Emil Constantinescu la RFI: Pozitia presedintelui Traian Basescu in cazul Libiei a fost nepotrivita si nechibzuita

de RFI     RFI Romania
Marţi, 22 martie 2011, 10:59 Revista Presei | Radio TV

Emil Constantinescu
Foto: AGERPRES
Fostul presedinte al Romaniei Emil Constantinescu a declarat ca pozitia lui Traian Basescu in cazul interventiei militare din Libia a fost "nepotrivita" si "nechibzuita". Constantinescu a spus la RFI ca "Romaniei i s-a cerut o simpla declaratie de solidaritate, care n-a venit la timp".


Reactia Romaniei a fost "nepotrivita, iar din momentul acesta nu mai poate sa faca nimic Bucurestiul, pentru ca s-au ratat. Este vorba de interventia nechibzuita a presedintelui Basescu la discutiile din cadrul Uniunii Europene, cand a contestat o idee a unei eventuale interventii militare, pentru ca asa cum este formulata rezolutia Natiunilor Unite de a impune o zona de interdictie, ea are in vedere o actiune militara", a declarat Emil Constantinescu.

Fostul sef al statului nu intelege de ce Romania a sustinut si chiar a participat la interventiile militare din Irak si Afganistan, "in numele aliantei cu Statele Unite", iar acum nici macar nu spune clar daca sprijina sau nu actiunea din Libia.

Presedintele Traian Basescu a explicat duminica in cadrul Telejurnalului de la TVR ca "Romania nu are de ce sa se pronunte in problema interventiei militare din Libia. Am spus foarte clar ca Romania respecta rezolutia 1973 din 17 martie care prevede realizarea zonei de interdictie aeriana in vederea protejarii civililor". Seful statului a declarat ca "Romania ramane in interiorul acestui club. Cand NATO va lua o decizie, Romania va fi acolo".

Citeste mai multe pe site-ul RFI.


Citeste mai multe despre   























3249 vizualizari

  • +15 (21 voturi)    
    diplomatie (Marţi, 22 martie 2011, 11:04)

    ion [anonim]

    Da' tu ce ai fi facut? asta asa pur teoretic, ca am vazut cu totii ce ai facut cat timp ai fost Presedinte :)
    • +18 (20 voturi)    
      Eu cred ca trimetea Migurile.. (Marţi, 22 martie 2011, 12:00)

      Dianora [utilizator] i-a raspuns lui ion

      Daca reususeau sa ajunga deasupra Libiei si se prabuseau acolo si nu pe drum, cu putin noroc urma o eruptie de titei si Romania putea, la convorbirile de pace sa pretinda.....etc. Mare strateg, Emil!
      • +7 (7 voturi)    
        Emil este un ciuvic (Marţi, 22 martie 2011, 13:56)

        Zoopoliytikon [anonim] i-a raspuns lui Dianora

        Ciuvici sunt totzi milici si milici pot fi ciuvici cu condititia sa fi fost presedinti.
    • +3 (3 voturi)    
      ce ar fi facut? (Marţi, 22 martie 2011, 16:10)

      gechi [utilizator] i-a raspuns lui ion

      cum adica ce ar fi facut? e foarte simplu, ar fi sarit sa pupe mana stapanului, la fel cum a facut cand era presedinte si a aprobat bombardarea vecinilor sarbi.
  • +19 (21 voturi)    
    Din contra (Marţi, 22 martie 2011, 11:04)

    IC Breteanu leberalul socialist si conservator [anonim]

    Din contra tovarasu' tap. A fost potrivita si extrem de chibzuita. Faptul ca nu s-a aruncat ca boul cu capul inainte e foarte bine. Ai ratat un alt foarte bun moment de a tace tovarase invins de structuri. Dumneata ai fost nepotrivit pentru a ajunge presedintele tari.
  • +17 (19 voturi)    
    Emile ,iar ai luat o razna. (Marţi, 22 martie 2011, 11:06)

    mircea [anonim]

    Discursul lui Constantinescu,pare scris de Voiculescu.Cred ca abia stepta Constantinescu sa-i dea un bobarnac lui Basescu.Asa.Fii barbat Emile.Ce daca calci in rahat,tinand nasul pe sus.Tie nu-ti pute.
  • +23 (25 voturi)    
    Uite cine comenteaza politica externa (Marţi, 22 martie 2011, 11:09)

    Cosmin888 [utilizator]

    Cea mai mare dezamagire a romanilor dupa '90, presedintele "infrant de servicii", presedintele celui mai ineficient prim ministru si peste toate astea, un presedinte care la momentul lui a dat dovada de coloana vertebrala atata cat gasesti la o meduza.
    Sa traiesti nea' Constantinescu, stai linistit ca nu te ia nimeni in serios...
  • +22 (22 voturi)    
    ... (Marţi, 22 martie 2011, 11:09)

    Edi [anonim]

    Stimate domn,

    in ultima vreme va vad des la televizor, mai des decat atunci cand erati presedinte. Este dreptul d-voastra sa apareti oriunde, dar in calitate de fost demnitar al statului nu aveti dreptul sa ma induceti in eroare.

    Basescu a spus ca nu a fost de acord ca UE sa intorduca chestia aia cu "no flay". Ce nu va este clar ? Cand a fost vorba de rezolutia ONU nu prea mai avea ca sa zica. Nu vedeti ca Sarcozy a luat taurul de coarne si acum si-o ia in gura de la turci ca de ce s-a autotintitulat el "sef de campanie impotriva Libiei"

    Ori cum o dai nu e bine, mai ponderat stimate domn invins de sistem in care ne-am pus toate sperantele in 1998.

    Multumesc
  • +16 (16 voturi)    
    stai putin... (Marţi, 22 martie 2011, 11:10)

    andrei [anonim]

    dar pe tine te-au invins securistii, nu?
  • +18 (18 voturi)    
    mamaliga se vrea bostan (Marţi, 22 martie 2011, 11:10)

    gigi [anonim]

    Imi place cum mereu fost ministri si presedinti, care au facut fix ciuciu cand erau ei oficiali, se dau viteji si uita cat de mamaliga au fost..
  • -10 (12 voturi)    
    orice (Marţi, 22 martie 2011, 11:11)

    vlaicu barna [anonim]

    orice ar zice dl. Tapu ii multumesc. Datorita lui am reusit sa ma las de votat vreo 10 ani pana cand m-a pacalit dl, Marinaru, dar tot el m-a dezvatat (a 2-a si ultima oara) de prostul obicei de a alege un presedinte din clasa politica romaneasca. Va multumesc
    • -6 (8 voturi)    
      te-a dezvatat pe tine si pe multi altii.... (Marţi, 22 martie 2011, 13:02)

      costica [anonim] i-a raspuns lui vlaicu barna

      pe mine m-a dezvatat Dl Basescu, dar problema grava e ca cei ce vor merge la vot convinsi nu de proiectele candidatilor si ale partidelor politice ci mai degraba de faina, zahar, ulei si mai stiu ce alte matrapazlacuri dambovitene(mai ales ale guvernantilor portocalii care vor avea puterea in mana la alegerile din 2012) o sa voteze de-o s-o mai lalaim inca vreo 20 de ani d-astia pierduti... cu alde PP al lui DD sau PRM al lui CVT sau PNG al lui GB sau PSD sau PNL sau PDL sau UNPR sau UDMR, ca toate-s un drac, nu prea vad viitorii 20 de ani cel putin decat in aceeasi vanzoleala care ne va departa si mai mult de Europa aia civilizata si bogata.... deja ramanem in urma Bulgariei la multe capitole, ne fac deja cu manuta in diferite analize si clasamente si topuri de mare clasa.... ultima in UE este acum Romania si cea mai saraca !!!! de departe batem orice tara din UE la capitolul SARACIE!! Traiasca guvernarea portocalie ca ne-a dat de munca inca 20-30 de ani sa recuperam ce-au stricat in 2 ani!!!
  • +16 (16 voturi)    
    Regretabil ..... (Marţi, 22 martie 2011, 11:11)

    Costin [anonim]

    Ce inseamna sa persisti in a emite judecati neghioabe despre situatii pe care nu le-ai inteles niciodata, nici macar cand ti s-a facut onoare de a fi presedintele unei natiuni.

    Unii imbatranesc foarte urat .... pe Constatinescu il mai tine in viata numai ura .....

    Deplorabil.
  • +13 (15 voturi)    
    aoleooo.. (Marţi, 22 martie 2011, 11:11)

    Liu [anonim]

    uite cine vorbesteee,vezi de pensie mai nene...
  • +16 (16 voturi)    
    oh ce onoare... (Marţi, 22 martie 2011, 11:11)

    Demigod [utilizator]

    Dom' profesor, ce onoare!
    Te-am votat si ai fost incapabil. De ce te bagi unde nu-ti fierbe oala? Stai in universitate unde-ti e locul, si lasa oamenii seriosi sa-si faca treaba.
  • +16 (16 voturi)    
    te pui cu invinsii astia (Marţi, 22 martie 2011, 11:13)

    anton [anonim]

    De cand l-a invins sistemul( adica securitatea) acest distins domn e obsedat de ideea ca nu trebuia sa scoata acea perla si se otoieste la tot ce misca .Dar domnia sa ce ar fi facut? Ce a facut politically corect Emil Consantinescu? S-a dat pana la urma cu ateul de Iliescu si dai si critica mai ales pe la moguli ce nu ar fi trebuit sa se faca. Penibil! Mai mult, il trimite pe "buzduganul" sau , mister Ciuvica sa balacareasca orice initiativa sau reforma. Si cand te gandesti ca l-am votat cu o suta de maini in 96! Ce speranta , ce deziluzie!
  • +14 (14 voturi)    
    unii sufera de amnezie ... (Marţi, 22 martie 2011, 11:14)

    Andrei [anonim]

    Pe la sfarsitul anilor '90, cand americanii bombardau Belgradul intr-o veselie, anumiti politicieni romani considerau "legitima" acea actiune, ba chiar au deschis spatiul aerian pentru avioanele americane.

    Don Milica se pare c-a uitat lucrurile astea de-si pune intrebari despre Irak si Afganistan.
    Da, nu e bine ca ne-am bagat in razboaiele alea doua tot asa cum nu e bine c-am sprijinit bombardarea unei tari vecine cu noi. Dar na, dupa o varsta incepi sa mai uiti una-alta.

    Apropos, cine e Emil Constantinescu ? :)
    • +1 (1 vot)    
      unu'... (Marţi, 22 martie 2011, 20:56)

      horea [anonim] i-a raspuns lui Andrei

      care ne-a ajutat sa-l avem pe Iliescu presedinte si dupa 2000. S-atat!
  • +12 (12 voturi)    
    :-) (Marţi, 22 martie 2011, 11:15)

    nevermind [anonim]

    Nene! Luna aia plina, mare si stralucitoare s-a cam dus...
    Da'... se pare ca unii chiar au avut de suferit...
  • -12 (14 voturi)    
    Dl Constantinescu nu intelege (Marţi, 22 martie 2011, 11:16)

    costica [anonim]

    pozitia clar-obscura a Dlui Basescu?! Eh, n-o intelege, intelege el bine boacana facuta de Dl Basescu cand l-a luat gura pe dinainte condamnand pripit o eventuala interventie militara in Libia dupa intalnirea de la Brusselles asa cum sustinea Franta la acel moment, mai mult Dl Constantinescu acum intelege si ca Dl Basescu o scalda in ape tulburi... evident ca Romania e alaturi de NATO, maine poimaine NATO (Obama zice deja ceva in sensul asta) isi va declara sustinerea ptr interventia in Libia(inca se opune Turcia dar va fi convinsa) iar Romania va fi ACOLO, asa a spus clar-obscur Dl Basescu... Unde ?! Dl Basescu stie !! Si mai stie Dl Basescu si ca a facut o greseala diplomatica majora, stie el bine acum se vede din atitudinea lui mai spasita, numai ca e prea tarziu, sa speram ca a invatat ceva din asta si anume ca Romania din pozitia de stat mic si neinsemnat e bine sa se puna bine alaturi de mai marii lumii ca sa-i fie bine.... lumea e a celor mari, asta e.....diplomatia bine insusita in saloanele diplomatice(nu pe mare!!) suplineste si-i ajuta sa traiasca bine si pe cei mai mici alaturi de cei mari.....
  • +16 (16 voturi)    
    clar (Marţi, 22 martie 2011, 11:19)

    gigel [anonim]

    eu am incredere in judecata sanatoasa a domnului constantinescu. el a fost un lider regional,cuvantul sau are o importanta deosebita pe scara de bloc unde locuieste
  • +13 (13 voturi)    
    Hopa !!! (Marţi, 22 martie 2011, 11:22)

    Spitalul 9 [anonim]

    Ce avem noi aicea?Pe Emil ,fostul,care emite din meandrele concretului urmatoarea fraza uluitoare."Este vorba de interventia nechibzuita a presedintelui Basescu la discutiile din cadrul Uniunii Europene, cand a contestat o idee a unei eventuale interventii militare, pentru ca asa cum este formulata rezolutia Natiunilor Unite de a impune o zona de interdictie, ea are in vedere o actiune militara", Emilica nu a inteles inca ca UE este UE ,Consiliul de securitate ONU este altceva si nu intreaba ei pe nimeni ce sa faca. NATO este altceva si nu are treaba cu ONU .Emilica zdruncinat de drum neicusorule nu mai intelege nimic si le amesteca pe toate ca pe vremea cand era presedinte de scara de bloc.Rugam apartinatori sa il ia acasa...
  • +11 (11 voturi)    
    muahahaha (Marţi, 22 martie 2011, 11:27)

    MirceaA [utilizator]

    a aparut "invinsul de sistem" sa spuna cum ar fi facut el. Nici copiii lui nu-l mai asculta.
  • +14 (14 voturi)    
    nene Milica (Marţi, 22 martie 2011, 11:28)

    Don Quickoteste de la Mancia [anonim]

    Cand oi fi tu presedinte in salon la mata sa faci ce declaratie vrei.Eu despre presedentia ta nu am decat amintiri neplacute,penibile si marcheaza o perioada neagra din istoria recenta.In loc sa stai ascuns te vad pe la antene sau irealitati debitand tot felul de lucruri nastrusnice cel putin.
  • +15 (15 voturi)    
    asa cum ne-a obisnuit (Marţi, 22 martie 2011, 11:29)

    hatru [utilizator]

    E penibil.Cand ma gandesc ca dansam singur in casa de bucurie cand am vazut ca a fost ales presedinte, ma simt in bou ridicol!
    • +2 (2 voturi)    
      stai linistit (Marţi, 22 martie 2011, 20:59)

      paraipan [anonim] i-a raspuns lui hatru

      ca suntem o turma intreaga :))
  • +12 (12 voturi)    
    Fanfaronada (Marţi, 22 martie 2011, 11:33)

    Marco [anonim]

    Taci Emile ca iar spui prostii.
    Nici un razboi nu este chibzuit. Aduceti-va aminte de bombardarea podurilor de pe Dunare din Iugoslavia cat 'bine" ne-a facut noua si celorlante tari europene riverane. Te-ai bucurat Emile? Nu cred.
    Sarkozy se crede un asa mare fanfaron incat si daca ar fi zis Basescu ca atacam Libia cu toate fortele, ne-ar fi zis sa stam deoparte de bucata lui.
  • +12 (12 voturi)    
    Mai ma lasi (Marţi, 22 martie 2011, 11:33)

    andrei [anonim]

    Te rog, esti penibil. Cand ma gandesc cum ti-ai batut joc de noi, ma apuca greata.
  • +13 (13 voturi)    
    Vesnicul frustrat.... (Marţi, 22 martie 2011, 11:36)

    Manu [anonim]

    De 11 ani porti pe umeri frustrarea ratatului dovedit. Ai inselat o tara intreaga cu diletantismul tau, dar nu te lasi nici acum, cand locul tau e la table, in Cismigiu. Te dai razboinic acum, ca Libia e departe, dar pe vremea razboiului din Iugoslavia iti tremurau chilotii pe vine. Nu stiu ce interes au unii sa te mai scoata din cand in cand de la naftalina, pt ca esti un accident al istoriei care trebuie uitat cat mai repede...
    • +10 (10 voturi)    
      Ai dreptate (Marţi, 22 martie 2011, 12:27)

      Ciuvica [anonim] i-a raspuns lui Manu

      Oamenii astia dezvolta o viclenie si o rautate generata de propria neputinta care o expun obscen public spre a capata oarecare atentie.Nu reusesc si iarsi se afunda in frustare.E ciclic.Il mai soate Voiculescu la soare si il pune sa mai injure pe cineva ca nu raspunde de faptele lui.
  • +8 (10 voturi)    
    nu zau ! (Marţi, 22 martie 2011, 11:37)

    Caragiale [anonim]

    Nu zau !
    Ce cauta Romania in conflictele si razboaiele altora?
    Cat timp ni se va spune ca razboaiele sunt bune, juste si democratice ?
  • +9 (9 voturi)    
    Sifon ! (Marţi, 22 martie 2011, 11:46)

    cornel [anonim]

    ...cu apa rece !
  • -10 (12 voturi)    
    GRU-piiii ! (Marţi, 22 martie 2011, 11:47)

    Gru-pi [anonim]

    "Pozitia presedintelui Traian Basescu in cazul Libiei a fost nepotrivita si nechibzuita" ?!?
    ...Posibil din cauza mobilului Rosu securizat pe Kremlin pe care-l are-n buzunar inca de la Anvers si care se mai activeaza din cand in cand ??
    Sau e doar naiv ? ... :))))
    (bineinteles ca admin o sa stearga comentariul :))
  • +13 (13 voturi)    
    Intr-adevar, bine le mai spune Emil (Marţi, 22 martie 2011, 11:48)

    Udrescu [anonim]

    La fel de clara a fost si pozitia lui cind cu razboiul din Iugoslavia unde declara sus si tare ca noi sustinem interventia NATO iar pe de alta parte pompam la greu benzina peste Dunare ptr armata lui Milosevici.
    Emil Constantinescu este cea mai mare sansa ratata a Romaniei.
  • +3 (3 voturi)    
    soare (Marţi, 22 martie 2011, 11:50)

    dan [anonim]

    a venit primavara :D
  • +14 (14 voturi)    
    Nea' Emile (Marţi, 22 martie 2011, 11:50)

    IDT [utilizator]

    Da' relatia lu" matale cu Romania a fost chibzuita si potrivita? Am uitat eu, sau va invinsese sistemul ticalosit, domnule ex? La care sistem va refereati? La cel cu care sunteti acum in relatii potrivite?!
  • +12 (12 voturi)    
    Mocofane! (Marţi, 22 martie 2011, 11:51)

    smc [utilizator]

    Tu esti un sclavete invins de structuri. Nu ma intereseaza parerea ta vizavi de nimic. Basescu este acum ceea ce ar fi trebuit sa fii tu cand te-am votat.
    • +13 (13 voturi)    
      Omul lui Voiculescu (Marţi, 22 martie 2011, 12:29)

      Gogo mania [anonim] i-a raspuns lui smc

      Emil lucreaza pentru Voiculescu.Este servitorul lui.Lui Voiculescu ii place sa aiba lachei fosti presedinti de stat,ministrii,universitari.Ii flateaza orgoliul.Pupa mana Emil.
  • -5 (11 voturi)    
    Atitudine potrivita (Marţi, 22 martie 2011, 11:53)

    Daniel [anonim]

    Da, de data asta are dreptate. De la inaltimea domniei sale, ca fost presedinte, interesul national se schiteaza in lini mari, se puncteaza discret. Definitiile prea sugestive, sau chiar exacte, ale realitatii, nu prind bine la marii diplomati, caci sint multi altii care pot rosti adevarul pina la capat.

    De fostii presedinti tara ar putea sau nu sa mai aiba nevoie de ei in viitor, dar este mai putin important. Asa cum soldatii ramin permanent de straja, tot asa, marii diplomati trebuie sa ne ramina mari diplomati.
  • +12 (14 voturi)    
    Nepotrivita oare? (Marţi, 22 martie 2011, 11:53)

    Catalin [anonim]

    Emil Constantinescu si aflatul in treaba!Un om fara pic de demnitate isi da cu presupusul .Unul dintre cei care au vandut o parte din Romania!
  • +13 (13 voturi)    
    mare om, mare caracter (Marţi, 22 martie 2011, 11:54)

    dragon54 [anonim]

    Dle expresedinte, (daca se poate ex Rege de ce nu s-ar putea si asa) va foarte multumim pentru adancile dvs cugetari si analize politice dar v-am ruga sa va luati o binemeritata pauza si sa consumati in liniste pensia. Nici dvs nu v-a cazut bine cand tot felul de comentatori "binevoitori" va ajutau de pe margine. Mai ales unui fost presedinte de stat ii sade foarte rau atunci cand in loc sa ajute se tot baga ca musca in CC cu impunsaturi uricioase. Stiu ca nu va cade bine ca marinaru nu a fost inca invins de SECU dar ...
  • +10 (12 voturi)    
    vorbira si milu penetzistu (Marţi, 22 martie 2011, 11:54)

    panfil [anonim]

    adica, tov constantinescu, secretarul organizatiei de baza a universitatii buc.
    sa fie primit !

    domu' tzaranistu, iaca un om cu care sa va mandriti.
    caci, daca azi pnt-cd este care este, este pentru ca a fost milu, primul presedinte demokrat, urmand dupa primul iemanat.
  • +13 (13 voturi)    
    Tu vorbesti Emile? (Marţi, 22 martie 2011, 11:54)

    Claude [anonim]

    La ce tratat cu Ucraina ai semnat, mi-ar fi si rusine sa ies in lume!

    Oameni buni, nu-i mai bagati in seama pe astia!

    Poa' sa fie stinga, dreapta, nu ma intereseaza, dar sa aiba omul ceva interesant de spus.
  • +13 (13 voturi)    
    cine vorbeste (Marţi, 22 martie 2011, 11:56)

    novarom [utilizator]

    un presedinte care a aparut la tv spunand ca tara sa nu a respectat blacada internationala.....e vorba de embargo-ul Iugoslav. Cat de prost sa fii sa faci acest lucru, chiar adevarat sa fi fost...
  • -2 (4 voturi)    
    mda... (Marţi, 22 martie 2011, 12:19)

    me [anonim]

    in mod normal il consider pe baselu un hot si un incompetent...
    dar fara supare, acum chiar a luat decizia corecta. nu e cazu sa ne bagam cucapu inainte ca boii intr-un razboi din care nu avem nimic de castigat.

    oricum cu alea 200 de zile cum ramane? apropos de declaratii nepotrivite si nechibzuite...
  • +10 (10 voturi)    
    Ati fost descalificat... (Marţi, 22 martie 2011, 12:22)

    Romanii au talent [anonim]

    Dle Presedinte Constantinescu...ati fost descalificat, nu aveti talent...faceti vocalize in alta parte !
  • +9 (9 voturi)    
    Situatia este total diferita (Marţi, 22 martie 2011, 12:37)

    ibrail [anonim]

    Emil Constantinescu se dovedeste inca o data total pe dinafara.Nici nu e de mirare de ce Romania a ratat intrarea intr-o normalitate legislativa si economica in perioada 1996-2000.A compara Irak-ul cu Libia este total gresita. Nici cu Egipt sau Tunisia nu se compara situatia.In libia nu avem de o opozitie credibila ,lupta se da intre triburi.De ce nu se spune nimic de sustinatorii lui Gaddafi ? Cati sunt ? De ce il sustin?. In libia nu trebuia intervenit in nici un fel.Orice regim adus cu forta ,va fi contestat mai tarziu de o parte a populatiei.Conform "logicii" lui Emil C.si in Romania trebuiau sa intervina forte straine{rusesti ,nu? ca doar eram in Tratatul de la Varsovia, care nu se desfiintase inca } pentru ca Ceausescu si apoi Iliescu au girat omorarea atator oameni nevinovati. Si mai era o diferenta:99% din populatia Romaniei era de o parte a baricadei.Libienii trebuie lasa-ti sa-si rezolve singuri problemele.T. Basescu bine face ca nu gireaza in mod clar interventia militara,care a fost "trasa cu forcepsul la ONU ,si nu la intalnirea sefilor europeni ,cum ar fi vrut presedintele Frantei{un alt mare "amator" in politica}
  • +11 (11 voturi)    
    a facut si dl. Emil ceva ... (Marţi, 22 martie 2011, 12:43)

    ovigeo [anonim]

    ne-a procopsit cu distinsul atotcunoscator Ciuvica cel care improasca cu noroi la A3 .
    In vremurile presedentiei sale acesta era consilier prezidential. Constat cu scarba ca regasim aceasi nerusinare, la persoana d-lui ,precum in cazul celor doi ilustrii Ponta si Antonescu
  • +7 (7 voturi)    
    jenant, ca de obicei (Marţi, 22 martie 2011, 12:46)

    razvan [anonim]

    Democratia inseamna si asta: un ratat complet ca si Constantinescu are posibilitatea de a aparea la redio/tv si de a debita orice tampenii. Nu e el de vina. De vina sunt jurnalistii fara coloana vertebrala care se sfiesc sa puna intrebari incomode. Ca de exemplu: ce realizari strategice va recomanda sa va dati cu parerea despre treaba asta? De ce credeti ca nu a facut bine Base? Ce ati fi facut dvs? V-ati fi oferit fara ca nimeni sa va intrebe macar (cum ati facut cu Serbia in alianta cu SUA - si am pierdut un poporul sarba ca prieten). etc,etc
  • +8 (8 voturi)    
    uite cine vorbeste.... (Marţi, 22 martie 2011, 12:59)

    ana [anonim]

    dupa razboi, multi viteji s-arata......domnule Constantinescu, vremea dumitale a apus demult!!!!..... nu va inteleg iesirile la televiziunile mogulilor, nu inteleg de ce abordati anumite subiecte de care sunteti depasit!!! pe dumneata te-a invins sistemul, deci, nu ai facut nimic!!!!.....asa ca, ciocul mic......
  • +8 (8 voturi)    
    Declaratie Emil Constantinescu (Marţi, 22 martie 2011, 12:59)

    costel [anonim]

    Sa-ti fie rusine.N-ai facut nimic in mandatul tau si acum il critici pe Traian Basescu pentru ca este cu 3 clase peste tine si Iliescu.Ai adus-o la Cotroceni pe Zoe Petre,ca sa poata asta sa-si aduca fiul consilier,care acum gingaveste pe la Realitatea si Antena 3,asa cum i se ordona.In mandatul tau ai adus in Min.agriculturii un om care a pus sa se ocupe de probleme agricole un medic ginecolog.In timpul mandatului tau Camenco Petrovici a garantat cu CEC excrocheria FNI.Viza pentru aceasta aprobare a pus si Norica Nicolai care era in AGA la CEC.Pina acum nu ati raspuns penal,dar ar trebui.
  • +9 (9 voturi)    
    Lipsa de demnitate,lipsa de toate.... (Marţi, 22 martie 2011, 12:59)

    DIOGENE [anonim]

    Consecvent "colaborationist" al telediversiunilor felixist/nusiste alaturi de alte doua monumente de lipsa de demnitate si verticalitate dintre apropiatii sai(M.Ciuvica si Z.Petre),domnul EXpresedinte si ETERNinvins/depasit de evenimente ramane un pitic al politicii,si nu doar al celei externe.Ura fata de Presedintele Basescu,pe care o impartaseste (cu entuziasmul ranchiunosului) alaturi de zelosii "spalatori de creiere" si simbriasi josnici ai structurilor care tocmai il ingenuncheasera se conjuga organic cu o absoluta amnezie. Nu tocmai domnia sa este cel care a facut proba celei mai condamnabile lipse de chibzuinta atunci cand si-a pus semnatura pa Tratatul cu Ukraina prin care se renunta definitiv la Bugeac,Bucovina de Nord si Tinutul Hertei!?!? Cata lipsa de demnitate, de verticalitate si de onoare!!!
  • +4 (4 voturi)    
    Constantinescu (Marţi, 22 martie 2011, 14:56)

    Bauauau [anonim]

    Ce-a inteles putina lume este ca mandatul de presedinte al d-lui Constantinescu a fost de fapt o punte intre mandatele d-lui Iliescu. Trebuia sa-i tina cineva locul caldut d-lui Iliescu si sa se dea la o parte la momentul potrivit. Va aduceti aminte ce contra-candidat a vut d-l Iliescu in al 2-lea tur ? VC Tudor.Mie imi este clar ca d-l Constantinescu a avut un rol de jucat intre 2 mandate iliesciene.
    Asta explica acum inversunarea lui contra d-lui Basescu , care a avut curajul sa lupte cu sistemul privilegiilor vechi.
    Tot un rol joaca d-l Constantinescu si acum.
  • +4 (4 voturi)    
    Milut te rog silence (Marţi, 22 martie 2011, 14:59)

    Vivi [anonim]

    Pentru ca acest om sa ajunga presedinte am facut campanie batand toata tara asa cum au facut foarte multi intelectuali voluntari. Dupa ce a ajuns la Cotroceni l-am privit: cum umplea Cotroceniul de "consilieri", cum isi alegea sfatuitorii, cum il desemnase la pusculita cu bani pe Corici. Nu mi-au crezut ochilor gafele facute in plan international, ca de exemplu cea din Belgia unde a fost invitat intr-un cort de asa zisi romani. Acum cand il vad alaturi de Corici la televiziunile mogulilor imi dau seama ca nu este strain de insusirea unor donatii materiale din campanie in scop propriu si dadeam vina pe Corici. Milut ar trebui sa taca macar ca un omagiu tacut adus miilor de oameni care si-au pus speranta, energiile si banii il el. A fost cu siguranta cel mai slab presedinte dupa 1990. Si cred acum ca a facut o intelegere cu Iliescu ca el semneaza dar deciziile ii apratin lui Iliescu. Altfel nu-mi explic aceasta dragoste de dupa si ura comuna contra lui Base.
  • +4 (4 voturi)    
    Iar a aparut...! (Marţi, 22 martie 2011, 15:02)

    Dr Marutza [anonim]

    Cand si cand, iar apare acest zombi al politicii romanesti , pe numele sau Emil Constantinescu. Isi da si el cu presupusul, ca sa nu cada de tot in uitare. Nu ca i-ar cere cineva parerea, ca doar stim cati bani face ea, da' asa, ca sa mai muste odata din Basescu! Decenta si simtul ridicolului i-au parasit pe multi "fosti" care tot emitand "idei" vor parca sa ne dovedeasca cum ca Alzheimerul nu i-a atins de tot! Nu vrea (sau nu poate) pricepe ca romanii nu dau doi bani pe spusele lui!!
    Batranetea te-a acrit, dle fost! Du-te la pescuit, plimba-te prin parc si mai lasa-ne-n pace!Ratezi de fiecare data!
  • +4 (4 voturi)    
    inteligenta lui basescu (Marţi, 22 martie 2011, 15:08)

    lc [anonim]

    asteapta decizia NATO, asa e corect, emil e varza si rauvoitot
    • +3 (3 voturi)    
      de acord lc (Marţi, 22 martie 2011, 17:23)

      hyuterew [anonim] i-a raspuns lui lc

      deh, obsesia basel

      ce sa-i faci, neputinta dezvolta multa rautate

      est mumie emile
      si te-am votat

      si am regretat
  • +3 (3 voturi)    
    Securitatea lui Felix angajeaza invinsii sai. (Marţi, 22 martie 2011, 17:22)

    Cornel [anonim]

    Pe Constantinescu l-a invins Securitatea, da' l-a invins rau de tot, de a ajuns unul din latratorii lui Voiculescu ! Apare la brateta cu Ilici, ca doi comici vestiti ai capitalismului de cumetrie si il uraste de moarte pe Basescu. O fi greu la pensie, da' nici chiar asa !
  • +3 (3 voturi)    
    Milica, lasa-ne, ca stim cine esti (Marţi, 22 martie 2011, 19:27)

    Costica [anonim]

    I-auzi cine s-a trezit din somn, neamule! Catastrofa Emil Constantinescu, mai slab si decat celalalt mare cantaret roman, Mihai Constantinescu. Ne-am pus mari sperante in el in 1996 si a esuat lamentabil, facut varza de Securitate. Mai rau, ne-a obligat pe multi dintre noi in 2000 sa punem stampila pe KGBistul Iliescu, ca sa evitam sa-l avem presedinte pe sceleratul Vadim Tudor. Un om de paie, o paiata care se invarte dupa cum bate vantul. Declaratia de azi este in acelasi ton. Milica, tacerea e de aur in cazul tau!
  • 0 (0 voturi)    
    Lipsa de bun simt (Marţi, 22 martie 2011, 21:06)

    Vasile V [anonim]

    Saracutul Milica isi da si el cu parerea despre subiecte care-i sunt total straine Perioada, cat a stat - ca de facut bu a facut nimic - la Cotroceni a fost cea mai nefasta pentru evolutia posdecembrista a Romaniei. Nu-l mai baga nimeni in seana, va ramane o pata cenusie in istoria noastra.
  • 0 (0 voturi)    
    asta a fost presedinte? (Marţi, 22 martie 2011, 23:51)

    gigi [anonim]

    cine mai baga invinsul de servicii in seama?


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version