Romania va castiga razboiul de independenta energetica. Am putea scapa aproape total de importurile de energie spre sfarsitul deceniului. Dar, daca nu profitam de ocazie pentru a investi in surse alternative, "evadarea" va fi doar pentru o perioada limitata. Inainte de 1990, invatatorii si profesorii ne vorbeau la unison despre norocul de a ne fi nascut in mijlocul unui popor harnic si bun si intr-o tara daruita cu o sumedenie de bogatii naturale. Daca miturile privind harnicia si bunatatea concetatenilor si-au pierdut pana acum majoritatea adeptilor, afirmatiile despre resursele mediului inconjurator se dovedesc a nu fi fost doar povesti. Integral in Capital.

Business ReportFoto: Colaj foto

Statul a imprumutat in secret 8,7 miliarde euro in 2011. Legislatia UE si cea romaneasca permit Ministerului de Finante sa incheie contracte bilaterale netransparente cu bancile atunci cand se trezeste ca a ramas fara bani. Veniturile bugetului general consolidat s-au majorat cu 7,7% anul trecut, fata de 2010, insa ponderea in PIB a acestora a scazut cu nu mai putin de 1,5 puncte procentuale, de la 32,8% la 31,3% din PIB. Semn ca disponibilitatea romanilor de a plati taxe si impozite continua sa scada, ca si incapacitatea de colectare a autoritatilor, fie ea determinata de incompetenta, de frauda sau de amandoua, informeaza Finantistii.ro

Constructiile incep anul in forta: locul doi in UE. Daca statul ar investi in locuinte sociale si ar prioritiza marile lucrari de investitii, constructiile ar fi unul din motoarele economiei. Piata constructiilor incepe sa isi revina. Romania a avut in ianuarie a doua cea mai mare crestere a volumului lucrarilor de constructii la nivelul UE. Piata locala a crescut cu circa 15% fata de aceeasi luna a lui 2011, o performanta mai buna reusind doar Polonia, cu o majorare de peste 30%, scrie EVZ.

Romanii traiesc pe datorie: creditele depasesc depozitele. Cel mai mare deficit se inregistreaza chiar in Bucuresti, orasul care detine suprematia pe toate segmentele de activitate bancara. Valoarea datoriilor populatiei catre banci este mai mare decat cea a depozitelor la termen cu 10,5 miliarde de lei. Doar daca punem la socoteala si banii tinuti in conturi curente, in care se incaseaza salarii si care pot fi destinati cheltuielilor zilnice, sumele detinute de populatie la banci le depasesc pe cele imprumutate cu 11,8 miliarde de lei, anunta Finantistii.ro

Cum a schimbat noul regulament BNR oferta de credite in valuta. Sumele in valuta care pot fi imprumutate de la banci vor scadea semnificativ, in special pentru creditele de consum, incepand cu luna aprilie, cand bancile se vor alinia noului regulament de creditare in valuta adoptat recent de Banca Nationala a Romaniei (BNR), dupa cum reiese din calculele reprezentantilor brokerilor de credite. In prezent, majoritatea bancilor au primit avizul BNR pentru ofertele actualizate, in timp ce altele sunt "in corespondenta" cu banca centrala pentru a pune la punct ultimele detalii, relateaza Gandul.

De ce intarzie constructia autostrazilor. Tronsonul Timisoara-Lugoj implineste un an de dispute in Justitie. Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a respins saptamana trecuta plangerile primite de la consortiile Tehnologica Radion-Lena, pe de o parte, si Tirrena Scavi-Condotte-Cossi, pe de alta parte, privitoare la decizia Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) de a respinge drept inacceptabile ofertele acestora si de anula licitatia, din lipsa de oferte acceptabile. CNADNR afirma ca licitatia pentru lotul 2 din sectorul Timisoara-Lugoj a fost anulata deoarece "toate ofertele au fost inacceptabile si neconforme". Continuarea in Romania Libera.

Arma anti-offshore. Are Romania nevoie de o lege a holdingurilor? Romania ar putea oferi importante avantaje companiilor romanesti care prefera in prezent jursidictii blande fiscal, precum Olanda sau Cipru, si firmelor straine ce ar fi motivate sa investeasca in tara noastra daca ar adopta mult asteptata legislatie a holdingurilor. Propunerea este veche, datand inca din 2005, insa nici o guvernare de pana acum nu a avut curajul sau imaginatia sa o analizeze. De teama pierderii de venituri, prevederile nu au fost adoptate, insa banii tot s-au scurs, scrie Adevarul.

De ce este pedepsita Ungaria? Este greu de crezut ca Ungaria mai poate scapa de sub povara datoriilor fara a trece printr-un faliment asemanator celui al Greciei sau al Islandei. Mirajul Uniunii Europene a determinat guvernul, companiile si gospodariile din tara vecina sa ignore datoriile care se acumulau accelerat, in numele convergentei cu standardele Vestului. Ceea ce s-a crezut a fi o scurtatura, s-a dovedit a fi o fundatura aproape fara speranta. Integral in Bursa.

Cum ar arata Romania fara fondurile europene. Comisia Nationala de Prognoza (CNP) a realizat o modelare economica din care reiese ca Produsul Intern Brut avanseaza cu 2% pe an mai rapid in cazul in care absorbim intr-o masura optima fondurile europene, fata de cazul in care rata absorbtiei se apropie de zero. Realitatea din ultimii ani arata, insa, ca accesarea fondurilor europene nici n-a ajutat, nici n-a incurcat socotelile macroeconomice, rata absorbtiei fiind prea mica fata de cele prognozate, informeaza Adevarul.