Interviu cu Florin Vladan, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie. Recent a fost publicata in Monitorul Oficial legea 302/2011 potrivit careia 19 companii detinute de stat ar trebui listate pana la sfarsitul acestui an. Unele dintre ele erau deja anuntate de Guvern in programul de vanzari pentru acest an, dar ce se va intampla cu celelalte? In principiu este bine-venita aceasta ordonanta pentru ca arata deschiderea Guvernului de a lista si alte societati. Vine si in intampinarea a ceea ce facem noi, practic confirma ca ceea ce facem si pachetele care le avem deja scoase la vanzare, Guvernul sustine aceasta politica de listare si vanzare pe Bursa. Programul pe care-l avem noi ca si stat este extrem de ambitios: avem Transelectrica, Transgaz, pentru Transelectrica avem semnat contractul cu intermediarul, suntem in grafic, se lucreaza la prospectul preliminar, urmeaza sa-l depunem la CNVM in scurt timp. Integral in EconomicTimes.ro

Business ReportFoto: Colaj foto

Cel mai mare joc piramidal din istorie, pe cale sa se repete. Istoria se repeta nu numai la noi. Romanii din Ardeal care au fost tepuiti de trei firme unguresti in jocuri piramidale de tip Caritas nu sunt singurii care, pe timp de criza, au crezut in solutii miraculoase de inmultire a banilor peste noapte. Rusii si ucrainenii participa masiv la jocul piramidal rusesc MMM-2011, condus de Serghei Panteleevici Mavrodi, cel care nu a facut decat sa-si reinventeze sistemul care a pagubit, acum 18 ani, circa 30 de milioane de deponenti ai MMM Invest, scrie EVZ.

Cinci motive pentru care francezii vor sa vada Bucurestiul. Dincolo de continutul propriu - zis al articolului este interesanta si psihologia strainului fata de oferta unei metropole straine. "Masca Bucuriei" este titlul articolului din Evene.fr, care se inspira din numele ciobanului Bucur despre care legenda sustine ca a dat numele orasului. De aceea, Bucurestiul ar fi supranumit "orasul bucuriei". Se intampla chiar ca unii expati francezi sa recomade articolul pe retelele de socializare. Francezii de la Evene.fr par sincer incantati de asemanarea arhitecturii multor vechi edificii bucurestene cu cea a Parisului. "Romania si Franta au dezvoltat o complicitate care se gaseste mai ales in arhitectura anumitor zone ale Bucurestiului", se spune in articol. Continuarea pe Money.ro

Blestemul zgarie-norilor. Criza economica loveste din cer. Barclays a realizat un "skyscraper index", un index al zgarie-norilor, care pleaca de la principiul ca zgarie-norii aflati in constructie sunt un indiciu ca o criza economica se apropie. Evident ca nu e vorba de o relatie directa cauza-efect, scrie "L'Expansion", sectiunea economica a publicatiei "L'Express". Ceea ce incearca sa demonstreze Barclays este ca intre cele doua elemente exista "o corelatie nesanatoasa". Construirea de zgarie-nori pare intr-adevar sa fie un simptom al bulei imobiliare. Inceperea prea multor proiecte faraonice "reflecta o proasta raspandire a capitalului si iminenta unei corectii economice", considera expertii bancii, relateaza EVZ.

Practici dubioase ale bancherilor elvetieni. Elvetia este prinsa intr-un scandal politico-financiar in care sunt implicati guvernatorul Bancii Nationale Elvetiene (BNS) si sotia acestuia. Philipp Hildebrand a demisionat dupa ce a fost acuzat de un politician ca a violat secretul bancar. Demisia lui Philipp Hildebrand a busculat piata financiara si presa din Tara Cantoanelor trateaza aspectele scandalului. Sotii Hildebrand au efectuat in vara tranzactii in devize. Aparent, nimic anormal. Problema este ca seful familiei, Philipp, este presedintele bancii centrale elvetiene si ocupa si postul foarte sensibil de vicepresedinte al Consiliului de stabilitate financiara, un organism international dedicat cooperarii in domeniul supervizarii si supravegherii institutiilor financiare. Integral in Romania Libera.

Cum sustine economia reala banii din piraterie! Studiu de caz: Somalia. Pirateria joaca un rol important in dezvoltarea economiei oficiale! Cel putin in cazul Somaliei. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de institutul britanic Chatham House, specializat in analiza problemelor internationale. Cu banii obtinuti din rascumpararile de ostatici, se sustin moneda locala si se platesc salarii, iar inflatia scade. Banii platiti pentru rascumpararea celor rapiti aduc Somaliei o suma echivalenta exportarii a 1.650 de vite; Iar "industria" capturarii de ostatici (in medie 1.000 de persoane pe an), creaza locuri de munca pentru bucatari, producatori si comercianti, informeaza Adevarul.

Productia mondiala de porumb va depasi cererea, anul acesta. Productia mondiala de porumb va depasi cererea in 2012, pentru prima oara in ultimii trei ani, datorita recoltelor mari din SUA, cel mai mare cultivator de profil din lume, Rusia, Ucraina si Uniunea Europeana, estimeaza Departamentul Agriculturii din Statele Unite (USDA). O productie sporita de porumb ar putea genera declinul preturilor unor alimente. Conform USDA, cererea globala de porumb va fi de 867,98 milioane de tone in 2012, estimarea fiind modificata in scadere fata de cea lansata luna trecuta: 868,6 milioane de tone. In acelasi timp, productia mondiala este estimata la 868,06 milioane de tone de porumb, anunta Bursa.

Topul celor mai scumpe cafele din lume. Cea mai scumpa cafea din lume este, potrivit Wall to Watch, Kopi Luwac, al carei pret pentru 500 de grame variaza intre 115 si 590 de dolari. "Kopi" inseamna cafea in Indonezia, iar "Luwac" este un mamifer care se hraneste cu cele mai coapte si aromate fructe de cafea. Animalul nu poate insa digera bobul de cafea astfel ca il elimina intact, pentru a fi ulterior cules de catre lucratorii de pe plantatie. Procesul de fabricatie este destul de complicat, acest tip de cafea fiind, de altfel, si cel mai rar sortiment din lume. Anual se produc numai cateva tone pe an. In Romania, 150 de grame din acest sortiment de cafea costa in jur de 400 de lei. Integral pe Money.ro