Presedintele spune chiar ca si-a avertizat staff-ul sa nu dea presei caseta fiindca isi va retrage candidatura: "Este o problema interna a PSD. Ei se filmeaza intre ei, apoi se vand", a declarat acesta.
Seful statului a facut referinte si la cicatricea de pe fata sa spunand ca aceasta apare dupa 1998 fiind urmarea unei operatii de extirpare a "unui bulgare de grasime". Raspunsul presedintelui vine ca urmare a acuzatiilor aduse de Vadim Tudor ca cicatricea este urmarea unui viol savarsit inainte de '89.
Traian Basescu mai spune ca, daca va fi reales in functie, va face tot posibil sa ajute la formarea unui guvern PDL-PNL.
"M-am intalnit cu Sorin Ovidiu Vantu o singura data in acest mandat in casa unui prieten. Intalnirea din parcarea de la Tancabesti la care se refera SOV a avut loc inainte si s-a petrecut cand eu veneam de la munte iar el pleca. Nu m-am intalnit insa niciodata cu acesta in casa sa", a explicat presedintele intalnirile avute cu SOV.
"Categoric voi ramane un presedinte implicat, deci putem sa-i spunem jucator. Implicat, pentru ca prin actiunile presedintelui el trebuie sa lucreze cu o buna parte a Guvernului. Presedintele este exponentul cel mai important al politicii externe, deci trebuie sa lucreze cu ministrul de Externe, presedintele este comandantul fortelor armate, deci trebuie sa lucreze cu Ministerul Apararii, cu Ministerul de Interne, presedintele este responsabil de starea de urgenta, la Guvern este tot sistemul de urgenta", a declarat Traian Basescu la RRA.
Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri dimineata, la Kiss FM, ca Adrian Nastase este "mult mai bun" decat Mircea Geoana, deoarece, "spre deosebire de Geoana, Nastase are si oarecare inteligenta".
Intrebat cine este mai bun, Mircea Geoana sau Adrian Nastase, Traian Basescu a raspuns: "Mult mai bun Nastase. Bun, nu sunt un fan Nastase, Doamne fereste, dar, spre deosebire de Geoana, Nastase are si oarecare inteligenta.
"Toate actiunile mele publice indreptate catre Parlament, catre Guvern, in momente in care nu faceau ceea ce trebuie, au fost tratate ca scandaluri. Nu de tara, ci de catre televiziuni. Insa ura televiziunilor s-a transferat si la unii dintre romani, iar acest lucru m-a durut teribil. Voiculescu, Patriciu si Vantu au reusit sa transmita populatiei ura impotriva mea, folosind mijloacele media.", a declarat, vineri, presedintele Traian Basescu, la emisiunea "Nasul" (B1 Tv).


































Ma uit in partea celalata...ce vad? P S D ! ! !
Cum sa alegi dintre astia 2? Cum sa alegi cand stii ca oricare dintre ei e foarte rau pt tara?
Cred ca o sa dau cu banu si ce-o fi o fi...eu sincer nu pot alege !
Lasand gluma la o parte, daca Geoana este cel mai bun produs al spionajului rusesc contemporan, inteleg perfect de ce sunt in dezastrul in care se zbat. Intr-un fel, este evident ca lupta pentru controlul Romaniei se transaza in maniera maniheista: ori cu americanii, ori cu rusii. Si te rog sa nu-mi jignesti inteligenta cu comentarii de genul "neutralitatea Elvetiei" sau "tarile nealiniate". Acum, hai, da cu banul daca iti mai arde!
P.S. Mi-e clar de ce a fost Ilici nemultumit de "prostanac". Si imi este si mai clar ca daca nici Ilici nu a putut sa-i impiedice ascensiunea lucrul asta se datoreaza "deplinei legendari" a acestei marionete. Dadea prea bine pozitia lui de ambasador la Washington. Totul se potrivea. Dar daca esti mai prost decat permite legea lucrul asta nu poate fi corectat nici cu Realitatea, nici cu Antenele in secolul XXI.
mare prostie din partea psd ca l-au lasat pe evanghelie si compania sa desemneze candidatul si ei l-au ales pe momaia de geoana.
Nu stiu la ce te uiti tu, dar mai rau decat Iliescu, in tara asta nu-i nimic!
In alta ordine de idei, Antonescu zice ca-i mai grava turbulenta (au renuntat la discursul despre dictatura) lui Basescu, decat cele 3 vizite "neanuntate" la Moscova.
Poate, daca Antonescu ajungea in turul II (chiar si sustinut de Iliescu), as fi avut niste dubii, poate ca ma incurcam in voturi.
Pe Geoana si PSD nu-i voi vota cata vreme Iliescu e Presedinte de Onoare acolo!
Nu poti daca nu spurci anumite simboluri artistice!?
I-a facut KO pe final.
Dar cu aceasta ocazie, s-a si devoalat.
S-a vazut astfel cat de calculat a fost totul. Si ce retea, ce ramificatii are.
Nu cred ca arestarea lui Nicolae Popa e intamplatoare !!!!
Ei stiau de mult unde era dar au asteptat momentul de maxim efect pt. arestare (au furnizat adresa Interpolului probabil cu recomadarea sa-l aresteze la ora cutare).
Si cred ca Vantu e calul troian al lui Base in tabara adversa.
Mi-e scarba (si frica) si de Basescu acum. Basescu ia lasat pe toti sa se asocieze impotriva lui, ia lasat sa dea ce aveau mai bun din ei. Dinu Patriciu a crezut sincer ca filmuletul chiar o sa-l darame, e lovitura finala, mai ales cu vreo reactie necugetata a lui Base in direct. Si-a jucat ultima carte (sau oricum una mare de tot) si de acum este expus rau la uraganul Basescu, daca iesi el. Ca l-a enervat rau.
Cred ca lui Base i-a convenit in general: i-au dat multi munitie, si in posibilul nou mandat, are de lucru, are adrenalina: sa-i lichideze pe toti. Ca lui nu-i place o dupa-amiaza linistita la coasa. El vrea actiune, vrea in ring.
Acum are de lucru cativa ani.
Are si scuze ca va umple peretii de sange.
Base se transforma in lichidatorul sef al tarii.
Repet: e bine ca a invis tabara adversa, dar felul cum a facut-o imi starneste frica!!! E vorba de o alta caracatita. De data asta a lui, nu a mogulilor.
Repet: solutia e exilul lu' astia. Toti.
PS: si oricum ca idee, Base s-ar plictisi daca ar scapa de inamici. Ca nevastuica din IceAge3. Oare de aia nu l'a terminat pe Nastase ? De ce dracu s-a luat de el, ne-a tinut atata timp cu sufletul la gura, doara, doara, si apoi fassss. Acum in campanie a incercat sa mai redeschida subiectul, dar deja nu mai crede nimeni ca va fi judecat macar, nu condamnat. Si atunci te intrebi care a fost scopul de fapt al lui Base. Doar praf in ochi ?
Ganditi prea complicat.
Poate fi simplu de tot: adresa lui Popa era cunoscuta de mult, iar acum a fost trimis un fax la Jakarta.Avem informatia x. Verificati si faceti-va treaba.
Lucrurile pot fi foarte simple.
Romanii nu vor rata sansa pe care istoria o pune la dispozitie pe 6 Decembrie, aceea de a face din COMUNISM istorie. : http://www.youtube.com/watch?v=pX73OhxaCWc
Daca oamenii care voteaza vor decide singuri ce doresc, atunci SI conducerea PNL va decide participarea la guvernare alaturi de PD-L.
Este timpul ca tranzactiile cu voturi ale celor cativa sub influenta lui Patriciu sa se termine iar oamenii, dupa dezbaterea de Joi, sa decida pentru ei insusi. Un Geoana atat de slab ca om si pregatire, incat pana si cei de la Realitatea si Antena 3 sau luat de el, nu merita votat.
marele zeu anticomunist, e o jignire pentru aia care si-au dat sufletul sau dintzii prin puscarii pentru credinta pura anticomunista.
Cand replica asta vine de la unul ca tine care foloseste expresia "ei insusi" nu ma poate face decat sa rad amar. Constat ca e un adevarat trend ca personaje ca tine cu cunostiinte indoielnice de limba romana, cu politica insusita papagaliceste de la B1TV si cu o cltura generala cel putin bizara sa debiteze pareri impertinente incercand sa uziteze un limbaj de lemn care nu le este deloc specific in viata de zi cu zi. Serios acum. Tu si astia ca tine sunteti tot aia care postati si pe forumurile de fotbal, este?
Voi alege raul cel mai mic !
Intre un Bou si un Sacal aleg Boul,mai poate fi folosit si la munci agricole :))))
Apropo de Craciun boii suflau sa-l incalzeasca pe Isus !
Da' se pare ca la unii creierul a fost afectat iremediabil de antene si RTV. Din pacate...
1. Despre ce partid este vorba?
2. Pe ce te bazezi cand spui ca Presedintele Basescu a incercat sa desfiinteze acel partid?
Multumesc.
PSD, creatorul "Romaniei moderne" :-)))))
Toate astea ne arată că pe Vântu, in nemărginita lui trufie, nu-l mai interesează ce cred alegătorii. Pentru el este mult mai important să-şi tragă o bucată cât mai mare din prada ipotetică. La asta se adaugă şi semnalele transmise către procurorii şi judecătorii dosarelor lui, care aşteaptă cu înfrigurare rezultatele alegerilor.
O fi bună cacialmaua, numai că s-ar putea să nu ţină. Partida asta de pocher este ceva mai specială. Înainte de ultima mână, mai avem şi noi, "chibiţii" un cuvânt de spus, atunci când ne băgăm votul în urnă!
În ce mă priveşte, nu dau prea mare importanţă relaţiei de prietenie dintre Geoană şi Vântu, oricât de interesată ar fi aceasta. În schimb, nu îmi doresc un preşedinte atât de prostănac, încât să se lase păcălit de orice cacialma al unui joc la care nici nu se pricepe şi la care va fi cel mult "băiatul care aduce gustările şi băutura".
P.S. Franta si-a spus cuvantul (Ciolos - as al Base). Interesant este jocul Germaniei (Johannis - bluf). Anglia = US. Restul sunt marunti (Italia, Spania, restul UE. Miza e tot gazul.
O sa apara dupa alegeri, pe la DNA.
Ce va ramine din organizatiile teritoriale ale PNL in aceste situatii? Pe jumatate din principiu, pe trei sferturi din oportunism ele se vor "unifica" cu unul din partidele mai mari, capabile sa le reprezinte nevoile la nivel national.
Acum, ca si cu Geoana presedinte situatia PNL are mari sanse de a nu va fi roza, e altceva. Din momentul in care Geoana este la Cotroceni utilitatea PNL pentru PSD va fi mai mica decit a PC si va fi tratat in consecinta. Asta este insa alta poveste.
abia astept.....
Dar s-o dea dupa ora la care se culca cei mici :)
Pentru ca daca ea reflecta fapte penale, atunci necomunicarea ei catre institutiile competente ale statului constituie favorizarea infractorului - sau eventual santaj - iar d-l Basescu a spus in repetate rinduri ca nu este dispus sa obstructioneze mersul justitiei.
daca era domn, nu pomenea de ea, fara dovezi.
e manipulare grosonala, facuta de un om, care nu intelege ca suntem in 2009 si stilul acesta securisto- manipulant trebuie sa dispara.
Cred ca mai degraba e o amenintare pe dupa alegeri, daca cumva nu iese el, el avertizeaza ca are o caseta.
Santaj. Nu domnie.
Tot ce declara astia, e calculat de o mie de ori. Se calculeaza efectele si in nishele de populatie, etc. Nici interventia lui Vantu la Realitatea nu a fost "spontana".
Toti sunt monstrii. Daca n-ar fii, ar fii mancati de altii. Crezi ca e usor sa fii lider intre hienele din politica ? Tre sa-i tii cu botul pe laba, ca masculul alfa in haita lui. Altfel nu maninci ficatul. (delicatesa pt. lupi)
De ani de zile Vantu nu s-a mai exprimat public. Ce i-o fi venit să iasa în faţă, tocmai acum, pe ton anti-Basescu şi declarându-se prieten cu Geoană?!?
Mai mult, avem toate motivele să credem că SOV i-a întins prietenului Geoană o capcană, când l-a chemat la el în miez de noapte. Faptul că vizita a fost surprinsă de un paparazzo de la Academia Caţavencu, adică supus lui Vantu, ne lămureşte aproape fără dubii.
Rămâne întrebarea: de ce s-o fi dus Geoană la SOV? Bietul de el, chiar se crede prieten cu temutul miliardar, însă nu ştie că, pentru Vântu, Traian Băsescu şi partidul disciplinat ca o armată ce îl susţine, sunt cu mult mai folositori. Oamenii ca SOV îşi fac, de obicei, prieteni naivi, ca sa aibă de sacrificat atunci când interesele o cer. Astfel, Vântu l-a sacrificat pe prietenu Geoană pentru succesul pionului Băsescu.
un vant scapat in nadragii tremuranzi de gija zilei de maine.
caci, sa stitzi dv, cinstitzi boieri, bogatzii sunt mai tematori pentru ziua de maine...
ilici d'aia va trai o suta de ani.
el si'a adunat averi in ceruri :-))
jos stafeta lui ilici !
liberali, spalatzi'va rusinea la vot !
Mai astfel de exemple din puturile gindirii anencefale?
anencefalia = absenta cerebelului si a encefalului
Am declarat-o de multe ori...si imi sustin parerea. Daca Basescu era lasat in pace si nu era atacat de nici o televiziune nimic, pierdea alegerile fara nici o problema. Are un talent in a-si taia craca de sub picioare fenomenal....
Adica dupa toate atacurile murdare purtate de portocalii asupra celor rosii, cu documente falsificate prin ziare, cu afise penale prin orase, cu mizerii....acuma vine el pacificatorul si da declaratia asta.
Eu acuma ar trebui sa cred ca...uite domle ce om e Basescu asta, isi protejeaza contra-candidatul, se opne staff-ului, are bun simt. Ce om... Bine ca nu sunt un naiv din asta.
RUSINE !!!!!!!!!!
In schimb Basescu, nu-si recunoaste propriul aluat, acest lucru impiedicandu-l sa se foloseasca in mod benefic de toata personalitatea lui.
Vantu? Vantu s-a folosit de prostia romanilor. Ce om intreg la minte se duce si baga bani intr-un fond de investitii care ii promite niste fantasmagorii? Prostii tot timpul platesc... Iar daca in tara asta sunt atat de multi mi se pare normal ca oameni fara scrupule de-al de Vantu sa profite de ei... Nu-l apreciez, nu-l simpatizez, insa in scoietatea in care traim, bazata in special pe bani, aia mai slabi de inger se afla la baza si nu la varf.
Eu aleg intre astia 2 in functie de cu totul alte criterii...asa ca poate ai fost clara pt altii, insa pt mine deloc... De fapt nici nu pot sa aleg...de asta am zis ca o sa dau cu banu.
Dar ce stat e ala in care cel ce da teapa la 350.000 de prosti este liber si n-are nici o frica ???
Aud ???
Exercitiu de imaginatie: cum ar arata o lume in care Maddoff ar fi acum liber? Era o jungla.
Eu n-am nimic cu Vantul, la urma urmei. A incercat, i-a iesit.
Am cu statul. Ca nu-i face absolut nimic desi trebuie sa garanteze securitatea cetateanului (inclusiv financiara).
Asta nu e permis !!!
De la FNI incoace eu m-am convins - nu avem stat!!!
Si, merg cu rationamentul mai departe: daca Vantu e in spatele statului ?
Ei, atunci se schimba problema. Atunci deja am ceva cu Vantu.
FNI - reprezinta un stigmat pe emblema statului de drept Romania - nu numai o gaura in buzunarele prostilor din Romania.
Eu as fii multumit sa fie inchisi toti vinovatii, sa se faca publice listele cu politicienii care au profitat de FNI (ca au fost cam toti probabil - si abia atunci intelegi ce a fost FNI), si sa nu se dea nici un ban inapoi.
2.
Ai dreptate intr-un fel ca "in societatea in care traim, bazata in special pe bani, aia mai slabi de inger se afla la baza si nu la varf". Dar asta nu inseamna ca trebuie sa acceptam legea junglei.
De ce le place la toti Germania - tocmai pt. ca nu e jungla, sunt reguli si sunt respectate.
Eu sunt de acord cu tine dar un minim de reguli respectate de toti trebuie sa avem. Dupa care fiecare sa se descurce cu inteligenta lui.
E ca in piramida necesitatilor. Un minim e absolut necesar.
Noi pe de alta parte avem alt trecut, comunist. Mare parte din conducatorii nostri provin din acel sistem...plus ca noi ne chinuim de 20 de ani sa construim statul asta. E greu sa construiesti un stat modern pornind de la conceptii comuniste si in asa scurt timp.
Iata de ce adaptarea la legea junglei care functioneaza in acest moment in tara este ceva absolut necesar. Pana cand vom avea niste reguli minime va mai trece ceva timp iar pana atunci....prostii platesc.
Cui platesc?
Pai tot timpu exista altii mai destepti, care stiu sa foloseasca legile in avantajul lor si sa profite de pe urma asta. Iar unul dintre ei a fost Vantu.
De ce crezi ca a facut afirmatia aia... "Intariti-va statul" ? Insa nu cred ca se afla Vantu in spatele statului... Daca se proteja controland din umbra statul...in perioada 2004-2006 ,cel putin, putea fi inchis...dar nu. Ori nu au pur si simplu cum sa-l inchida...ori se afla in spatele tuturor oamenilor care se afla in fruntea tarii. Oricum am lua-o...faptul ca Geoana se intalneste pe ascuns sau pe fata cu Vantu nu are nici o importanta pt mine.
Este evident ca daca Basescu ar avea o astfel de caseta si ar difuza-o s-ar sinucide politic, cel putin in mediul urban - multi dintre votantii lui (deci nu fanii ultras, printre care as putea fi incadrat) ar ceda la campania televiziunilor care zice "toti sunt o apa si un pamant" si nu s-ar mai duce la vot, scarbiti. Si votantii lui Antonescu care i-as acorda votul lui Basescu s-ar scarbi de tactica murdara si si-ar anula votul.
Deci plecand de la premiza ca Basescu ar avea o astfel de caseta este logic si pragmatic sa nu o foloseasca, mai ales daca acea caseta ar fi o mizerie. Cred ca putem fi de acord ca nu cu o caseta murdara poate castiga Basescu electoratul lui Antonescu. Asa ca ce rost ar avea sa o foloseasca si sa dovedeasca stereotipurile de gen "toti sun la fel"? Pragmatic.Nu ca ar avea cine stie ce bun simt sau ca este om bun, ci pentru ca o astfel de caseta ii reduce sansele de a-l bate pe Geoana, si Basescu are creier.
Acum mai ramane sa stabilim daca Basescu chiar are o astfel de caseta sau pur si simplu incearca sa pluseze electoral. Te las pe tine sa te gandesti la cate bisericute (daca le poti numi asa) sunt in PSD, cate grupuri de interese, si cati il vor dat jos pe Geoana; scandalul (mizeria) Birchall este doar un exemplu de cum se mananca pesedistii intre ei si cum raul unuia este binele altuia.
Te las pe tine sa te decizi daca este plauzibil ca Basescu sa aiba material compromitator cu Geoana de la vreun membru PSD din alta bisericuta - pentru ca vorba aia, in preajma prostanacului daca stai o zi aduni suficient material cat sa-l cobori urgent la 20% in sondaje.
Nu are nimic de castigat facand o astfel de cacialma, nu convinge nici macar unul dintre spectatorii OTV sa-l voteze doar pentru bunatatea sufletului. Eu tind sa cred ca are o mizerie despre Geoana de la vreun pesedist si, folosindu-si creierul (ca nu este prostanac precum altii), si-a dat seama ca nu are ce sa faca cu ea.
Basescu ar fi mult mai bine vazut daca unii dintre fanii lui ar renunta la fanatism (poate justificat, dat fiind opozitia celeilalte tabere) si ar gandi logic ca au argumente sa-l sustina pe presedinte. Si daca citesti ce am scris, in comentariu, nu cred ca am scris ceva rau sau neadevarat despre Basescu.
Baietii cu voturile, haideti sa va fac niste training-uri, sa va explic si eu bazele logicii, oratoriei si argumentatiei, ca sa nu ajungem in situatii penibile.
:))) Nu trage dom' Semaca! Sunt eu, Lascarica.
Joi seara, politicianismul român a suferit o grea pierdere prin trecerea la cele veşnice a prezidenţiabilului Mircea Dan Geoană, care după ce crescuse în sondaje ca Făt Frumos (care într-un an creştea cât 10, iar la 9 ani arăta ca la 90), a fost finalmente răpus de Vântu(l) care l-a (a)tras într-un mod pe cât de pervers, pe atât de tembel pentru nişte strategi de talia celor ai PSD.
Figură emblematică a campaniilor electorale din 2004 la PMB şi 2009 la Preşedinţie, Mircea Geoană rămâne în memoria analizei politice "decât" prin diplomaţia de înaltă ţinută "care" a practicat-o, prin aproape reuşita de a menţine incognito vizitele sale diurne la Moscova şi nocturne la altarul zeului Eol, prin neostoita întrerupere încă din primele secunde ale intervenţiilor interlocutorului ca un veritabil diplomat de carieră inginer, prin neobişnuita capacitate de a îmbrăca vidul ideatic în cuvinte şi promisiuni bombastice. Cu adâncă durere în suflet, nu vom uita, între altele, petele de culoare aduse în politica dâmboviţeană prin propunerile compensării în cuantum de 25.000 Euro a fiecărei repatrieri a românilor din diaspora, a lansării primului cetăţean român în Cosmos, a livrării medicamentelor pensionarilor prin poştă, a organizării unei loterii a vizelor pentru cetăţenii moldoveni şi multe alte asemenea, fără a omite, desigur suprarealistele ajustări aduse cu inegalabilă graţie gramaticii limbii române.
Electoratul român, alături de toată suflarea marketingului electoral, inclusiv foştii consilieri politici ai defunctului, deplânge această pierdere irecuperabilă şi exprimă sincere condoleanţe familiei partidice îndoliate.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace alături de toate celelalte experimente de candidaţi efectuate în laboratoarele politichiei româneşti.
Requiescat in pacem!
Toţi cei îndureraţi sunt îndemnaţi să-l însoţească pe ultimul drum duminică, la vot!
http://turambarr.blogspot.com/2009/12/analiza-dezbaterii-de-aseara.html
Excelent comentariul!!!
Sigur mie ai vrut sa-mi raspunzi?
"uite ce om bun e base!"
Numaram orele pana se termina campania...ne-am saturat de voi...
In loc sa aveti o doctrina si-un program, scormoniti in rahatul produs de celalalt si aratati care-i mai prost...(bine...pe unu il cheama :"prostanac", dar am crezut ca sunt copiii de pe strada rai....)
Minciuni .... Chiar acum latra la TV domnul Preda. Oare de ce PDL-istii nu mai stiu sa vorbeasca normal si tipa tot timpul ?? Uneori chiar isteric ??
Vreau liniste......
Go West Gabriel si invata de acolo daca un profesor precum este Dl. Preda nu te poate invata. Dar vezi ca in vest nu se permite sa latrii la altii si sa intinzi mana pentru ajutor social.
Votati socialismul - este cel mai linistit regim. Avem inaintasi valorosi: Iliescu, Nastase nepotul Tamarei, Hrebe si Vanghelie care este. Chiar daca Prostanacul nu sa ridicat la inaltimea cerintelor are in spate un prieten Vantu, un Patriciu PetroMidia, un Voiculescu Felix.
Cei care se aseamna se aduna spune o vorba romaneasca, asa ca votati socialismul.
Iar daca nu votati socialismul nu-i nimic, conducerea galbena se va sacrifica si va participa la un Guvern cu cine va cistiga alegile. Doar alegatorii decid, nu?
Exact, noi cei care votam decidem, nu o conducere temporara aflata sub influenta unui Patriciu.
Daca e chestie penala, ne intereseaza pe toti si Basescu nu are dreptul sa o ascunda.
Daca e Prosty cu pantalonii in vine... no, thanks. Nu e treaba mea si nici nu vreau sa mi se faca greata asa ca sa o inmaneze lui Prostovieski cat mai curand si sa taca din gura pe subiectul asta amandoi cat or trai.
In seara aceasta l-a pierdut pe al meu ! PAcat...
in ultimii cinci ani am asistat la formarea unei cvasi-paturi de mijloc. psd-ul abia asteapta sa le dea in cap prin umblarea la taxe si impozite pentru supravietuirea generatiei pro - da multi.
Ai vazut ce s-a intamplat cand s-a dus la Realitatea? Fix au sters pe jos cu el... La fel patea si la Antena...si in alte parti. Daca era intradevar TARE se ducea acolo unde este criticat si le dadea peste nas...dar nu. El se duce unde stie ca-i sunt ridicate mingile la fileu...unde stie ca e pupat peste tot.
Sa fim seriosi...a fost invitat de toata lumea...dar el nu serveste decat ce e usor.
Mai ales ca onor conducerea galbena va face ce doreste poporul. Nu acum inainte de alegeri, dar odata ce va iesi Basescu da.
PNL va participa la guvernare, este doar rezultatul votului.
Degeaba se dau de ceasul mortii cei rosii, daca te amesteci cu galben iese portocaliu.
Unde ai mai pomenit ca votantii de dreapta sa voteze cu candidatul stingii?? Unde? Este adevarat ca partidul lui Iliescu stie cum sa dezbine dreapta, dar dupa aceste alegeri nu va mai reusi.
Este timpul ca cei care au valori de dreapta sa castige.
Insa la OTV am putut urmari in direct (si uneori in reluare) TOATE luarile de cuvint ale celor trei candidati ramasi in turul 2 si nu numai. In studio au putut intra si si-au putut transmite mesajul Becali, Vadim, Coca Andronescu, Basescu, Stolojan, oricine a considerat ca are ceva de spus si uta face rating. Asta a fost diferenta cruciala fata de Antena 3, B1, Realitatea. Un ziarist si un post TV pot avea opinii, dar doar dupa ce prezinta informatia.
In schimb, modul in care Realitatea "a sters pe jos" cu Basescu ar fi fost o performanta reala pentu niste paparazzi de la Click!, Can Can sau Atac la persoana. Pentru un post de stiri, acea emisiune a fost descalificanta. Clipul nu era "breaking news", nu exista niciun motiv ca opinia candidatului sa nu fie ceruta din timp, astfel incit sa i se dea posibilitatea unui raspuns argumentat si informat. Mai ales ca proba autenticitatii sau trucajului casetei revine legal si deontologic celui care o face publica.
Sincer, m-as fi asteptat ca o asemenea "lovitura" sa fi fost data de un OTV, Taraf sau de o alta televiziune "tabloida", nu de un post care cunoaste si pretinde ca respecta normele deontologice ale jurnalismului.
Hai sa-i vedem pe toti cu aceiasi ochi, nu vrei?
PD-L are nevoie acum ( doar acum ) de electoratul pnl -ist .
Cu prima ocazie, va face tot posibilul sa distruga liberalii.
Au uitat pnl-isti ,asa usor acele vremuri ?
PACAT
"Seful statului a facut referinte si la cicatricea de pe fata sa spunand ca aceasta apare dupa 1998 fiind urmarea unei operatii de extirpare a "unui bulgare de grasime".
A aparut din neant o fotografie a tinarului capitan Traian fumind un trabuc.
Ce revelatie....obrazul sting era imaculat.
Numai ca un observator atent poate vedea verigheta si ceasul pe mina dreapta a matrozului...concluzia este ca: cine are habar cit de cit de pelicula de celuloid pe care se imprima pentru eternitate si bune si rele, poate sa jure, dar nu strimb, ca obrazul sting era ascuns camerei de luat vederi iar fotografia este una in oglinda.
Lasa-neeeeeeeee!!!!!!!!!
care e concluzia pana la urma ?
ah ... si ce de la ai pornit ?
Cum dracu poti sa susti asemenea prostie? Camere de filmat se gaseau atunci doar in televiziuni.
"excelenta prestatia domnului Basescu in locul unde se integreaza perfect - OTV"
Du-te la OTV sa te vada toti manelistii poate te voteaza.
Cat despre aia cu timpu de emisie, prostie. Are timp de emisie garantat si la antena 3 si la realitatea. Dar bine a facut ca nu s-a dus... ce sa faca? Sa se duca la antena 3 sa-l jupoaie aia de viu?
E logic sa se duca undeva unde nu i se pun intrebari serioase si unde nu incearca jurnalistii sa-l prinda si sa-l defaimeze.
Du-te la OTV sa te vada toti manelistii poate te voteaza.
Cat despre aia cu timpu de emisie, prostie. Are timp de emisie garantat si la antena 3 si la realitatea. Dar bine a facut ca nu s-a dus... ce sa faca? Sa se duca la antena 3 sa-l jupoaie aia de viu?
E logic sa se duca undeva unde nu i se pun intrebari serioase si unde nu incearca jurnalistii sa-l prinda si sa-l defaimeze.
ce-mi plac glumele mele!!!
Nici Geoana nu-mi place, deoarece sub haina frumoasa de diplomat priceput se ascunde o mare hahalera.
Asa ca, ce sa votez intre un derbedeu si un prostanac? Mai bine imi vad de ale mele, imi continui munca, deoarece stiu ca oricare din ei ar iesi presedinte, nu-ti poti crea un destin mai bun decat prin propriile forte.
de ce crezi ca johannis nu ar reusi sa faca mult mai multe ?
Asa ca, peste inca 5 ani, utima carte citita va fi tot. . . ati ghicit: Levantul de Mircea "Cartarascu", la fel ca in 2004.
Va dati seama? Nemernicul de Basescu a indraznit sa ne scoale din somn, prin scandalul provocat, legandu-se de oameni inocenti ca Vantu, Patriciu, Voiculescu, etc.
Daca iese Geona presedinte vom putea dormi linistiti, doar am obosit dupa 5 ani de insomnie.
Multi insa, par sa ignore previziunile meteorologice pentru posibilul mandat al lui Geoana: se anunta intemperii, vreme rea si, mai ales, vant puternic.
Daca iese Geona presedinte, veti avea cu siguranta bani mai multi (doar asa a promis). Dar, aveti grija sa va priponiti bine banii, caci vantul puternic s-ar putea sa v-ii ia.
Daca iese Geona presedinte...va fac si eu o urare anticipata:
Noapte buna, drag roman!
Noapte buna, somn usor,
Sapte purici pe-un picior.
De la banii tai ia-ti gandu´.
Ei sunt in siguranta la Vantu!
"Desteapta-te, romane!" Nu mai stiu unde am auzit acest indemn nerusinat, dar pare o lozinca electorala a lui Basescu.
Mai bine... "culca-te, romane"!!!
Hai acus,
Hai acus
Sa-l dam jos
Pe bataus.
Si sa scapam tara de un securisto-comunist!!
Multumesc anticipat pentru un eventual raspuns.
ploiesteanu
ori se doarme, ori e ceva care nu convine.
mie mi'au fost interzise 2-3 interventzii, toate legate de adrian severin.
scriam c'a fost cadru didactic la cacademia fane patriotu', pe la sfarsitu anilor 70 inceputul anilor 8o, coleg cu secares. (leonte rautu era inca rector)
era pe vremea cand victor frunza, profesor la jurnalistica a publicat articole in vest si a fost exclus din pecere.
pe'atunci severin combatea cu mana pe documentele celui de'al shaispilea congres.
acum se da expert in parlamentarizm mUE.
am scris asta, asa, sa vedem daca acuma apare.
ca tot n'a luat jobul de comisar. auzi la ce aspira securiciu, la al doilea post in guvernul ioropean.
jos comunistii !
ori esti barbat si daca tot aduci vorba o transmiti mai departe, ori esti barbat si taci din gura pana cand o livrezi respectivului, asa cum ai dat de inteles.
sper sa scapam de modul acesta de a face politica.
Gata dragilor, s-a terminat. Ma duc la vot pentru ca exista o Constitutie care imi da acelasi drept ca si voua indiferent de cate murdarii veti fi aruncat inspre mine si sper sa ne revedem de maine mai curati si mai uscati, ca si cum - nu-i asa? - nimic nu s-ar fi intamplat.
Si inainte de a pleca, va mai spun o data, ca sa va ofticati.
Hai Romania, hai Base.
Over and out.
VA dizolva Parlamanetul, evident...!!!! si va organiza alegeri anticipate pentru unicameral, pina in 300 de parlamentari :)))
asa ca asteptati-va la o noua runda de alegeri, doar n-ar fi chiar fraier sa piarda avantajul impotriva PSD obtinut la Timisoara.....
zi-le Base!!!
Sa traiesti bine, bai mircea cu trecutul tau cu tot!
Baaa, in ce tara traim! Dupa 5 ani de "sa traiti bine!" vine pe otv si taraf sa-mi zica cum sa traiesc...
JALNIC peste tot ! Azi scrie "Wall Street Journal" despre noi ca fiind, retineti, CEA MAI CORUPTA TARA DIN EUROPA !... In 2009, dupa 5 ani de basel am ajuns cea mai corupta tara din lume va zic eu...
Si mai are curaj sa ne ureze cum sa traim...jura pe biblie de parca a citit o pagina de acolo sa stie ce inseamna sa juri pe biblie... hahaie de nici el nu stie de ce hahaie...
Daca asta e presedintele care il doriti, macar recunoasteti ca jalnic, minicinos, betiv, incult, fanatic, mai jalnic decat bietul Iliescu si Constantinescu!
Vineri seara, la ultima emisiune de campanie, postul lui Vantu trebuia sa dea lovitura finala anti base, de si Vantu se jurase cu o zi inainte ca, de si este prieten cu Geoana, s-a hotarat sa nu se implice cu nimica in campanie!!! Si in studio au fost invitate 2 echipe: din cea probasescu Preda (ce slab s-a prezentat!) iar din cea anti base 3 persoane: Liviu Dragnea PSD, Florin Iaru si Saftoiu, ultimii 2 venind cu temele bine pregatite! Adica dupa ce ca s-a procedat ca la Antena 3 (unde se aducea un reprezentant probasescu iar restul de 3 - 4 se aruncau pe el ca sacalii sa-l termine), moderatoarea nu a avut nici un pic de jena sa ii ajute pe cei 3 sa-si faca numarul. M-a impresionat pana la lacrimi in special numarul lui Saftoiu care, de si pana atunci avusese la alte iesiri pe sticla o atitudine anti-basescu moderata, de data asta , (oare intamplator?) efectiv a explodat in ultima ora de campanie si aproape plangand, a povestit cum Base "dupa ce s-a folosit de amandoi (adica el si Adriana) i-a aruncat la o parte!"
Pai mai baietas, cum dracu sa va mai tina Base cand unul a dat dovada de incompetenta intr-un serviciu important iar cealalta l-a tradat. Iar o regula elementara de bun simt si de confidentialitate i-ar fi obligat pe amandoi sa aiba o atitudine discreta, nu sa infiga si ei un cutit... Rusine Saftoiule! Rusine Realitatea!
este las si se ascunde dupa fustele nevestii si ale slugoilor platiti sa-l promoveze si sa-l apere sa nu se faca de ras...
Base avea dreptate ca Nastase era de o mie de ori mai bun. barem ala stia sa tina un discurs corent, nu face pe el de o confruntare, si putea sa sustina niste idei.....
cireasa pe coliva a pus-o aseara cand n-a catadicsit sa vina la confruntarea cu Base de la OTV care l-a acceptat peste ora 12 pe purtatorul de cuvant al PSD-ului vesnic agitatul vadim , inebunit ca-i va lua Base medicamentele trimise de Geoana prin posta.....si aceasta hahalera a democratiei, una din rusinea Parlamentului European a debitat toate prostiile si invectivele despre presedinte, dind dovada ca iar a incurcat tabletele......
Votati cum va taie capul, este esential sa nergeti la vot ca sa nu mai oracaiti cum veti trai dupa 6 decembrie...
Analizati cum o duceti voi si ai vostri si cum o duc ei si ai lor.....si cugetati cu mintea romanului de pe urma cine credeti ca a facut si mai va face ceva si pentru pulimea din aceasta tara
sa va dea dumnezeu luciditate cand votati si mai ales ochii pe butelie( urna) pentrua nu mai fura baietii destepti pentru linistea lor si nelinistea noastra.....
E ASA SIMPLU DE PRICEPUT - VOTEZ BASESCU!!!!
Ce pierdeti voi, baaaaaaaaaaa!
Case si masini...
Fiti seriosi!
- citatul lui Titulescu -nu era greu de ghicit dupa cuvinte ca” iscalitura “si avand in vedere contextul discutiei dar prostanacului mare diplomat nu-i fuge mintea…
- cadoul lui Geoana -cartea scrisa de el ???? si “bunele maniere “dupa ce madam Geoana se rujeaza in public ca o tzoapa-http://img256.imageshack.us/i/mihaelatoapa.jpg/ !!
-comportamentul de cretinei mascarici a lui Dinescu si Antonescu
-fata impietrita a neamtului de cate ori Geoana spunea ce va face guvernul lui..
-faptul ca Geoana la 31 ani era prea tanar si derutat cu revolutia..
Acum la 51 de ani este si mai derutat cu toate legile astea …cu economia ..cu diplomatia ..cu Rusia ..cu Ucraina …cu tractoarele ..cu educatia ..
PREA MULT CHIAR SI PENTRU EL!!!
http://www.youtube.com/watch?v=3oMJY5ss95E
se explica pas cu pas care a fost strategia de dezinformare utilizata de Geoana. Poate va treziti din toropeala in care v-au adus televiziunile.
La dezbaterea de joi Presedintele Basescu a demonstrat ca vrea asta. Noi romanii care gindim la fel trebuie sa-l ajutam pe el pentru a ne schimba viata noastra.
Votati BASESCU duminica !.
La capatul ei vei fi tu si clica iar noi poporul vom trage pe rand, scaunelul fiecaruia. Mars de aici gaozar imputit , fi-ti-ar tarana usoara
NU STATI ACASA !!
Este singura sansa sa scapam de dictatura mogulilor! Daca va castiga Geoana, asa cum au facut Realitatea & Antenele cu Basescu – trucaje, calomnii nesfarsite, minciuni sfruntate, manipulari a la Cornelius Rosiianu etc – vor face cu intreaga tara timp de cel putin 5 ani de aici inainte!
Votez Basescu – amintindu-mi:
(1) ca un Mare Prostanac care il viziteaza in momente cheie pentru cariera sa pe Vantu nu poate fi Presedintele Romaniei !!
(2) numai cu Basescu Presedinte sunt sigur ca este cineva care va lupta in continuare cu mogulii si oligarhii imbogatiti pe spinarea noastra
(3) pentru o relatie corecta cu rusii si nu de subordonare - precum vrea Geoana
(4) pentru ca nu pot uita cum o gasca de aventurieri
- care pretind insa ca fac o altfel de politica!!!! -
au incercat sa puna cizma pe doua din simbolurile noastre sacre:
Piata Operei din Timisoara si Seniorul Corneliu Coposu!…
Hai la Vot !
Incep prin a va spune ca va respect punctele de vedere desi doctrinar va plasati de la extrema stanga pana la extrema dreapta. Dar oare de ce am adus in discutie DOCTRINA cand aceasta nu este necesara. Este mult mai facil sa avem doua pozitii: “PRO” si “CONTRA”. Aceasta ne scuteste sa mai gandim si sa citim. Nici macar nu este nevoie sa cunoastem istoria ultimilor 20 de ani. Este sufficient sa zbieram “sus” / “jos” si sa ne expunem “creierele spalate” pe INTERNET.
Eu imi gasesc o explicatie pentru starea mea de “Creier spalat” pentru ca am trait si vreo 20 de ani in communism dar pentru cei mai tineri este nefiresc si totusi…
Parcurgand comentariile am senzatia ca assist la un experiment pe care cineva il face cu noi. Suntem niste eprubete cu apa in care cineva toarna o picatura de cerneala albastra si ne coloram in albastru, cerneala rosie si ne transformam in rosu, cerneala rosu cu galben si ne transformam in portocaliu…Aceasta este o calitatea a creierului spalat. Ia forma vasului si ia culoarea pe care o da “Chimistul”. A doua calitate a creierului spalat este ca nu poate avea constiinta de sine (ca si apa din eprubeta) si nici nu poate sa realizeze cat de dobitoc este “Chimistul” care-l coloreaza.
Suntem niste cobai care ne-am pus creierul la dispuzitia cuiva si acel cineva “se distreaza copios” vazand ce ‘balet gratios” facem noi, chiar si pe Internet.
Intrebarea mea este cine este “Chimistul Chimistului”? (suna ca Mama Masii).
O fi Geoana? Nu cred, ca ar fi si el mai stapan pe sine , ne-ar inocula picatura de social democratie, ne-am trezi toti cu o concesiune de gaz sau titei prin Siberia si ne-ar face pe toti rosii si multimilionari.
Sa fie Crin? Nu cred, pentru ca mi-ar pune o picatura de rosu peste albastru si putin galben si ar iesi un negru sinistru. Inainte tovarasi “prin noi insine”-impreuna cu Geoana, Iliescu, Vadim, Voiculescu si si eminentele cenusii Vanghele si Becali.
O fi Basescu? Nu cred, ca pana acum ne-ar fi f
cu toate astea, ca si acum trei saptamani...haideti la vot, fratilor, ca nu e votul lor, e al nostru, si cine nu vine poa' sa se laude nu ca "nu a participat la circ", ci ca s-a intors pe vremea comunismului, cand (pentru cine isi aduce aminte, ca mine, desi nu am apucat vreo votare dupa ce implinisem varsta de vot) aproape nimeni nu-si pierdea vremea cu asta. deci..iata, aveti de ales intre comunism (daca stati acasa si va abandonati dreptul la vot) si democratie (votul este una din componentele fundamentale ale ei)