- Dialogul este un element necesar in orice democratie. Nu e nici un fel de problema sa discutam. Vom discuta in mod special cu votantii lui Crin Antonescu, deci cu oamenii care de fapt au dat un vot dreptei, acei oameni instruiti, acei oameni cu optiuni doctrinare, care nu vor accepta niciodata sa-l voteze pe Mircea Geoana.
- Aceasta alianta PNL - PSD functioneaza de foarte mult timp. A functionat si pe vremea guvernarii Tariceanu, printr-o sustinere netransparenta, a functionat si in acest an de zile in Parlament. Eu sunt convinsa ca oamenii nu voteaza dupa intelegerile pe functii pe care le fac liderii politici si sunt convinsa ca atunci cand vin la vot voteaza pentru cel pe care il considera cel mai bun. Mai degraba ma astept in momentul de fata la un sentiment de dezamagire fata de Crin Antonescu, pentru ca oamenii care au iesit la vot sa-l voteze pe Crin Antonescu, chiar au crezut ca este altceva.
Despre referendum
- In mod normal, un referendum care a fost incuviintat de un numar atat de mare de oameni, fiind un referendum valid, nu poate fi ignorat de nici o clasa politica.
- Sanse foarte mari (n.red. ca referendumul sa devina realitate), daca Traian Basescu va fi presedintele Romaniei in continuare, aproape nule daca va iesi un presedinte-marioneta, Mircea Geoana. Procedural, practic, se demareaza constituirea unei comisii constitutionale, care sa faca proiectul de Constitutie, apoi acest proiect trece prin votul Parlamentului, iar dupa aceea avem acel referendum constitutional care consfinteste formula definitiva a Constitutiei.
Rep: Acest proces poate incepe acum ?
R.A.: Sigur, ar putea sa inceapa de maine, numai ca majoritatea parlamentara a decis ca ne vom revedea dupa sase decembrie.




















Dar stai asa .. este diabolic planul sa mai scapam de profitorii din parlament ??
Pe ce lume suntem, daca si ceea ce dorim cu totii ni se pare suspect atunci cind se apropie de realitate ?
Este irational, pentru un om cu judecata sanatoasa, sa nu profite de pozitia sa din parlament. In parlament vor fi intotdeauna profitori atata timp cat e democratie.
Daca il punea sa zicem cu o luna inainte..avea un 10 curat...dar asa are doar nota de trecere. Observi unde greseste? E plin de idei bune...insa le aplica in cele mai proaste momente.
Daca era organizat oricand altcandva, eu cred ca nu s-ar fi dus la vot 50% dintre alegatori. Cu atat ca au fost alegerile prezidentiale s-au stras 50%.. dar altfel nu cred ca se realiza nimic.
Constiinta civica in Romania de abia acum incepe sa prinda radacini (se vede clar prin prezenta destul de ok la vot).
Pana acum ignoranta si nepasarea a fost ceea ce i-a caracterizat cel mai bine pe romani (reminescente de la comunisti.. cand nu aveai voie sa zici nimic.. resemnare..)
Doamna Anastase eu vreau ceva concret de la PDL, nu aplicarea solutiilor de dragul solutiilor.
Eu stiu ca parlamentul unicameral si reducerea numarului de parlamentari nu va schimba modul de gandire si votare al parlamentarului roman.
Eu as interzice publicarea sondajelor in perioada de campanie. Sa si le foloseasca intern daca vor, dar sa nu mai duca lumea in eroare. Poate ca voiam sa votez cu X-ulescu dar vazand ca sta prost in sondaje ...
Tot ce vrea este ca premierul si presedintele sa nu se afle in aceiasi barca politica.
PDL are sprijinul PNL in mod cert.
Alta buba.....PD-L a fost in socialista europeana pana in 2005.....ideologic sunt exact ca PSD-ul.....asa ca hai sa o lasam moarta cu ce partid stralucitor e PD-Lul...si cum vezi doamne alegatorii PNL o sa fuga repede repede sa-l voteze pe base.
Ce o sa se intample e ca alegatorii pnl nu vor merge la vot.....caz in care geoana castiga.
Habar n-ai ce e stanga si dreapta
asa ca probabil tu ai niste probleme in a delimita dreapta de stinga!dar eu te inteleg,esti in aceeasi barca cu "marinarul" basescu asa ca poti sa vezi doar ceea ce-ti convine asa cum iti convine
Concluzia evidenta: dumneavoastra a cui marioneta sunteti?
Daca as fi sef de campanie la PSD cu asta as incepe.....PD-L nu e de dreapta......e cum bate vantu si cum zice Base
N-am dreptate? :))
Iliescu nu se poate abtine..el inca se crede cineva...si continua sa-i aduca deservicii lui Geoana...nu ca asta ar fi un lucru rau.
Pana la urma Crin Antonescu a fost un candidat la presedintie care a iesit onorabil si pentru care au iesit la vor sute de mii de oameni draga doamna Udrea.
El a ridicat partidul, dvs ce ati ridicat?
Subscriu la aceasta opinie si consider ca, trebuie ca omul Basescu sa se exprime fara portavoci si sa fie activ prin comunicare directa cu potentialii alegatori. Asa poate face ca, multi dintre alegatorii nehotarati dar care au un inceput de opinie contrara lui Geoana & co sa exprime un vot favorabil lui. Parerea mea....
Intre un discurs (cel putin) lipsit de continut, bazat pe fraze folosite in multele congrese (...sa facem totul....sa fie liniste...., etc.) si un discurs la obiect, concret, punctual este preferat, zic eu, cel de al doilea.
Daca se uita cu atentie vede ca electoratul lui Crin e format in majoritate din cei cu studii superioare.
Asa ca pastile din astea nu functioneaza la ei. Nici mici, nici bere, nici 4euro....nu mai merge.
PDl nici nu stii cat de mic incepi sa fii.
Intr-un an poate-o puneti de-o alianta cu PNTcd; 50%-50%
Asa ca dialogati voi cu alti alegatori liberali ca eu va trantesc usa in nas si mai si arunc cu o bordura dupa voi daca va vad :)...
Basescu chiar crede ca lumea s-a dus la vot cu viziuni doctrinare, gata sa voteze drepta sau stanga. S-a votat persoana, sau in functie de ordinul de partid. La fel cum a castigat si Eba voturi ... cu ordin de la pardit, ca ea n-avea nici viziune, nici orientare politica, nici cultura ... si doar banii isi partidul lu' tatuca ...
Diaspora voteaza vrea schimbare, ca in ultimii 5 ani prea s-a dus dracu tara in care ne-am nascut!
Doamna Anastase poate ca nu va dati seama, sau mai bine am sa pun pe seama aerului rece de afara ce face rau la tenul de manechin: jigniti liberalii cu astfel de muraturi electorale.
Spiritul liber nu se lasa manipulat de un "tatuc" atotstiitor. Incercati pe la PNG.
* Condamnarea comunismului
* Legea salarizarii unitare
* Cota unica 16%
* Intrarea in UE (ok, ok - e efort colectiv)
* Legea educatiei nationale
* DNA mai curajos
* Vot uninominal
* Libertatea presei
* Insula Serpilor castigata
* Cetatenie mai usor de primit de catre moldoveni
* Are 6 televiziuni potrivnice
* A desemnat sefi SRI si SIE (pe Maior si Saftoiu de la PSD, respectiv de la PNL)
* Are dusmani 3 din primii 4 miliardari din Romania (cine s-ar mai lupta in tara asta cu Patriciu - 1.6mld, Voiculescu - 1.6mld, Vantu - 1.2 mld - in euro - total peste 5mld euro cu 3% din PIB; ma iau fiori cand ma gandesc)
* Are dusmani pe: Vanghelie, Iliescu, Hrebenciuc, Vadim, Norica, Bogdan Olteanu (viceguvernator BNR fara sa aiba habar finante), Orban (a facut 33% din romani tigani sau analfabeti)
* Cand a fost acuzat in dosarul flota in 96 a renuntat la imunitate si in 97 a fost anchetat si achitat de parchet (cine a mai facut asta in Romania? Vadim a fost acoperit de nenumarate ori de PSD sa nu raspunda penal)
* Organizarea celui mai mare summit NATO la Bucuresti
* Masuri nepopulare (dat afara bugetari si concediu fara plata) in perioada alegerilor (nu a mai facut nimeni ceva similar in Romania; altul ar mai fi asteptat o luna, doua, sa treaca perioada de campanie electorala)
* E sincer; la ceilalti vad doar o fatada falsa (urmareste, de exemplu, ce reper moral are Geoana!)
* Isi recunoaste greselile (de exemplu ca a fost membru de partid cat a fost plecat ani de zile pe mare) si isi mai cere si scuze uneori (si aici as vrea un contra exemplu)
* Nu ataca murdar, inutil si surd (drept contraexemplu, vezi atacurile de la Antena3 contra lui T.B.).
Multumesc lui Ciprian ca, sintetizind cele de mai sus, ne (re)aminteste noua, romanilor, ca avem suficiente motive in 6 dec. sa votam TRAIAN BASESCU, salvindu-ne astfel de "alternativa rosie".
-un comunist care condamna comunismul. bleah!
* Legea salarizarii unitare
-ceva bun in principiu, prost conceputa. astept s-o vad aplicata.
* Cota unica 16%
- nu vad legatura cu Basescu
* Legea educatiei nationale
-neconstitutionala, cu toate ca a fost elaborata sub conducerea d-lui (mic) profesor de drept constitutional BOC.
* DNA mai curajos
-n-am simtit asta. e la fel
* Vot uninominal
-un uninominal mai de balta asa. o mascarada.
* Insula Serpilor castigata
-iar nu vad legatura cu Basescu. Demersurile au fost incepute cu mult inaintea lui. E la fel cu integrarea in UE aici.
* Cetatenie mai usor de primit de catre moldoveni
-cu ce-i incalzeste asta pe somerii romani?
* Are 6 televiziuni potrivnice
-asta nu e chiar de lauda. Atunci cand nu reusesti sa te intelegi cu nimeni, ar trebui sa dea de gandit.
etc...etc...
Obisnuieste-te cu ideea, vom avea alt presedinte.
* Principiu bun pentru sectorul bugetar, urmeaza sa vedem cat de bine va fi aplicata
* Cota unica n-a fost inventia lui Base, dar nici nu s-a opus.
* Legea Educatiei a fost conceputa impreuna cu PSD-ul si Androneasca
* DNA mai activ. Au mai iesit nume la suprafata, chiar si din tabara portocalie. Pe vremea lui Ilici era pace si liniste, iar Nastase isi facea casele, isi numara ouale, mai importa niste chinezarii etc etc etc
* Votul uninominal a fost facut harcea-parcea de catre PSD+PC+PNL
* Insula propriu zisa n-a fost castigata, doar suprafata platoului continental. Sa nu uitam ca Insula a fost efectiv pierduta de catre Adrian Severin, pe vremea tratatului cu Ucraina.
* Prefer sa primeasca cetatenie romana moldovenii din R. Moldova, sa aiba acces la piata fortei de munca din Romania, sa poata lucra in Romania si sa trimita bani la familiile lor. Macar in felul asta putem sprijini cresterea nivelului de trai in Basarabia.
* Televiziunile alea "potrivnice" sunt o parte importanta a mass-media aservita politic jocurilor de interese.
etc. etc.
Basescu si PDL-ul au alte defecte care nici mie nu-mi convi. Dar decat sa votez cu Prostanacul (aka Umbra lui Ilici) si toata gasca lui (Nastase, Vanghelie, Mazare, Mitrea, Gusa, Ponta etc.) prefer pe Boc, Udrea, EBa & Co.
Eu am oaresce ureche muzicala.. nu sunteti cumva Traian Basescu?
* condamnarea comunismului: ei si? si eu pot condamna comunismul. nu a fost nimeni condamnat pentru lovitura de stat. toti care au stiut ceva au murit in accidente ciudate etc... noi de fapt nu stim nimic de revolutie si de comunism... eu vreau raspunsuri nu condamnari...
* legea unica de salarizare si cota de 16%: chiar crezi ca a dat-o el??? hai sa fim seriosi.
* Intrarea in UE : eram intrati in UE taoretic. el numai a fos presedinte din s-a efectuat. sa nu mai vorbim ca am intrat in momentul in care nu mai avea cine intra: adica ultimii... ne-au luat din mila practic...
* Legea educatiei nationale : ??? care lege??? eu vad educatia tot la pamant. materie tot multa. profesori incompetenti etc...
* DNA mai curajos - huh??? succesele DNA se masoara in condamnari. ca l-au arestat 10 zile pe becali sau ce au mai facut e vas albina. pana nu intra unul cu adevarat smecher in puscarie eu consider ca DNA mananca bani degeaba
* Libertatea presei -> era si inainte. nemaivorbind ca ii convine libertatea presei ca are cu cine se certa chestii gen: " tiganca imputita" etc...
* Insula Serpilor castigata - nu este meritul lui! deloc. s-a intamplat in timp ce era el presedinte. asta NU face victoria a lui.
* Cetatenie mai usor de primit de catre moldoveni: avand in vedere ca nu prea stiu care-i treaba o sa zic ca ai dreptate.
* Are 6 televiziuni potrivnice: asa si? d c il face asta bun de presedinte?
* A desemnat sefi SRI si SIE (pe Maior si Saftoiu de la PSD, respectiv de la PNL): ok bravo lui... dar se stie clar ca "Sefii" astia sunt niste papusi cu sfori puse acolo si nimic mai mult
* Are dusmani 3 din primii 4 miliardari din Romania: si daca intradevar DNA era bun, acesti miliardari erau la zdup, deci nu a facut nimic in justitie. nu are dusmani pentru ca vrea sa fie arestati, ci pentru ca sunt la alte partide. e numai chestie politica.
...
* Cand a fost acuzat in dosarul flota in 96 a renuntat la imunitate si in 97 a fost anchetat si achitat de parchet...: asta e un lucru de laudat intradevar, dar asta nu inseamna ca nu este vinovat. justitia din romania nu a arentat nici un om smeche (vezi flota, tigaretele, etc)
* Organizarea celui mai mare summit NATO la Bucuresti: ce treaba a avut basescu cu nato? poate sunt eu nestiutor, dar am mari indoieli ca presedintele e cel ce organizeaza astfel de chestii
* Masuri nepopulare (dat afara bugetari si concediu fara plata) - si d c sunt astea bune? daca ai cauta pe net, ai observa ca masurile astea sunt diametral opuse cu tari ce au iesit din criza (Germania, franta etc)
* E sincer;- ce te face sa crezi ca e sincer? ii citesti gandurile?
* Isi recunoaste greselile - asta poate intra la masuri populiste. dar hai sa zicem ca ai dreptate
* Nu ataca murdar, inutil si surd (drept contraexemplu, vezi atacurile de la Antena3 contra lui T.B.). -> poftim???? cred ca nu te-ai uitat suficient la dezbateri... eu m-am uitat 3 minute din intamplare si l-am vazut cum vroia sa-l faca mincinos pe antonescu... asta nu e atac murdar? si mai pot urma, dar basesu nu face parte din universul meu atat de mult incat sa stiu toate prostiile care le-a spus
m-a pufnit rasul cand am vazut enumerate de tine marile realizari ale carmaciului.
Daca astea sunt toate realizarile carmaciului atunci scuza-ma dar eu vreau schimbarea! Ca sa nu fiu acuzat ca nu vorbesc argumentat ti le iau pe rand:
- condamnarea comunismului - doar condamnarea nu ajuta cu absolut nimic. Nu am vazut pe nimeni platind pentru crimele comunismului. TB a recunoscut in schimb ca este comunist si nu doar ca membru de partid. Probabil tocmai asta e motivul principal pentru care nu-l mai vrem pe Base: DOAR DA DIN GURA!
- 16% = PNL
- UE - daca e efort colectiv NU e meritul lui base
- legea educatiei a fost declarata neconstitutionala... mai incearca
- DNA mai curajos... no comment :)
- vot uninominal... la fel ca referendumul de acum, doar o simpla arma electorala fara un avantaj pentru noi romanii.
- insula serpilor - serios? a fost base la proces?
- libertatea presei? pai era cenzura inainte?
- moldovenii - da, am vazut ca l-au votat masiv... dupa declaratii ultra nationaliste nici nu ma mir. Ramane sa promita autonomie ungurilor sa-l voteze si ei.
- 6 tv potrivnice.... neah... are milioane de romani potrivnici.
- masuri nepopulare... trebuiau luate de mult... in schimb el sustine marirea cu 50% a salariilor invatatorilor. doar pentru voturi in plus. cand a zis Tariceanu ca nu sunt bani a garantat plata lor... acum a uitat.
- e sincer ... din nou no comment
Scriind toate aceste raspunsuri mi-ai adus aminte de ce trebuie sa merg la vot in 6 Dec!
Buna ziua romani ! vati trezit din prietenia romano sovietica ? o sa capatati alta
Sa te auda |Domnul sa ne faca colonie franco-germana. Sa ne aduca disciplina, cinstea si cheful de munca franco-german!
Inca odata !
S A T E A U D A D O M N U L!
Basescu poate fi mai radical spunand ca votul pentru el este votul si pentru a duce la bun sfarsit a dorintei populare de schimbare a parlamentului (dizolvare+ alegeri anticipate+modificarea constitutiei).
Un nou slogan :Sa va dizolvati bine !
Adica ce rost ar avea? Probabil PD-L-istii sunt invatati cu electoratul lor de pacalici si aplaudaci, cu hraparetii de galuste si cu oamenii-galeata..
Noi NU vom vota Basescu pentru ca este sub demnitatea noastra.. Romania inca mai are o sansa cu un prim-ministru ca Johannis si o alianta oricare ar fi ea fara PDL..
Daca pedeleii sunt sub voi, care sunteti mai si tari, cum de nu sunteti si peste pesede? Nu e cumva ilogic!?
Sau aveti o majoritate parlamentara care va sfatuieste sa nu aveti asa ceva?!
Cum il vei putea vota pe cel care este fiul celui ce a ucis si inainte si dupa 22 decembrie?!
Ai si uitat?
Atunci asta meriti. Ai sa vezi peste cerva timp pe ce ai pus stampila. De n/o sa ai la dulceata de trandafiri de/o sa te apuce greata. Dar va fi prea tarziu. Dumnezeu sa te ierte. Copilul tau n/o va face!
te rog sa iei notite si sa transmiti mai departe pe linie de partid
Ce vor face fetele de suflet ale dumnealui? Vor ramane fara job, privilegii si afaceri cu statul, afaceri care le sunt atat de facile.
Ce au coinstruit ei pd-listii in mediul privat, pe cont propriu, de la zero? Absolut nimc, banul public sa traiasca!
Cine este Roberta Anastase, pe cine reprezinta, ce merite deosebite are, o fii si ea fata lu tata?
Sa va dau si rspunsul: "Tatal sau, Cornel Anastase, a fost inainte de 1989 director la uzinele 1 Mai din Ploiesti, iar mai apoi subprefect de Prahova" Wikipedia
Deci oameni de dreapta, fara legatur cu comunismul:-)
Puneti fratilor mana si cititi ca ne prostesc astia inca 5 ani.
-Sa-mi scoti de unde stii 2 miliarde de euro pentru modernizarea penitenciarelor si asigurarea celor mai bune conditii de trai puscariasilor.
-De unde,Sefu'?Daca am avea banii astia i-am da la invatamant.
-Mai,tu crezi ca dupa alegeri eu ma duc la scoala?!
Asta se intampla doar in dictatura; esti de la psd; Aduceti dictatura in Romania?
Timpul pierdut o sa-l recuperam dar greu. Haideti sa nu mai pierdem alt timp si sa facem ceva sa se schimbe ceva.Credeti-ma , politicienii daca ii obligi se vor schimbadar sa fim perseverenti.
Asa nu mai poate continua. Nici eu nu-l simpatizez 100% pe Basescu dar e unicul ce a ajuns acolo sus si vrea sa faca ceva pentru noi. Nu va preocupa ca e improscat cu noroi de prea multe ori in ultimul timp.
ministru de externe: cati ani?
presedintele senatului : cati ani ?
a contribuit la formarea guvernelor romaniei : cel putin de 10 ani incoace
a sustinut din umbra ca un las un guvern : "tariceanu " fara a avea curajul s-o declare explicit doar ca sa-si pastreze privilegiile el si ai lui
de ce nu a faut nimic din ce promite acum
vrut sa spuna.Acest rau,Basescu,cel putin atat cit a facut ,a facut ceva,ceilalti ...
Geoana-acum la 50 de ani,familie,copii- nu are casa sta in chirie insa, ziua de nastere si-o tine cu 30000 euro;
Antonescu-de chiulangiu ce-a fost ,o sa fie replica PNL a lui Iliescu-sarac -cu duhul si curat;Un adevar mare incultura,foamea si lipsa de informatii corecte a dezbinat tara,tot ce comunismul a adunat.In comunism,oameni se ajutau intre ei,faceau case,unu lucra la unt -aducea,unul la carne-aducea astazi datorita convingerilor de rahat politice sunt dezbinati,crezindu-se unii mai buni ca altii.Nimic mai fals,asa conduc ei mai usor,pot face ce vor.Citi liberali au cistigat ceva ca Antonescu are 22%?Citi vor pierde ceva ca miine vor vota Basescu?
asadar daca iese geoana e clar ca asta n-o sa se intample.
apoi mi se pare extrem de stupid ca doua partide, respectiv psd si pnl, sa aiba ca motto de campanie distrugerea lui basescu, si nimic despre popor sau despre orice altceva,
da-ti-mi un motiv sa votez pe cineva care doreste sa distruga pe altcineva, dar nu doreste sa faca nimic pentru mine...va spun eu, e greu de gasit.
sper ca votantii lui antonescu sa isi revina si sa nu dea votul comunistilor.
s-auzim de bine
Cat despre referendum...a fost o mare bataie de joc...lumea nu a stiut ce a votat! Lumea nu a stiut ca se vota si altceva decat presedinte!
dar cum poti sa imi ceri sa votez cu basescu? nu o sa fac niciodata asta. o sa votez cu celalalt, indiferent cine este, votam si cu vadim daca ar fi ajuns in turul 2 cu basescu, votam si cu eduard manole, numai sa nu iasa basescu iar.
cum poti sa ceri alegatorilor liberali sa voteze cu basescu dupa ce l-ai calcat in picioare pe tariceanu ani de zile si nu ai tinut cont de parerile lui (ma reger aici inclusiv la legile date de parlament si promulgate de basescu)
mai bine geoana de 100 de ori decit basescu. de furat probabil ca nu o sa fure mai mult decit basescu, blaga, videanu, berceanu si udrea la un loc, dar cel putin nu o sa mai fie scandal si tiganeala.