Mihai Tudose ramane in Timis: Astept dosarele emise de autoritati in baza carora acordam prima transa de ajutor

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 18 septembrie 2017, 21:48 Revista Presei | Radio TV

Premierul Mihai Tudose a declarat luni seara, intr-o interventie telefonica la Realitatea TV, ca isi va continua si marti deplasarea de lucru in Timis, judet sever afectat de furtuna de duminica din vestul tarii, adaugand ca va pleca din zona cand autoritatile locale vor finaliza dosarele de evaluare a pagubelor care vor sta la baza intocmirii hotararilor de guvern prin care se va acorda prima transa de ajutoare.

'Maine mai avem... dar eu le-am spus foarte clar ca nu plec de aici decat cu dosarele pentru proiectele de hotarare de guvern emise de catre autoritatile locale pentru prima transa de ajutor de calamitate. (...) Incepem cu partile de utilitate publica', a declarat Mihai Tudose, potrivit Agerpres.

Intrebat daca a discutat cu primarul Timisoarei, Nicolae Robu, pe tema panoului de la intrarea in oras dinspre Lugoj care a cazut peste o masina al carei sofer si-a pierdut viata, premierul a spus: 'Nu i-am solicitat decat ca pana maine sa faca inventarul pagubelor, in special la obiectivele de utilitate publica, scolile, gradinitele, dispensarele, ce mai e nevoie'.

'In rest, alt dialog cu domnia sa, iertati-ma, dar nu cred ca-si are rostul. Apropo de declaratia mea sau si a domniei sale, reactia mea ca o replica la o acuza de-a lui ca autoritatile centrale nu stiu ce fac. Domne', nu vrei sa te ocupi de curtea ta sau macar hai sa vorbim despre vinovatii dupa ce terminam cu ce avem acum. (...) Pai daca tot ai o ocupatie, ocupa-te si explica-ne de ce a cazut chestia aia, care clar e prost facuta si e facuta cu autorizatie de la primarie, din oras. Asta a fost discutia si replica mea. El avea o alta preocupare, in loc sa se ocupe de ce e in oras. Eu sunt in Timisoara acum si credeti-ma ca e dezastru inca', a afirmat Tudose.

In context, intrebat pe acest subiect, premierul a continuat criticile aduse reprezentantilor din zona ai Enel.

'Am constatat ca firma de mentenanta sau de reparatii, ca nu mai e capabila nicio firma romaneasca sa lege doua sarme, trebuie sa o facem cu nu stiu ce firma de prin Italia. Dimineata s-au gandit ca poate ar fi bine sa aduca pe zona Banatului, zona afectata, niste echipe de prin alte zone ale tarii, orice, numai bine nu. S-a plans reprezentantul de aici: domne', noi avem foarte multi clienti. Poate tocmai asta e problema, ca i-am lasat cu totii sa se extinda mai mult decat ii tineau pingelele. Si daca dupa 24 de ore lucrurile stau inca in halul acesta, eu cred ca avem o problema grava', a declarat premierul, intrebat in legatura cu modul in care reprezentantii Enel au intervenit dupa furtuna de duminica.

Tudose a adaugat ca in legatura cu acest subiect tine legatura 'din ora in ora' cu ministrul energiei, Toma Petcu.

'Face si domnia sa toate presiunile posibile. Vorbim totusi de o firma privata, dar vorbim si de siguranta nationala. Fiindca am constatat in Timis, am vorbit si cu domnul inspector-sef de la invatamant, de la Inspectoratul Scolar, sunt 20 de scoli inutilizabile din cauza pagubelor materiale, acoperisuri smulse, geamuri si asa mai departe, dar sunt si alte 50 si ceva de scoli unde nu se poate relua procesul de invatamant fiindca nu mai au electricitate (...) si acestea sunt inchise ', a declarat premierul.

In alta ordine de idei, Tudose a apreciat implicarea si profesionalismul de care au dat dovada reprezentantii institutiilor statului, ISU, SMURD, personal medical, lucratori CFR, in cadrul interventiilor avute dupa furtuna care a afectat vestul tarii.
























285 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    Tudose e un idiot (Luni, 18 septembrie 2017, 22:10)

    OmulNou [utilizator]

    "sa lege doua sarme" - asa intelege el lucrul in domeniul energetic
  • +2 (2 voturi)    
    poate pleaca din Timis in anul (Luni, 18 septembrie 2017, 22:30)

    MoemBius [utilizator]

    2876
    dupa ce primarele cu singura problema la care se poate gandi ....vopseaua lui de par
  • 0 (2 voturi)    
    Clienti (Luni, 18 septembrie 2017, 22:34)

    MoemBius [utilizator]

    Captivi ai singurei firme de distributie
    pai de ce sa fie 5 sau 6 asa cum e in lumea civilizata
    1 si .....avem foarte multi clienti
    Problema majora
    ei .....recunosc ca au foarte multi clienti
    poate daca ar avea mai putini ar fi mai bine
    dar cu cine sa te intelegi
    ei au acelasi numar de angajati adica de ce sa angajeze ei mai multi .....lasa i pe fraieri sa astepte
    si ....firma asta inca ....produce pagube ....adica are clienti


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri