69 de tari din intreaga lume, inclusiv majoritatea statelor europene, au recunoscut independenta Kosovo. Romania, Grecia, Spania, Slovacia sau Cipru nu au recunoscut independenta provinciei.
Fostul ministru de externe, Cristian Diaconescu, spune ca "pozitia Bucurestiului a avut o argumentatie solida din punct de vedere juridic. Noi nu am tratat aceasta problema pe palierul politico-strategic. In al doilea rand, aici este foarte important de vazut care sunt nuantele si interpretarile pe care le da Curtea si pozitia politica a unui stat serios nu se poate modifica decat pe baza unor argumente pe care si le asuma din perspectiva dreptului international."
"Nu atitudini resentimentare sau exclusiviste sau de alta natura in legatura cu situatia autodeterminarii si drepturile minoritare au stat la baza pozitiei noastre cat o rationalitate juridica in legatura cu modul de creere si functionare a unor state. Sa asteptam sa vedem aceasta decizie. Nu cred ca este obligatoriu si automat necesar sa ne modificam pozitia. Dar in mod evident vom tine seama si vom aplica deciziile Curtii Internationale de Justitie asa cum am declarat si am facut in toate celelalte cazuri", a adaugat el.
De altfel, imediat dupa anuntarea deciziei Curtii de la Haga, oficialii de la Bruxelles au indemant Serbia si Kosovo la dialog, dar in acelasi timp au cerut statelor membre care nu au recunsocut independenta Kosovo sa tina cont de hotararea instantei internationale.
"Comunitatea internationala trebuie sa respecte avizul Curtii Internationale de Justitie", a declarat Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, in timp ce raportorul Parlamentului European pentru Balcanii de vest, Doris Pack, vede in hotararea Curtii o presiune facuta asupra tarilor ce nu au recunoscut statul Kosovo sa o faca imediat.
Surse din ministerul roman de externe au declarat pentru RFI ca o pozitie a diplomatiei de la Bucuresti va fi facuta publica vineri dimineata.




















Pina la urma cum e ? Asa sau altfel ?
Acum explicatia: ICJ trebuia sa raspunda la intrebarea: "Daca Declaratia unilaterala de Independenta a Institutiilor Provizorii a Guvernului Kosovo este in concordanta cu Dreptul International? ".
ICJ a raspuns ca DA, cu urmatoarea jusitificare ATENTIE : In primul rand declaratia de independenta nu incalca nici-o regula internationala in mod specific, oricine poate declara independenta important e daca se recunoaste international cu referire la dreptul international general, iar in mod special nu este incalcata rezolutia 1244 (care introducea KOsovo sub administratie UN) pentru ca in primul rand DECLARATIA DE INDEPENDENTA NU APARTINE GUVERNULUI PROVIZORIU SUB ADMINISTRATIE UN, ci unui grup de oameni alesi de poporul din zona, iar in al 2-lea rand pentru ca rezolutia 1244 nu precizeaza interdictia declararii independentei pe durata administrarii UN (asa cum e in mod expres precizata in cazul rep srpska din Bosnia).
Astfel, nu s-a incalcat nimic, dpdv ICJ nu e nici-o legalitate, si titul ramane la analiza UN.
dar, dupa ce vom ...vom vedea !
opinia cij nu are decat rol consultativ, iar opinia romaniei probabil nici atata. asa ca nu vad de ce nu ne-am pastra macar de data asta onoarea sustinand, macar de forma, serbia.
dar ma rog, nenea diaconescu a fost in psd, sa speram pana la proba contrarie ca ai nostri-s mai breji :D
Zice Obama "Jump" noi zicem "sa moara mama , cat de sus?", zice UE "Stai jos" noi zicem "jos culcat, sau jos pe scaun?"...Sclavi
Asa ca vorbesti pe-alaturea, mai bine vezi ce face Tokes si vezi cum e cu instigarea la violenta
printre ele, sua, canada si uniunea ioropeana (farra cei cinci dizidentzi.)
la care se adauga o multzime de state musulmane.
si mari natziuni ca vanuatu, nauru, burkina faso.
din america de sud, peru. nu argentina, nu brazilia, nu chile si ceilaltzi. din asia, numai japonia si coreia de sud.
nu china, nu india.
nu izrael.
nu multe tzari africane.\
deci, din cca 180 de state ale lumii, 69 !
sa vedem cum se aliniaza la decizia curtzii, care e consultativa si arata numai ca prin proclamarea independentii nu au fost atinse legile internatzionale, care si ele sunt recunoscute din 3 in 14.
este dreptul fiecarui stat suveran sa recunoasca sau nu alt stat.
acolo au fost obiectzii privind legalitatea independentii. onu a trimis problema la haga. haga s'a pronuntzat. urmeaza sa se vada cum si ce fel, sa se discute in cons. de securitate.
acolo, rusia va da nietul de veto.
in adunarea generala, vor vota, probabil, numai cei 69. adica in jur de o treime a statelor membre.
ramane ca la sindicat.
Problema e la nivel practic - Cine recunoaste asociatia ca stat independent?
Din punctul de vedere al statului Roman , hotararea de la Haga nu schimba nimic. Romania va recunoaste sau nu Kosovo sau Asociatia de locatari dupa cum dicteaza interesul conducatorilor nostri ( probabil putem negocia sa ne lase in pace cu coruptia noastra daca recunoastem Kosovo)