Vicepresedintele PSD Victor Ponta a declarat luni, la Realitatea FM, ca nu crede in versiunea potrivit careia Mircea Geoana ar fi pierdut alegerile din cauza "atacurilor energetice" din perioada electorala, precizand totodata ca nu il va mai vota pe acesta la Congresul partidului.

"Pe mine nu m-a atacat nimeni energetic, nu cred in povestile astea si in niciun caz nu cred ca se pierd alegerile in felul acesta (...) Alegerile in Romania nu se castiga cu flacara sau cu altceva. Domnul Hrebenciuc este un om foarte inspirat intotdeauna in a da explicatii", a declarat Ponta.

El a subliniat ca acest tip de mesaj nu ar trebui sa fie tema de discutie in partid si ca, pentru a afla motivele reale privind esecul la prezidentiale, "trebuie sa lasam la o parte flacara violet sau de orice alta culoare". "Cred ca flacara portocalie ne-a ars destul de tare inca o data si poate despre ea sa vorbim", a mai spus social-democratul.

Ponta a precizat ca, de altfel, nu s-a discutat niciodata in sedintele conducerii partidului despre genul acesta de activitate care ar fi perturbat alegerile. "Am stat langa domnul Geoana, ca purtator de cuvant, in toata campania si nici macar dl Geoana nu a discutat de asa ceva. Stiu de dl Hrebenciuc care crede in lucrurile astea, noi fiind mai ignoranti si necrezand in ele, nu ni le-a explicat foarte mult", a spus Ponta.

Ponta a mai apreciat ca declaratiile lui Mircea Geoana "se pot explica", intrucat este normal ca acela care a pierdut alegerile, "dupa o batalie lunga si grea", sa fie suparat si sa incerce sa-si dea seama unde s-a gresit. "Exista explicatii mai normale sau mai paranormale", a aratat vicepresedintele PSD.

Cu toate astea, intrebat daca il va mai vota pe Mircea Geoana la Congresul PSD pentru un nou mandat de presedinte al partidului, Ponta a raspuns: "Nu, nu cred".