Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat marti seara, la Realitatea TV, ca avea "asteptari" de la Gabriel Oprea la votul pentru motiunea de cenzura si nu si-a imaginat "nicio secunda" ca liderul UNPR "va prefera acest joc la dublu la infinit".

Intrebata de realizatorul TV Rares Bogdan la ce s-a gandit cand a depus motiunea de cenzura, care a fost respinsa marti de Parlament, Gorghiu a spus ca, in "naivitatea sa", a crezut ca liderii partidelor din coalitia guvernamentala se vor "gandi la Romania", si nu la interesele de partid.

"Eu am crezut ca alegerea va fi mult mai simpla pentru ceilalti trei lideri de partide (PSD, UNPR, ALDE). Nu mi-am imaginat nicio secunda ca dl Oprea va prefera acest joc la dublu la infinit. Asteptari la dl Oprea aveam, nu stiu daca mai am, daca o sa ne treaca momentul acesta de obida", a explicat ea.

Alina Gorghiu a caracterizat respingerea motiune drept "o nereusita de etapa" si a mentionat ca "razboiul cu PSD e unul lung, de uzura".

De asemenea, aceasta a reamintit ca Parlamentul actual "este expresia vointei electoratului la urne" si ea nu o sa poata "lua o suta de parlamentari de la PSD, UNPR si ALDE ca sa sustina motiunea de cenzura".

In timpul emisiunii, copresedintele PNL a incercat sa se laude cu majorarea alocatiilor pentru copii, propusa de liberali, dar a fost intrerupta de Rares Bogdan: "Chiar daca aveti un frumos sacou roz va informez cu tot respectul ca reprezentantii PNL, un partid care trebuie sa faca politici care sa aduca plus valoare, nu politici sociale'.