Business Report: O banca din Romania este la limita solvabilitatii; Criza economica s-a terminat. Instabilitatea financiara continua; Ai fi crezut? Planul lui Soros tocmai a inceput sa fie pus in aplicare; Cati saraci si bolnavi inchipuiti paraziteaza bugetul statului

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Vineri, 23 decembrie 2011, 2:09 Revista Presei | Business

Business Report
Foto: Colaj foto
Ai fi crezut? Planul lui Soros tocmai a inceput sa fie pus in aplicare. Este Soros, cel care "a spart Banca Angliei," salvatorul lumii? Coincidenta sau nu, masurile din planul pe care investitotul american de origine maghiara l-a propus de curand au inceput sa fie puse in aplicare. Cei de la Seeking Alpha spun ca Europa tocmai a inceput sa urmeze planul de salvare al lui Soros. Mai mult, acesta da roade. Banca Centrala Europeana (BCE) a imprumutat miercuri o suma de 489,191 miliarde de euro unui numar de 523 de banci din zona euro, intr-o operatiune inedita pe trei ani, informeaza AFP. Este vorba de o suma mult peste estimarile analistilor, care se asteptau ca BCE sa acorde credite in valoare de 300 miliarde de euro. De asemenea, este vorba si de cea mai mare operatiune de lichiditate demarata de BCE, depasind precedentul record de 442 miliarde de euro stabilit in luna iunie 2009 cu prilejul unei operatiuni pe un an. Acordarea de imprumuturi din partea BCE pentru bancile europene era exact primul punct din lista de recomandari a lui Soros, care a militat intotdeauna pentru un rol mai important al BCE. In viziunea lui Soros, BCE trebuie sa fie cea care trebuie sa aduca lichiditati, iar acestea trebuie acordate bancilor si nu guvernelor, scrie Capital.ro.

Criza economica s-a terminat. Instabilitatea financiara continua. Romania, ca si SUA si chiar UE, a iesit din criza economica. Problemele de acum pe care le au statele lumii sunt numite in mod gresit "criza" in continuare... probabil dintr-o simplitate in gandire a analistilor, sau din lipsa de cuvinte adecvate - in special in limba romana - pentru a defini ceea ce se intampla in lume. Sper ca media si analistii vor inceta cat mai repede sa vorbeasca despre criza din Europa si implicit din Romania si se vor concentra pe problemele legate de redefinirea gandirii si practicii economice la nivel mondial. In opinia mea, este vorba despre o schimbare TOTALA a modelelor economice, a structurilor si modului de a functiona al economiilor. Vorbim depre o noua relatie intre risc si randament - una in care volatilitatea va fi mult mai ridicata decat in trecut, iar notiunea de "lipsit de risc" va deveni o simpla utopie economica - o redefinire necesara a conceptului de rating de tara, autoritate locala sau companie, o schimbare a abordarii de constructie a ratingului unei entitati. Institutiile financiare vor fi nevoite sa isi ajusteze capitalul, deci implicit operatiunile, politicile de creditare si investitii, politicile de salarizare a personalului (si in special a managementului). Este motivul pentru care am scris cu majuscule cuvantul total: mai nimic din "vechea ordine economico-financiara' nu mai sta in picioare astazi. Reformarea sistemului economic capitalist va fi una profunda si ea vine atat din aparitia "noii economii" cat si din schimbarile demografice mondiale si problemele sistemelor politice social democrate din Europa, anunta Bursa.ro.

Cati saraci si bolnavi inchipuiti paraziteaza bugetul statului. 44.241 de beneficiari abuzivi de venit minim garantat la nivel national, 496 de falsi beneficiari de certificat de handicap doar in 2 judete din tara, peste 400.000 de beneficiari abuzivi de alocatie de sustinere a familiei si aproape 7.000 de pensionari de invaliditate in mod abuziv. Iar cifrele sunt provizorii. "Doar printr-o verificare mai riguroasa a dosarelor, numarul beneficiarilor de venit minim garantat a scazut cu 44.241, de la 232.366 de familii si persoane singure in 2010, la 188.125 de familii si persoane singure in 2011. Astfel am realizat o economie de 88 milioane lei", au declarat pentru MONEY.ro oficialii Ministerului Muncii. Hunedoara: 130 nu erau corect incadrati in gradul de handicap, din 180 de dosare verificate. Sibiu: doar 69 de persoane cu handicap au primit certificatul in mod legal, din 435 de persoane cu handicap verificate. Rezulta un numar de 366 de beneficiari abuzivi in Sibiu, pana acum, informeaza Money.ro.

Firmele romanesti contraataca puternic pe pietele din Africa. Companiile autohtone se orienteaza prea mult la nivelul pietei locale sau la zona UE, iar in actuala conjunctura economica aceasta dependenta are consecinte mai putin benefice, considera Ionut Costea, presedintele Bancii de Export-Import a Romaniei "EximBank". Din acest motiv, EximBank sustine demersurile exportatorilor care doresc sa intre si pe alte piete in afara celei europene. La o intrunire recenta cu mediul de afaceri, presedintele Traian Basescu a recomandat o reorientare a exporturilor si spre alte piete, precum China sau Turcia. Au existat in ultima perioada semnale din partea investitorilor pentru extinderea afacerilor spre aceste zone? Ionut Costea: Dupa cum deja stie toata lumea, in acest moment comertul exterior al Romaniei este aproape dependent de zona UE, in conditiile in care spre aceasta piata se indreapta aproape 70% din totalul exporturilor romanesti, scrie Romania Libera.

O banca din Romania este la limita solvabilitatii. Dupa ce a revenit pe profitabilitate la inceputul lui 2011, sistemul bancar a ajuns sa inregistreze pierderi pana la finalul lunii septembrie, pe fondul cresterii provizioanelor constituite pentru creditele neperformante, noteaza un raport al Comisiei Europene. Pe fondul continuarii deteriorarii calitatii activelor, profitabilitatea a inregistrat un declin incepand cu primul trimestru din 2011, de la 5% la finalul lunii martie, pana la 0,6% la finele primului semestru si la -3,4% la sfarsitul lui septembrie. In ciuda acestor evolutii, toate institutiile de credit si-au mentinut rata de solvabilitate peste 10% la finele lui septembrie, cu exceptia unei banci mici care a picat sub 9%. Conform reglementarilor BNR, rata minima de solvabilitate este de 8%, dar din motive prudentiale, Banca Centrala solicita bancilor practicarea unui nivel de minimum 10%, anunta Capital.ro.

Organizarea AGA ar putea inclina balanta la alegerile BVB. Totul este permis in dragoste si in razboi si... la alegerile de la Bursa de Valori Bucuresti, programate pentru 9 ianuarie 2012. Campania electorala este in plina desfasurare. Unii candidati au facut deja primele declaratii oficiale, insa mult mai importante sunt luptele de culise, care, daca se pastreaza traditia, vor dura pana in ziua Adunarii Generale, ba chiar si in timpul acesteia. In piata, circula zvonuri ca actuala conducere vrea sa ii lase in "ofsaid" pe adversari, care il sustin pe candidatul BCR la functia de presedinte, Lucian Anghel, si care au solicitat, pe 10 noiembrie, sa fie rasturnati actualii administratori si alesi altii noi. Care ar putea fi miscarea? Ordinea in care se va vota alegerea presedintelui si a membrilor Consiliului nu este fara urmari. Pe ordinea de zi figureaza, la acelasi punct, numarul 3, alegerea prin prin vot cumulativ a presedintelui Consiliului Bursei si a membrilor Consiliului Bursei, iar, de presupus, este ca aceasta ordine se va pastra, informeaza Bursa.ro.

Noile platforme VW aduc economii de miliarde. A folosi aceleasi piese sau platforme tehnice la mai multe modele nu mai este o noutate in domeniul auto. Marile grupuri aplica aceasta solutie inca din anii 90, cu scopul de a-si reduce costurile. Ideea a fost perfectionata in timp, insa, cu toate acestea, a ramas destul loc pentru mai bine. Grupul Volkswagen, care s-a numarat printre primii comnstructori ce au aplicat aceasta metoda, este pe cale sa o perfectioneze prin introducerea unor seturi standardizate de piese. Debutul noului program de optimizare a costurilor va fi marcat de aparitia noului Audi A3, in 2012. A treia generatie a modelului premium compact va marca aparitia unei noi generatii de componente, de la coloana de directie si pana la plaforma mecanica in intregime. Beneficiare vor fi toate marcile de volum ale grupului, de la Skoda si SEAT pana la Volkswagen si Audi, scrie 24auto.ro.


Citeste mai multe despre   



















6719 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Banca Romaneasca??? (Vineri, 23 decembrie 2011, 7:52)

    Trader [anonim]

    Este cumva vorba de Banca Romaneasca???(National Bank of Greece), pierderi de aproape 300 milioane de euro, credite neperformante, numar mare de angajatzi, logistica ineficienta


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă