Romania reia investitiile pe fonduri europene. Comsia Europeana a decis sa deblocheze fondurile europene sistate pentru Romania in iunie. Decizia vine ca urmare a indeplinirii, de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT), a tuturor recomandarilor si cerintelor Comisiei Europene, precum si a respectarii angajamentului luat de a opera modificari in sistemul de management si control, inclusiv intarirea atributiilor de control in domeniul achizitiilor publice a Autoritatii de Management a POR, au explicat reprezentanti ai institutiei, anunta EVZ.

Business ReportFoto: Colaj foto

Dovada ca declaratiile lui Soros despre prabusirea euro ascund interese. Amandoi administreaza fonduri de investitii si amandoi au fost pusi in situatia sa-si prezinte opinia despre evenimentele din zona euro. Diferenta dintre ei este colosala. Vedeti in randurile de mai jos o paralela intre declaratiile lui George Soros, cunoscut ca "regizorul atacului impotriva euro", si cele ale lui Mark Mobius, presedintele fondului de investitii Franklin Templeton. Mobius: "Cu siguranta, europenii vor continua sa negocieze, dar in cele din urma vor ajunge la o intelegere, in primul rand pentru reforma si in al doilea rand pentru a sustine pietele cu lichiditate suplimentara, iar euro va iesi mai puternic decat inainte de criza, si UE va fi mai puternica decat este acum din punct de vedere politic. Acest lucru va dura insa, nu se va intampla in doar cateva luni, ceea ce inseamna ca si aceasta incertitudine va mai continua un timp". Integral in Capital.

"Uniunea" amenintarilor si santajului. A trecut o saptamana de la ultima intalnire la nivel inalt a liderilor europeni, iar divergentele de opinii sunt, parca, mai mari ca oricand. Tarile din Estul Europei, mai sarace decat suratele lor din Vest, se vad obligate sa contribuie la salvarea modului de viata european, chiar daca entuziasmul nu mai este asa de mare. Dar de unde a venit acceptarea aproape unanima a noului "proiect european"? Sa fie un impuls necontrolat de solidaritate? Dar daca, atunci cand ajungi sa sustii un nou pact european doar in ideea ca te ajuta sa-ti imbunatatesti disciplina financiara, esti fie incompetent, fie rauvoitor si nu iti pasa deloc de soarta celor care te-au ales? Cei incapabili sa se autodisciplineze si vad fondurile europene ca pe un panaceu anticriza vor vota mereu pentru o uniune si mai stransa, chiar daca aceasta sufoca orice perspectiva de redresare, informeaza Bursa.

Adevaratul motiv pentru care nemtii nu vor lasa euro sa cada. Sunt legati cu o suma enorma. Ce se intampla atunci cand cea mai mare banca centrala a Europei imprumuta jumatate de trilion de dolari altor banci centrale din Europa si nu-i mai vede niciodata? Sa speram ca nu vom afla asta niciodata. Dar, din nefericire, am putea afla asta in curand, spun ziaristii de la Business Week. Iar soarta euro ar putea fi decisa de un imprumut pe jumatate involuntar si ascuns, de jumatate de trilion de euro, care ar putea sa nu mai fie onorat niciodata. Astfel, familia bancilor centrale europene apare aici ca o familie dezorganizata, fara reguli clare si in care dezordinea financiara este la ea acasa. Cifrele reale ale imprumuturilor nu se cunosc, nu vorbeste nimeni despre ele, dar bilanturile contabile nu arata deloc bine. Termenul cheie aici este Target2, care a iesit in evidenta la summit-ul de la Bruxelles. Continuarea in Capital.

Cum arata o casa evaluata la 50 de milioane de dolari. O cabana foarte spatioasa aflata in apropierea orasului Park City din statul american Utah a fost scoasa la vanzare de catre proprietari pentru suma de 49,5 milioane de dolari, informeaza Business Insider. Locuinta a fost costruita intr-o zona muntoasa pentru a oferi cat mai multa intimitate locatarilor sai si cuprinde 12 bai, 14 dormitoare si doua bai de serviciu. Printre facilitatile pe care le ofera ea proprietarilor se numara o piscina interioara, o sufragerie special proiectata pentru mesele in familie, un centru fitness, un garaj destul de spatios pentru a putea gazdui 28 de automobile si o biblioteca. Integral in Gandul.

Banii tai pentru pensie vor finanta constructia de autostrazi. Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat azi Norma privind investirea si evaluarea activelor fondurilor de pensii private. In urma acestei norme, administratorii fondurilor de pensii au de acum noi alternative de investitii, cum ar fi in proiectele de infrastructura sau in fondurile de private equity si, totodata, activele investite in instrumente cu venit fix vor fi evaluate dupa alta metoda - marcarea la piata. Prevederile actului normativ permit fondurilor de pensii sa isi diversifice mai eficient portofoliul de investitii. Norma introduce noi clase de active si noi limite investitionale ce vizeaza investitiile pe termen lung ale activelor fondurilor de pensii private, tinandu-se cont de natura si durata obligatiilor. Totodata, reglementeaza procesul de investire si evaluare a activelor si imbunatateste metoda de stabilire a gradului de risc al unui fond de pensii, informeaza Capital.

Prima zi de penalizare pentru "regii asfaltului". A venit si ziua de 15 decembrie, anuntata de mai multa vreme ca termen-limita pentru finalizarea constructiei tronsonului Moara Vlasiei - Ploiesti din viitoarea autostrada A3 Bucuresti - Brasov. Insa din cei 42,5 kilometri ai acestui tronson doar 14 au fost finalizati, celelalte sectoare fiind in diverse stadii de executie, de la incipient (teren nedestelenit) la avansat (cu un covor subtire de asfalt). Astfel ca, de ieri, constructorii care au intarziat vor fi sanctionati pentru fiecare zi de intarziere cu 0,05% din valoarea lucrarilor neterminate. Cei 14 kilometri au fost finalizati de catre UMB Spedition, controlata de Dorinel Umbrarescu, iar sectoarele intarziate apartin Euroconstruct si PA&CO International, firme controlate de catre Dan Besciu, respectiv Costel Casuneanu - cu totii, cunoscuti ca "regi ai asfaltului" datorita multitudinii de contracte incheiate cu statul pentru constructia de drumuri, scrie Adevarul.

Petrom isi ia adio de la exportul de gaze. De ce este o veste buna pentru romani. Camera Deputatilor, for decizional, a adoptat ieri o initiativa care interzice exportul de gaze din Romania pana la diversificarea surselor de import. Masura loveste puternic planurile Petrom, care isi doreste de mai multi ani sa exporte gazele ieftine din Romania. Acestea au acum un pret de trei ori mai mic decat cele de pe pietele internationale, adica 160 de dolari pe mia de metri cubi, fata de peste 500 de dolari. Interesant este ca Guvernul si-a asumat in fata FMI ca va inlatura tot pana ieri, 15 decembrie, toate barierele in calea exportului de gaze, relateaza Adevarul.

Cine face profit din munca detinutilor? Constructorii de autostrazi din Romania folosesc forta de munca ieftina pusa la dispozitie de Administratia Nationala a Penitenciarelor (AND) la realizarea autostrazilor. Potrivit datelor furnizate ziarului Romania libera de catre AND, puscariile asteapta incasari de 1,5 milioane lei in acest an din prestatiile efectuate de persoanele lipsite de libertate la realizarea autostrazilor Constanta-Cernavoda, Deva-Orastie si Arad-Timisoara. Acum trei zile, un autobuz in care se aflau 22 de detinuti de la Penitenciarul Poarta Alba, transportati la munca pe un santier al autostrazii Cernavoda-Medgidia, s-a rasturnat. Purtatorul de cuvant al Penitenciarului Poarta Alba, inspectorul Gabriel Botezan, a precizat ca cei 22 de detinuti sunt in regim semideschis si erau dusi la lucrarile arheologice care se fac pe un tronson al Autostrazii Cernavoda-Medgidia. Continuarea in Romania Libera.

Cadou de Craciun pentru investitori: prag de 5% la SIF-uri. O dorinta arzatoare a investitorilor - ridicarea pragului maxim de detinere la SIF-uri - a fost indeplinita, ieri, dupa o asteptare de aproximativ doi ani. Deputatii au dezbatut, ieri diminea-ta, in plen, proiectul de crestere a pragului la SIF-uri, de la 1% la 5%, astfel ca Bursa de Valori Bucuresti a decis sa suspende titlurile SIF de la tranzactionare la debutul sedintei. Cu putin inainte de ora 11, Camera Deputatilor a trecut la vot, iar initiativa legislativa a trecut, cu 170 de voturi pentru si 63 impotriva. Imediat ce actiunile celor cinci societati de investitii au reintrat la tranzactionare (n.r. la ora 11.35), cotatiile au urcat rapid cu pana la 15%, iar BVB a ridicat limita superioara de variatie la 25%. Pana la finalul sedintei, insa, cresterile s-au mai temperat, indicele BET-FI, care urmareste evolutia SIF-urilor si a Fondului Proprietatea, incheind ziua la 19.943 puncte, cu 10,06% peste cotatia de miercuri, scrie Bursa.

Cine sunt noii industriasi ai Romaniei. Pentru ei nu exista "companii", exista "intreprinderi". Nu le place sa dea interviuri si nu vor sa fie fotografiati, dar, cand ajungi sa stai de vorba cu ei, sunt in stare sa-ti povesteasca ore in sir despre un utilaj sau o piesa cu denumire ciudata. Si merita sa-i asculti pentru ca afacerile lor sunt printre putinele care mai cresc acum in Romania. MONEY EXPRESS va prezinta povestile industriasilor romani ai secolului XXI, o categorie de antreprenori pentru care criza chiar este o oportunitate. In acest numar, Ion Andronache, fondatorul Syscom 18. L-am cunoscut pe Ion Andronache asta-vara, cand m-a invitat la o discutie despre industria Romaniei. Asa a aparut, de fapt, ideea unui serial cu povestile industriasilor romani ai secolului XXI, niste oameni de afaceri care "tac si fac", cum se spune, si tocmai de aceea nu prea apar in ziare si reviste. Dintre protagonistii de pana acum ai acestei rubrici, bucuresteanul Ion Andronache vorbeste cel mai mult despre soarta industriei romanesti la nivel macroeconomic si mai putin de performantele particulare ale propriului business. Integral pe Money.ro

Revolutia a ajuns la Bursa cand investitorii straini sunt plecati. SIF-urile sunt in fata unei schimbari profunde, dar nu va asteptati la minuni peste noapte! Pentru prima data de la infiintarea lor in urma cu 15 ani, SIF-urile, unele dintre cele mai valoroase companii din Romania, cu active totale de 1,4 miliarde de euro, sunt in fata unei schimbari profunde, dupa ce deputatii au aprobat azi proiectul legislativ care prevede majorarea pragului de detinere la 1% la 5%, o decizie care a avut ca efect imediat in piata cresterea valorii societatilor cu peste 10%, adica cu cateva zeci de milioane de euro. Pragul de la SIF-uri este considerat cea mai importanta restrictie de pe piata de capital, care a inhibat interesul investitorilor straini pentru piata de capital locala. Votul final din Camera Deputatilor a fost cadoul de Craciun pentru investitorii de la Bursa, care deja in acest an a venit cu o saptamana mai devreme, a fost indelung asteptat in conditiile in care proiectul legislativ care prevedea majorarea pragului statea pe masa parlamentarilor de mai bine de doi ani de zile, relateaza EconomicTimes.ro