Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a afirmat marti ca PSD reprezinta "o tinta" pentru adversari si, atunci cand partidul nu poate fi "batut cu arme politice", constitutionale, solutia este "distrugerea acestuia", adica "eliminarea liderului", potrivit Agerpres.

"Au fost multi membri PSD, altii din conducere, altii pe langa, carora li se inoculase ideea 'nu se accepta un PSD mai mare de 20%, pentru ca este un partid prea puternic, tara devine prea stabila si nu este agreata aceasta situatie'. Si asta n-o scot din carti, multi colegi o stiu. Si Vali Zgonea regreta ca s-a lasat pacalit. S-a incercat atunci sa fie facut instrument de catre unii, eu am inteles ca a inteles. E dureros pentru el ca a inteles cu costuri, dar eu sper sa ii fie bine lui Vali, pentru ca am senzatia ca se doreste sa fie pedepsit pentru ca n-a reusit planul atunci. Deci miza este PSD-ul. Cand nu poti sa bati PSD-ul cu arme politice, constitutionale, legale - si este foarte greu de batut, pentru ca s-a consolidat un esantion mare de populatie -, iti ramane doar un singur lucru, si anume sa-l distrugi. Cum sa-l distrugi? Eliminand liderul, atacand liderul, cu instrumente judiciare si cu instrumente si actiuni de politie politica vizibile", a afirmat Dragnea la Romania TV.