Dezvoltarea relatiei complementare dintre televiziunea prin internet si televiziunea traditionala va duce la cresterea publicitatii online, in 2008, sumele investite in acest segment marindu-se de la an la an, a spus Dragos Stanca, director general publishing si new media al grupului Realitatea-Catavencu, la emisiunea Market Briefing de la The Money Channel.

“Advertisingul isi gaseste publicul in absolut toate mediile in care exista. Este firesc, ca mai ales in online, unde targetarea se poate face mult mai precis, volumele de vanzari sa creasca”, a precizat Stanca. “Acum, vanzarea pe internet in Romania este intr-o forma care pe pietele foarte dezvoltate a fost depasita. La noi se vand afisarile, cate afisari ofera o campanie la un rate-card oarecare, intr-un moment in care, in pietele mature, s-a ajuns nu doar la un ‘cost per click’ ci la ‘pay per lead’, adica daca a ajuns sa cumpere sau sa actioneze”, a mai spus reprezentantul grupului Realitatea-Catavencu.

Val Voicu, directorul executiv al companiei de publicitate on line AdEvolution, prezent la aceeasi emisiune, a afirmat ca nu este extrem de important numarul de afisari, ci audienta, adica publicul care viziteaza site-ul cu scopul de a citi, nu intamplator.