Premierul Victor Ponta a afirmat, vineri seara, intr-o interventie telefonica la Romania TV, ca unul dintre motivele pentru care presedintele Klaus Iohannis a respins Codul Fiscal poate fi acela ca seful statului a preferat sa puna in aplicare interese externe care nu doresc o Romanie cu o economie puternica, relateaza Agerpres.

"Ori e un gen de joc de blocaj politic (...) de foarte joasa factura (...) ori este vorba de interese externe Romaniei, domnul Iohannis nu a avut ce sa faca decat sa le puna in aplicare. (...) In ultimul an si jumatate uitati-va cate companii din strainatate si-au deschis si continua sa-si deschida fabrici, mijloace de productie, centre de servicii de IT, centre de pregatire. Asta inseamna ca unii pierd afaceri pentru ca se muta in Romania. (...) Poate ca nu se doreste ca Romania sa fie puternica economic, se doreste sa fim asa... o colonie care cumpara bunuri produse de altii. Dar eu cred ca datoria si a mea ca prim ministru si a presedintelui Romaniei este sa aparam Romania si nu sa ii aparam pe altii care pierd bani sau bussines-uri pentru ca Romania se intareste", a declarat Ponta.

Premierul a mai afirmat ca presedintele pierde foarte mult din punct de vedere politic in urma respingerii Codului Fiscal.

"Politic, domnul Iohannis pierde foarte mult si pierde mai ales in fata celor care l-au votat si care au auzit anul trecut in programul domniei sale si in programul PNL-ului despre reducerea TVA la 19%. Acum, cand a fost adoptata, e contra", a afirmat Ponta.

Acesta a calificat drept "o minciuna transmisa pe surse de vreun consilier prezidential" informatia vehiculata vineri potrivit careia respingerea Codurilor ar fi survenit discutiilor sefului statului cu conducerea BNR