Ministrul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, Adrian Curaj, a declarat, duminica, la Pro TV, ca in ceea ce priveste legislatia privind doctoratele a pregatit un cadru normativ "puternic si serios" care, daca ar fi existat in urma cu patru ani, ar fi rezolvat pana acum foarte multe lucruri.

Adrian CurajFoto: Hotnews

Intrebat daca este ferm in a-i spune colegului sau de Guvern, Petre Toba, ministrul Afacerilor Interne, ca este o problema cu teza acestuia de doctorat, Curaj a precizat ca cei in masura vor analiza situatia si vor lua o decizie, relateaza Agerpres.

"Nu am stat sa ma uit la teza dansului. Imi cer scuze, nu am facut lucrul acesta pentru ca nu era locul meu. Eu am pregatit un cadru legislativ puternic, serios. N-a fost acest cadru in ultimii patru ani, pentru ca se puteau lua multe decizii. Daca era un cadru normativ potrivit si era clar ce se poate face, pana acum erau rezolvate foarte multe lucruri. Eu asta mi-am asumat si am facut-o", a spus ministrul.

In legatura cu declaratiile procurorului general interimar, Bogdan Licu, si ale fostului premier Victor Ponta, care au cerut retragerea titlului de doctor, Adrian Curaj a explicat ca nu pot fi depuse astfel de cereri, intrucat nu exista cadrul legal pentru acest tip de solicitare.

"Exista OUG 94/2014 care permitea, daca ministerul elabora normele, sa se renunte la titlu. Normele n-au fost niciodata elaborate, deci, in contextul acesta, nu pot fi depuse astfel de cereri la minister", a afirmat demnitarul.