Cati bani aduc in economie autostrazile din Romania. "Ne-am obisnuit sa masuram kilometri de autostrada, dar investitiile pe care le facem in infrastructura sunt investitii care conduc si la crestere economica", spunea ministrul Anca Boagiu intr-un interviu pentru Capital. In conditiile in care s-a dat drumul constructiei, efectul se vede nu doar in taierile de panglici si inaugurarile de santiere, ci si in sectorul constructiilor, unde ajung circa 1,08-1,2 miliarde de euro. Daca se vor continua proiectele incepute, in 2012, Romania va ajunge sa aiba circa 590 km de autostrada, peste 8.000 de persoane angajate in constructia de autostrazi si o absorbtie mai mare a fondurilor europene care se va simti in PIB si ne-ar putea permite sa iesim pe plus intr-un context economic care se anunta dificil, scrie Capital.ro.

Business ReportFoto: Colaj foto

Enel a finalizat un centru de comanda pentru zona Muntenia. Compania Enel Romania a finalizat un centru de comanda pentru zona Muntenia, partea a unui program de investitii de 90 de milioane de euro care include si lucrari de modernizare a retelei, a anuntat ieri subsidiara grupului italian de utilitati Enel. Noul centru de telecontrol, inaugurat ieri, permite tehnicienilor Enel din Bucuresti, Ilfov si Giurgiu sa opereze online manevrele necesare pentru a controla statiile primare si alte componente ale retelei de electricitate de inalta si medie tensiune. In plus, sistemul aduce beneficii in ceea ce priveste calitatea serviciului de distributie a energiei electrice. "Sistemul Telecontrol (...) permite tehnicienilor Enel sa execute manevrele de realimentare cu energie aproape instant, in cazul unor intreruperi care afecteaza zone extinse. Astfel, in loc sa fie trimisa o echipa de electricieni pe teren care sa inspecteze ce s-a intamplat cand o linie nu mai functioneaza (tinand cont si de timpul necesar pentru a ajunge la locatie), noul sistem Telecontrol permite identificarea zonei afectate mult mai repede si efectuarea de la distanta a manevrelor pentru realimentarea cu electricitate a consumatorilor", se arata intr-un comunicat al companiei, anunta Bursa.ro.

Visul nuclear al lui Ceausescu: Cate centrale atomice trebuia sa avem si ce s-a ales de plan. Ceausescu planuia, inca din anii '80 ca Romania sa devina o putere energetica nucleara, ambitiile lui fiind sa construim 3-4 centrale dispuse in zone strategice din tara. Cea mai mare parte a reactoarelor ar fi urmat sa foloseasca tehnologia canadiana CANDU, dar una dintre centrale era prevazuta sa functioneze cu reactoare rusesti. Dupa 30 de ani, avem construita doar o centrala, insa si aceasta functioneaza abia la jumatatea capacitatii la care fusese proiectata (2 reactoare din cinci). Constructia unei a doua atomocentrale, pusa pe tapet de ultimii trei ministri ai economiei, este doar la nivel de discutie desi, verbal, s-au avansat anumite amplasamente unde s-ar putea ridica o centrala, undeva la nivelul anului 2030, informeaza Money.ro.

Terminalul business de pe Aeroportul Baneasa va fi finalizat pana la sfarsitul anului. La Aeroportul Banesa, in corpul C, in locul unei foste firme de curierat, se va deschide un terminal de aviatie generala si business. Lucrarile care au inceput in luna noiembrie urmeaza sa fie finalizate la sfarsitul lui decembrie, iar din primavara viitoare cursele low-cost vor zbura si ateriza de pe aeroportul Otopeni. Acum sunt in plina desfasurare lucrarile de amenajare pe o suprafata desfasurata de aproximativ 1.500 de metri. Parterul va fi destinat fluxurilor de calatori, iar la etaj va fi o zona multifunctionala. Compartimentarea nivelului superior va cuprinde sala de consiliu pentru intalniri de afaceri, zona de relaxare si discutii informale, sala pentru prezentari si un spatiu pentru organizarea conferintelor de presa. Investitia se ridica la 2,4 milioane de euro, iar ministrul Transporturilor Anca Boagiu promite ca "se vor folosi materiale de cea mai buna calitate. Sunt multumita de stadiul lucrarilor. La inceput toata lumea era sceptica. Era momentul sa-i redam destinatia initiala. Au lansat zvonuri ca se muta cursele low-cost pe Otopeni ca sa poata sa creasca pretul biletelor. Nu voi tolera asa ceva", scrie Gandul.

Gigantii online trec pe mobile: smartphone-ul Facebook. Dupa Google sau Amazon, Facebook vrea sa testeze piata telefoanelor. Toate telefoanele inteligente din acest moment au o aplicatie pentru Facebook, iar acest lucru il face pe fondatorul retelei de socializare, Mark Zuckerberg, sa viseze la un smartphone care sa poarte brandul gigantului online. Astfel, Facebook se pregateste sa lanseze un smartphone, in colaborare cu HTC, pentru a concura pe piata publicitatii cu adversarul Google, scrie "The Guardian". Conform surselor citate de site-urile internationale, telefonul, care are numele de cod "Buffy", ar putea fi lansat in urmatoarele 12 - 18 luni si, spre deosebire de celelalte smartphone-uri moderne, va fi conceput pornind de la ideea de socializare online, anunta Adevarul.

Cum a renascut productia de tractoare. Specialistii spun ca cererea de utilaje poate fi stimulata cu ajutorul fondurilor europene. Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, a declarat, intr-un interviu, ca toate politicile agricole elaborate in Romania in ultimii 20 de ani au ramas pe hartie. La randul sau, comisarul european pentru agricultura, Dacian Ciolos, a declarat nu o data ca producatorii romani trebuie sa se organizeze mai bine, daca vor sa faca fata concurentei si cererii. Pe de alta parte, specialistii din domeniul agriculturii pun un accent si pe dotarea fermierilor cu tehnologii moderne pentru a fi performati. In aceste conditii, prezenta unor fabrici de utilaje agricole in Romania ar ajuta nu doar economia locala sa se dezvolte, dar ar si prilejui fermierilor posibilitatea de a achizitiona asemenea masini la preturi mai accesibile lor, informeaza Romania Libera.

Autostrada Bucuresti - Ploiesti nu va fi finalizata la termen. Constructia Autostrazii Bucuresti-Ploiesti nu va fi finalizata la termenul prevazut, respectiv luna decembrie a acestui an, ci in 2012, iar constructorii vor fi penalizati cu 0,05% pe zi din valoarea contractului pana la incheierea lucrarilor, a declarat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. "Din punctul meu de vedere nu vor fi respectate termenele. Probabil va fi o lucrare care se va termina anul viitor, cu consecintele de rigoare. Penalitatile pe care le aplicam vor fi de 0,05% pe zi, pana la finalizarea lucrarii", a afirmat ieri ministrul Transporturilor, citat de Mediafax. Boagiu a spus ca la 15 decembrie firmele vor fi evaluate in functie de volumul lucrarilor executate. "Pe 15 decembrie vom face un bilant si vom vedea cine si ce penalitati va primi", a afirmat ministrul, citat de Mediafax. Lucrarile la Autostrada Bucuresti - Ploiesti sunt impartite in doua sectoare, respectiv Bucuresti-Moara Vlasiei, unde lucreaza consortiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, si Moara Vlasiei-Ploiesti, construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co International/Euroconstruct "98/Com-Axa, scrie Bursa.ro.

Great Wall vine in Europa. Prin inceperea productiei la noua sa uzina din Bulgaria, in februarie 2012, Great Wall isi stabileste un prim cap de pod in Europa. Ca de altfel in atatea alte domenii ale economiei, chinezii accelereaza puternic si in industria auto, iar acum ii vedem luand cu asalt piata europeana. Great Wall este, iata, varf de lance. Great Wall este primul constructor chinez care detine o unitate de productie pe teritoriul Uniunii Europene. Ambitiile nu se vor opri insa aici, pentru ca acesta nu este decat un prim pas facut pe noua piata. Suedia, Norvegia si chiar Germania se numara printre tarile in care Great Wall si-a propus sa ajunga in urmatorii ani! Great Wall exporta deja pe cateva zeci de piete din intreaga lume, un volum ce totalizeaza anul acesta circa 80.000 de unitati. O cifra modesta, totusi. Rusia este unul dintre clientii importanti, caruia chinezii vor sa ii adauge alte cateva piete majore, precum Europa, Australia, America Latina si Africa de Sud, anunta 24auto.ro.