorizeze, fugi la casierie
  • Mi-ar parea rau ca in campania mea sa se fi utilizat bani dubiosi ca provenienta, dar nu exclud, eu spun de mult ca trebuie schimbata legea de finantare a partidelor
  • In 2009, cu 9 candidati ai partidelor si 3 independenti, a costat 19 mil lei, declaratiile partidelor
  • Campania din 2014, cu zece candidati ai partidelor si patru independenti, in total 14, campania a costat 9,6 mil lei
  • Cifrele sunt absolut ciudate, imi aminteam raspandirea panourilor din 2009 si 2014, mult mai intensa si mai scumpa
  • Avem o problema cu finantarea partidelor, pana nu o facem bugetara, toti oamenii care fura bani se vor inghesui sa finanteze partidele
  • Politicienii ori decid finantarea de la buget, oricat se supara ziaristi, populatie, este un pas inainte spre asanarea coruptiei care genereaza resurse financiare pentru partid
  • Eu nu am vorbit cu Blaga de doi ani si nu il instig la un mesaj, dar va dau scris ca ce am zis asta va face
  • Nu cred ca Blaga a dus bani acasa
  • Nu ma bagati in dosare, mai ales ca pentru altii am o abordare neutra, dar nu vreau sa ii fac niciun rau Elenei Udrea maine, daca eu incep sa vorbesc de dosare....

Despre implicarea SRI in lupta impotriva coruptiei si colaborarea SRI-DNA

  • Sa plecam de la baza actiunii, in 2006 mi-am dat seama ca evaziunea fiscala e o amenintare la bugetul de stat si la securitatea nationala
  • A fost prima hotarare CSAT in care defineam evaziunea ca amenintare la securitatea nationala si CSAT trasa sarcina SRI si nu numai, ci si parchetelor si MI sa coopereze pentru combaterea evaziunii
  • S-au emis intre timp alte cinci hotarari care au completat cadrul institutional
  • SRI e informatia primara. Eu am insistat sa se scoata finalul de comunicat DNA, cu sprijinul SRI
  • Prima informatie legata de fraude Microsoft eu am primit-o in 2012, erau trei foi cu nume, cu firme, dar a ajuns la o suta de volume la DNA
  • Cred ca startul e al SRI, zece pagini
  • (Ion Cristoiu: deci daca as fi om de afaceri, sa ma duc la SRI sau la DNA sa-i mituiesc?)Nici pe unul nici pe altul, ca ramaneti acolo (rade)
  • (Dl Coldea v-a sugerat sa o chemati pe doamna Kovesi de la Bruxelles?) Asta va pot garanta ca nu e asa, am avut ca obiectiv sa o readuc in tara intr-o pozitie imiediat ce ajung la intelegere cu...
  • Nu a avut nimeni nimic impotriva, nici SRI
  • (Doamna Udrea a fost la dl Ponta?) Eu nu am arugat-o niciodata sa se duca, dar stiu ca a fost, relatia dintre ei nu e de acum, Ponta a fost jurist la firma lui Dorin Cocos, se stiu de mult
  • (Despre presupusul blat Ponta-Basescu) O prostie fara margini. Elena Udrea a fost omul care dupa mine sau egal cu mine l-a atacat pe Ponta doi ani si jumatate
  • Daca eu nu-l erodam doi ani si jumatate cu plagiatul, cu SIE, cu furtul de la Rompetrol, cu Rosia Montana, Ponta probabil castiga alegerile, va garantez
  • Eu am spus deliberat ca nu te las de capul tau orice s-ar intampla
  • Eu nu cer nimic de la Iohannis, sa ne intelegem foarte bine. Optiunea mea si a Elenei Udrea a fost ca Ponta nu trebuie sa iara presedinte dar nu a fost niciun fel de simpatie pentru Iohannis
  • E solutia mai buna pentru democratie. Nici acum nu mi-am schimbat convingerea ca un om ca Ponta, lipsit de caracter si plagiator, ar fi fost o catastrofa
  • Banuiesc ca nu va inchipuiti ca s-a dus doamna Udrea sa-i bata la usa
  • Va garantez ca doamna Udrea nu bate la usa niciunui barbat
  • In general Elena Udrea imi spunea uite, am aflat asta. Rar se intampla sa am o zi in care sa nu ma intalnesc cu consilierii si sa discut despre ce e in lumea asta
  • Vai de presedintele care ramane informat numai de serviciile de informatii, pentru mine sunt foarte inguste
  • Elena Udrea era unul din oamenii politici cu care ma intalneam, dar nu exista partid cu care intr-un fel sau altul sa nu am informatii
  • Eu sper sa nu fie condamnata, e cea mai mare investitie politica pe care am facut-o
  • Am vazut bilantul DNA, rata de succes e 90%, nu 100%, sper ca Elena Udrea sa fie in acei 10%

Despre ofiteri acoperiti in presasi controlul serviciilor secrete

  • Eu iau afirmatia directorului SRI ca fiind responsabila. Personal nu am nicio informatie legata de existenta ofiterilor acoperiti
  • (Ati fi de acord?) Categoric nu. Serviciile sunt nistre structuri care trebuie sa fie niste instrumente, nu facatori de opinie
  • De ce am ajuns sa idealizam serviciile? Imediat ce spui ceva de un serviciu apare un cor, tradare, acum cand in Ucraina e razboi
  • Democratia care nu critica serviciile de forta ale statului e lipsita de vigoare
  • Este in firea serviciilor cand nu sunt controlate sa-si extinda capacitatea de control
  • Spunea dl Zegrean cum numirea sefului SIE e constitutionala dar nu e legala
  • Confirm ca are dreptate si a existat un blocaj in parlament
  • Am depus in parlament trei legi, functionarea SRI, activitatea de informatii si contra-informatii, activitatea SIE
  • Au fost depuse in 2006, cel mai mare adversar a fost dl Stroe, fostul secretar UTC
  • Cineva a vrut ca legile noi sa nu intre in functiune

Moldova si Ucraina

  • (despre afirmatia ca Romania a avut chei pentru a influenta situatia din Moldova) Putea sa intervina, o componenta in care sa fie si liberalii
  • Ganditi-va si la politicieni capabili sa discute cu cei trei politicieni
  • Tranzitia de la un presedinte la altul, unul nu mai avea ;egitimitate, imi iau si mie o bucatica, eu stiam ca imi termin mandatul
  • Niciodata un serviciu nu se va implica fara acordul sefului statului
  • Se poate remonta
  • M-as fi asteptat sa vad macar o reamintire a faptului ca la CCR a Moldovei s-a stabilit ca limba oficiala e romana si trebuie transpus in legislatie
  • Ma asteptam sa fie un subiect dur de discutii, ma asteptam sa aud promisiunea ca se mentin cele 5500 de burse
  • Daca vom continua si nu vom face cum a cerut Leanca si Ponta sa reducem numarul de burse, avem sanse sa-i convingem pe moldoveni ca Romania este una dintre solutii
  • E bine ca s-a dus Iohannis acolo dar agenda trebuia sa fie mult mai puternica, sa stie toti cetatenii Moldovei ca Romania cere sa se puna in aplicare...
  • Moldova nu e inca pierduta, Ucraina e pierduta
  • Am spus public ca nu am facut o prioritate si in Ucrainei ne intereseaza doar stabilitate, si cand va fi stabiolitate ne intereseaza problema romanilor de acolo
  • Inainte Ucraina a fost teren de experimentare pentru ambitiile Poloniei si balticilor

Ati schimba guvernul pana in 2016?

  • Cinstit da, as vrea sa am un guvern al meu
  • Eu inteleg moralitatea si imoralitatea in politica. Daca nu era guvernul Boc nu se facea nimic.
  • Un presedinte care nu are un guvern nu isi poate face programul.
  • Perspectiva e sa fie daramat guvernul Ponta. Intuitia imi spune ca se subrezeste solidaritatea....Daca si presedintele face un mic efort, Ponta nu mananca oua rosii la Palatul Victoria
  • Si presedintele Iohannis trebuie sa ajute un pic. Sa subrezeasca premierul. Pai la cate face Ponta nu gasesti doua motive sa-i spui pe zi, e greu de imaginat
  • Bine, e alt stil, eu as fi facut-o
  • Eu simt ca se subrezeste coalitia
  • Trebuie sa ma mut in casa data de RAAPPS Ati vazut-o in poze? Aveau obligatia sa mi-o puna la dispozitie in 21 decembrie
  • Acum Ponta umileste doi presedinti, nu doar pe mine. Iohannis nu se poate muta
  • Acum am o singura grija, ce evolutii va avea situatia Elenei Udrea, in rest copii sunt sanatosi, nepotii, mi-e totul in neregula
  • Daca va fi condamnata nu voi avea ce sa fac. Ce sa fac, sa fac alta justitie?