Despre UDMR si Legea Invatamantului

Mircea Geoana Foto: Hotnews

Mircea Geoana a declarat, luni, la TVR, ca UDMR-ul este sub mare presiune si asta pentru ca "Preferatii de la Budapesta nu sunt cei de la UDMR". Reactia vine dupa ce presedintele UDMR, Marko Bela a declarat ca Mircea Geoana trebuie sa plece de la presedintia Senatului, dupa ce Comisia pentru Invatamant a Senatului s-a intrunit impotriva regulamentului.

Presedintele UDMR considera ca membrii Comisiei pentru Invatamant din Senat au comis un abuz grav si ca nici macar presedintele comisiei, Mihail Hardau, nu a stiut de convocarea intrunirii membrilor acesteia.

"Au comis un abuz foarte mare. Ceea ce au facut este neregulamentar, iar daca parlamentarii nu-si respecta regulamentele, este un abuz foarte grav. Probabil o sa distruga ideea de parlamentarism si de Parlament insusi. Vehementa cu care au eliminat orice imbunatatire a Legii Educatiei e ingrijoratoare si inseamna ca cei din opozitie, pe altarul unor scopuri politicianiste, vor sa sacrifice relatiile interetnice si relatiile romano-maghiare din ultimii 20 de ani", a subliniat Marko Bela.

Liderul UDMR s-a aratat nemultumit de faptul ca membrii Comisiei pentru Invatamant au transmis, luni dimineata, catre Biroul Permanent al Senatului raportul privind Legea Educatiei Nationale, care prevede ca elevii apartinand minoritatilor nationale de la gimnaziu si liceu sa invete Istoria si Geografia in limba romana.

Potrivit secretarului comisiei, Nicolae Robu (PNL), ca urmare a deciziei comisiei de invatamant, elevii apartinand minoritatilor nationale ar urma sa invete in aceleasi conditii ca si in actuala Lege a invatamantului, adica in sistemul de invatamant primar vor putea studia dupa manuale in limba materna, insa, in ciclul gimnazial si in cel liceal.

"Scoala romaneasca scoate tampiti fiindca nu suntem capabili sa avem o lege care sa dureze 20 ani. Sistemul nostru de educatie are nevoie in primul rand de stabilitate", crede Mircea Geoana care critica si interdictia rectorilor de Uiversitati de a mai face parte din Parlamentul Romaniei.

Despre impozitul diferentiat si "cei foarte bogati"

Mircea Geoana a vorbit din nou despre masurile economice propuse de PSD sustinand ca masura Cotei unice a fost una care a avut efecte pozitive, iar simplificarea colectarii a fost seducatoare pentru o perioada scurta de timp, dar precizeaza ca acum se impune impozitul diferentiat. Liderul social democrat s-a incurcat insa cand a trebuit sa precizeze treptele de impozitare, uitand ca se va ajunge si la o impozitare de 40% dupa propriul program economic, iar cand i s-a cerut sa de aun exemplu de ce inseamana un om "foarte bogat", deruta a continuat: "Cei care au peste un venit care este un venit ce merita impozitat..."

Declaratii Mircea Geoana:

  • este un sentiment de disperare la UDMR; este vorba despre o presiune imensa pe care o exercita asupra Guvernului; eu mi-am facut datoria de presedinte al Senatului; demersul meu este mai mult decat legitim;
  • ceea ce framanta pe domnul Marko este presiunea din partea corpului electoral; nu ma las emotionat sau intimidat
  • UDMR nu trebuie sa mai fie singurul reprezentat al comunitatii maghiare
  • am sustinut UDMR-ul in anul 2003, spre exemplu. am sprijinit acest partid; preferatii de la budapesta nu sunt cei de la UDMR
  • sunt ingrijorat fiindca peste 80% din copii rromi parasesc scoala