Toti minorii care sunt repatriati pe filiera oficiala sunt strict monitorizati, declara pentu RFI Romania purtatorul de cuvant al Autoritatii Nationale pentru Drepturile Copilului (ANPDC), Izabela Popa. Reactia vine dupa ce zeci de asociatii franceze au criticat acordurile dintre Franta si Romania privind repatrierea minorilor.

Este vorba de rezultatele unei anchete realizate in 2007-2008. ONG-urile din Hexagon denunta atat conditiile in care autoritatile franceze repatriaza minorii, pentru ca nu fac niste anchete prealabile care sa arate cum a ajuns copilul in strada sau daca este exploatat, dar arata cu degetul si inspre partea romana care nu ar mai urmari minorii odata ce acestia revin in tara.

In acest context, Izabela Popa, purtator de cuvant al Autoritatii Nationale pentru Drepturile Copilului explica la RFI: “Cand suntem sesizati ca are loc o repatriere, a unui copil neinsotit, deci care nu este cu parintii acolo, care este gasit singur pe strada in Franta, suntem sesizati iar Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului este obligata sa faca o ancheta sociala, sa vada care este situatia lui de acasa, de aici din Romania, sa-i gaseasca familia, sa vada daca poate sa fie integrat si aceasta ancheta sociala este transmisa inapoi prin intermediul Ministerului de Externe partii franceze. Si asa se ia decizia de repatriere.

Dupa ce este repatriat tot Directia este obligata sa monitorizeze copilul timp de 6 luni si sa transmita, din doua in doua luni, rapoarte de monitorizare la ANPDC. Toti copiii care au fost repatriati pe aceasta filiera, asa s-a procedat."