Business Report: Concurenta pe piata imobiliara: 95 de euro pe luna intr-un apartament rezidential; Investitorii straini, cu ochii pe casele romanesti; Selectia gunoaielor, mina de aur pentru "regii salubritatii"

de Cristina Brucker     HotNews.ro
Miercuri, 7 septembrie 2011, 2:43 Revista Presei | Business

Business Report
Foto: Colaj foto
Uite taxa, nu e taxa, e impozit! Cum se joaca Guvernul cu banii soferilor. Lazslo Borbely, ministrul Mediului, a anuntat marti, cu nonsalanta, ca din 2012 sau din 2013, statul va renunta la proaspata taxa de inmatriculare si va introduce un impozit auto in functie de gradul de poluare si vechimea masinii, botezat "carte verde". Analistii au explicat, pentru DailyBusiness.ro, cum ar putea functiona acesta si ce efecte ar avea in economie. "Am intentia de a introduce, daca e posibil de la jumatatea anului vitor, daca nu, atunci de la 1 ianuarie 2013, o carte verde, care inseamna, ca si in alte state, ca trebuie sa te duci in fiecare an la cei care verifica noxele si fac masurarea, iar daca nu mai corespunzi normelor, nu poti sa mai circuli pe drumurile publice, trebuie sa repari masina si platesti o taxa in functie de noxe. Atunci plateste toata lumea", a declarat, marti, ministrul Laszlo Borbely. Integral in Daily Business.

Decolarea Tarom la bursa ar putea fi impiedicata de ceata financiara. Pana la urma, avem nevoie de o companie aeriana de stat? De raspunsul la aceasta intrebare depinde, de fapt, soarta Tarom. Compania aeriana a fost scoasa din nou la privatizare, Ministerul Transporturilor urmand sa vanda un pachet de 20% din actiuni prin listare la Bursa de Valori Bucuresti (BVB). Avand in vedere ca Tarom a mai avut o tentativa de privatizare in urma cu zece ani, esuata din lipsa de cumparatori, si a continuat sa functioneze, putem spune ca raspunsul este da, avem nevoie de o companie aeriana de stat. Poate din motive de securitate aeriana (statul nu ar trebui sa depinda de o companie straina atunci cand are nevoie de un avion). In acest caz insa, compania nu ar mai trebui privatizata, scrie Capital.

Concurenta pe piata imobiliara: 95 de euro pe luna intr-un apartament rezidential. Executivul ar putea decide, in perioada urmatoare, introducerea unor chirii de tip ANL, in valoare de 95 de euro pentru un apartament cu doua camere. Decizia ar putea fi atat in favoarea celor care nu dispun de o locuinta proprietate personala, dar si a marilor dezvoltatori imobiliari. In acest program poate intra orice imobil de locuinte privat gata construit sau care este in curs de constructie, dar si cele care se afla in prezent in faza de proiect. Concret, statul va stabili o chirie modica, in valoare de 95 de euro pe luna, chiar si in cazul locuintele noi, preluate de la marii dezvoltatori imobiliari ce au fost construite in anii trecuti, informeaza EVZ.

Statul a iesit din criza, populatia mai asteapta. Cresterea de 0,2% din aceasta vara fata de prima parte a anului a venit doar din agricultura, arata cifrele detaliate privind evolutia Produsului Intern Brut din trimestrul al doilea si semestrul I 2011, comunicate ieri de Institutul National de Statistica (INS). Pe partea de formare, contributia agriculturii la cresterea PIB a fost de 2,5%; intermedierile financiare si cele imobiliare au crescut cu 1,2%, in timp ce activitatile din comert au stagnat, iar industria si constructiile au scazut cu 0,4%. Pe partea de utilizare se observa insa o crestere masiva, de 14%, a cheltuielilor administratiei publice, pe fondul unei scaderi abrupte, de 40,9%, a investitiilor reprezentate de formarea bruta de capital, anunta Adevarul.

Companiile de stat la raport: 210.000 de angajati, afaceri de 10 mld. euro, pierderi de 500 mil. euro. Cele mai mari 35 de companii din portofoliul statului roman, majoritatea aflandu-se in subordinea Ministerului Economiei si Transporturilor, au inregistrat anul trecut afaceri de circa 10 miliarde euro, dar nu au reusit sa faca profit, pierderile acestora apropiindu-se de 500 mil. euro, scrie Ziarul Financiar. Ziarul Financiar lanseaza o campanie prin care isi propune sa aduca in prim-plan principalele probleme cu care aceste structuri se confrunta si care sunt solutiile prin care "gaurile negre" ar putea fi transformate in centre de profit. In contextul in care in ultimii 20 de ani managementul la stat a echivalat doar cu influenta politica, nu putine fiind cazurile in care oameni fara niciun fel de experienta au ajuns sa conduca domenii strategice pentru economia Romaniei, aducerea unor manageri privati, cu obiective clare de urmarit este vazuta de multi oameni din piata ca o a doua Revolutie. Integral in Gandul.

Cum sa obtii maximum de la casele de amanet. Intr-o perioada in care multi oameni se plang de lipsa banilor, casele de amanet pot reprezenta o solutie in cazul in care aveti nevoie de cash pentru o perioada scurta de timp. Trebuie insa sa tineti cont de cateva lucruri, inainte de a alege aceasta varianta. Este bine sa alegeti aceasta varianta daca aveti nevoie de bani pentru o perioada scurta. Dobanzile sunt destul de mari si pot depasi 1% pe zi. Asta inseamna ca, la 100 lei, puteti plati casei de amanet un comision de un leu in fiecare zi. Daca doriti sa va recuperati obiectul cu care ati garantat, evident. Comisioanele scad cu cat suma pe care o imprumutati este mai mare, relateaza EVZ.

Investitorii straini, cu ochii pe casele romanesti. Goana dupa cel mai sigur plasament a dus la o explozie a pretului aurului si la o supraevaluare a francului elevetian. Iar urmatoarea tinta a investitoriilor care cauta un refugiu pentru economiile lor par a fi imobilele. Asa ca, fara niciun merit, Bucurestiul reintra in atentia fondurilor de investitii, dar si a strainilor cu apetit pentru tranzactiile din "real estate". Pe piata rezidentiala, sunt vanate vilele ultracentrale, precum si apartamentele noi din zone prestigioase. Cheia unei tranzactii reusite este data de randamentul potential obtinut din inchiriere pe care il cauta cumparatorii, iar acesta trebuie sa depaseasca pragul de 8%, scrie Adevarul.

Selectia gunoaielor, mina de aur pentru "regii salubritatii". Ce se poate face cu cele aproape un milion de tone de gunoi care se aduna, anual, numai in Bucuresti? De pilda, prin arderea gunoaielor in incineratoare moderne, s-ar putea obtine circa 40 MW, cam cat este necesarul de energie pentru iluminatul public al Capitalei, plus functionarea metroului si a transportului urban. Dar daca energia din gunoaie ramane doar o ipoteza de lucru, transformarea deseurilor urbane in bani e deja premisa din spatele afacerilor de aproape 700 de milioane de euro - colectare, transport, valorificare si depozitare -, ale firmelor din piata romaneasca a managementului deseurilor (piata e dominata in proportie de 25% de firmele de salubritate din top cinci: Urban, Romprest, Rosal, Supercom si Rebu - n.r). Integral in Capital.

Incotro se indreapta Romania intr-o lume in deriva. Se pun in discutie mai multe solutii pentru rezolvarea crizei datoriilor suverane. Unele dintre acestea ridica, din start, semne de intrebare, altele divizeaza analistii, iar unele par sa fie cele mai potrivite, dar nu se intrevede curajul pentru a fi puse in aplicare. Oricum, faptul ca se avanseaza solutii e semn ca exista rezolvare, chiar si cu cel mai sumbru scenariu in minte. Se pot descifra doua tendinte spre care inclina analistii: o abordare din prisma necesitatii unor interventii majore, de amploare, in economie si sustinerea unor implicatii nebrutale, la cele mai de jos niveluri ale acesteia. Cele mai vehiculate solutii la acest moment sunt inflatia (vezi Nouriel Roubini), alinierea monedelor, care sa fie deconectate de aur (vezi Matei Paun, BAC Investments), sau emiterea de eurobonduri comune in zona euro (unul dintre sustinatorii ideii este economistul - sef pentru zona euro al BNP Paribas, Ken Wattret), scrie Money.ro


Citeste mai multe despre   



















2749 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Statul si interventia pe piata (Miercuri, 7 septembrie 2011, 13:25)

    OVE [anonim]

    Desi guvernul actual declara sus si tare ca este de dreapta, pregateste o noua initiativa de stanga populista dar nu pentru popor! Chirie de 95Euro/luna pentru 2 camere. Vor fi doar cativa beneficiari privilegiati (cel mult 5000), ca intotdeauna, de 60 de ani incoace.
    Nu este mai de dreapta si in acelasi timp mai drept:
    sa isi reduca statul taxele de construire locuinte, impartiri de terenuri etc,
    De ce in tara asta se pastreaza, indiferent de guvernare, modelul falimentar dovedit prin care statul ia prin taxe si impozite mare parte din banii cetatenilor productivi si ii distribuie cum vrea el prin cadouri unor privilegiati.
    Daca statul are bani de ce nu reduc in primul rand taxele si impozitele pentru a stimula cat mai multi cetateni sa devina produtivi si nu sa urmareasca sa devina privilegiati???
    Statul trebuie sa asigure cetatenilor: Spital, Scoala, Aparare, Justitie, Protectie Sociala minimala, fara cadouri. La noi s-a renuntat la toate dar nu s-a renuntat la cadouri pentru privilegiati,


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version