In prag de 2009 specialistii evita sa dea sfaturi de investitii. Daca anul trecut, un portofoliu echilibrat insemna 30 la suta piata imobiliara, 30 la suta depozite bancare si tot atat investitii pe piata de capital, acum sunt la mare cautare obligatiunile si titlurile de stat. Cu problema plasarii banilor se confrunta si fondurile de pensii care deplang lipsa oportunitatilor de pe piata romaneasca. Cert este insa, ca anul viitor imobiliarele ies din schema de investitii. Iata cateva concluzii ale GaleiThe Money Channel"Unde investim in 2009?Cum economisim in 2009?"

  • Volatilitatea sectorului imobiliar ii sperie pe investitori. "Noi ca asiguratori nu investim in imobiliare sau cel putin AIG Life nu investeste in imobiliare. Este un mediu mult prea volatil si noi avem bani pe termen foarte lung, 20-30-40 de ani. Nu vrem sa speculam pe investitii imobiliare", a declarat Theodor Alexandrescu, director AIG Life.

  • Nici bancile nu mai agreeaza investitiile in real estate. "Fiecare banca are o strategie de creditare care limiteaza expunerea pe anumite zone. Noi de exemplu nu vrem sa avem expunere in real-estate mai mare de 15 la suta", precizeaza Steven Groningen, presedinte Raiffeisen.

  • Momentul actual este propice pentru identificarea unor alternative de finatare. "Vremurile pot fi o oportunitate pentru lansarea pietei obligatiunilor corporatiste in Romania ca o sursa alternativa de finantare in conditiile in care bancile nu mai au acele lichiditati pe care le aveau odinioara. Deocamdata singura alternativa pe care o avem este sa cumparam obligatiuni emise de banci straine. Noi nu finantam economia romaneasca sau companiile rominesti, ci suntem obligati sa cumparam obligatiuni emise de banci din strainatate" a declarat Radu Craciun, director de investitii Interamerican Pensii.

  • Si oamenii de afaceri sustin diversificarea portofoliului de instrumente de finantare pentru companii. "Este momentul sa incepem sa apelam la astfel de instrumente de finantare", crede Tiberiu Urdareanu, presedinte UTI.