Business report: Unde ne putem muta banii daca pica economia; Emi Gal, copilul minune al online-ului romanesc. De ce poate fi supranumit Zuckerberg al Romaniei; Guvernatorul Bancii Centrale a Greciei: ATEBank nu era viabila; Avem URANIU pentru 100 de ani: Marile puteri, in competitie pentru expansiune nuclear

de Ionut Baias     HotNews.ro
Sâmbătă, 4 august 2012, 2:48 Revista Presei | Business

Pasi spre business
Foto: Colaj foto
Guvernatorul Bancii Centrale a Greciei: ATEBank nu era viabila. Guvernatorul Bancii Centrale a Greciei George Provopoulos a aparat, ieri, decizia de a ceda Piraeus Bank activele viabile ale ATEbank, spunand ca banca controlata de stat nu este viabila si are nevoie de o majorare a capitalului pentru a continua sa fie operationala, transmite Reuters, citata de Agerpres. "Tranzactia a fost realizata prin respectarea deplina a legii si a transparentei. ATEbank nu era viabila. Daca am fi inchis-o, am fi avut mii de tineri someri ... stabilitatea sistemica, pe care am cautat sa o aparam cu fermitate, ar fi fost distrusa", a declarat seful Bancii Greciei in parlamentul de la Atena. Banca Centrala a Greciei a anuntat, saptamana acesta, ca Piraeus va prelua creditele performante, portofoliul de valori mobiliare si depozitele ATEbank, potrivit Bursa.

Avem URANIU pentru 100 de ani: Marile puteri, in competitie pentru expansiune nucleara.
Surprinzator, Pamantul nu este intr-un deficit de uraniu. Potrivit unui raport al Agentiei pentru Energie Nucleara din cadul Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) si al Agentiei Internationale de Energie Atomica (IAEA), resursele identificate ar trebui sa ne ajunga circa 100 de ani la necesarul actual, si mai sunt in curs de descoperire si alte rezerve. Cu toate acestea productia a incetinit si preturile au crescut. La nivelul maxim, in mijlocul anului 2007, uraniul costa 136 de dolari pe livra. Preturile au urmat ulterior o scadere alaturi de cele pentru alte bunuri dupa aparitia crizei creditelor. Spre deosebire de celelalte bunuri, pretul uraniului nu si-a revenit, in ciuda promisiunilor unei renasteri nucleare. Pretul la zi sta acum in jurul a 50 de dolari pe livra, scrie Capital.

Emi Gal, copilul minune al online-ului romanesc. De ce poate fi supranumit Zuckerberg al Romaniei.
Emi Gal, copilul minune al online-ului romanesc.Tanarul Emi Gal si-a deschis, la 18 ani, prima firma, care avea sediul in apartamentul parintilor, iar la terminarea liceului isi putea trece in CV cateva firme din SUA impreuna cu care a avut diverse proiecte. Astazi, la 26 de ani, este CEO-ul Brainient, o companie care opereaza in Romania, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii. Se lauda insa si cu crearea uneia dintre primele televiziuni online din tara noastra, Brain TV, a unui motor de cautare in domeniul imobiliar, Vertimo, si a primului serviciu legal de streaming de muzica din Romania, eOk. "Brain TV a fost cea mai tare idee de afacere in IT pe care am avut-o. Pacat ca a fost prea devreme", spune Emi Gal itat de stirileprotv.ro

Unde ne putem muta banii daca pica economia. Fragilitatea economiei locale si caderea leului pot ridica o intrebare noua pentru romani: in ce tari mai sigure ne putem tine banii? Evident, aceia care inca mai au bani. Nici nu am fi primii. Grecii, irlandezii si portughezii s-au pus de mult la curent cu cele mai sigure destinatii pentru economiile lor. Tari ca Germania sau Franta au o situatie financiara solida si e greu de crezut ca ar putea ajunge in colaps. Majoritatea bancilor mari accepta si clienti nerezidenti, insaeste nevoie de prezenta fizica a acestora. Actele necesare sunt, in general, o dovada a identitatii (carte de identitate, carnet de conducere) si o dovada a domiciliului (facturi de utilitati, extrase de conturi bancare). Mai simplu poate fi la unele banci britanice precum Barclays si Lloyd's TSB, unde se pot deschide conturi si prin internet, scrie EVZ.ro

Planul Guvernului privind vanzarea imobilelor RA-APPS a esuat. Nu se gasesc cumparatori pentru vilele statului. Guvernul a revizuit in scadere drastica estimarea de venituri obtinute in acest an din vanzarea imobilelor aflate in administrarea RA-APPS, de la 706 milioane de lei la 296,2 milioane de lei. Decizia a fost luata dupa ce majortatea licitatiilor organizate de regie pana in prezent au esuat, in lipsa de ofertanti. Reprezentantii mai multor companii imobiliare au estimat la 85-90 milioane de euro valoarea celor 600 apartamente din Bucuresti pe care RA-APPS le va scoate la vanzare prin licitatie cu strigare, cele mai scumpe fiind trei locuinte din imobile aflate pe bulevardul Kiseleff, fiecare cu preturi estimative de circa 310.000 de euro, scrie Adevarul.

Galaxy Note 2, lansat in mai putin de o luna? O noua lansare Samsung este mai aproape decat ne-am fi imaginat. Compania sud-coreeana a spus agentiei Reuters ca va lansa un nou produs Galaxy Note, in cadrul unui eveniment tinut pe 29 august. "Vom dezvalui noul device la evenimentul Samsung Mobile Unpacked, din Berlin pe 29 august", a spus un purtator de cuvant al Samsung pentru Reuters. Despre cel de-al doilea Galaxy Note, la care ar putea face referire reprezentantul Samsung, se spune ca va avea un ecran de 5,5 inci, un procesor dual-core de 1,7 GHz, o camera de 12 megapixeli si o noua versiune de Android, citeaza Finantistii.

Cat costa o saptamana de vacanta pe litoralul romanesc. Uneori, preturile la cazare cerute de hotelurile de pe litoralul romanesc al Marii Negre par sa nu aiba nicio logica. Astfel, daca doriti sa mergeti la noi la mare in aceasta perioada, care reprezinta de fapt varful sezonului, cu cele mai mari pretul din intregul an, veti avea surpriza sa intalniti preturi foarte diferite pentru aparent acelasi standard, de exemplu de 3 stele. Un cuplu poate cheltui numai pentru sase zile de cazare, eventual cu mic dejun, intre 325 lei si 725 lei, in functie de hotel si statiune. Acest lucru nu ar trebui sa ne mire, spune consultantul in turism Ciprian Enea. "La o distanta apropiata unele de altele se afla statiuni care au mai mult sau mai putin succes, dar sunt si hotelieri care tin de pret indiferent de acest lucru. In plus, conteaza foarte mult felul in care arata hotelul, ce facilitati ofera. Stelele reprezinta un standard care exprima dimensiunea camerelor, mobilierul, dotari minime, distanta fata de obiectivul major etc. De aceea, un hotel de 3 stele poate fi, uneori, mai scump decat unul de 4 stele", argumenteaza acesta, pentru EVZ.

Topul celor mai mari 10 datornici la stat. Cu cat s-ar reduce deficitul bugetului de pensii de stat daca "marii contribuabili" si-ar plati restantele. Cei mai mari 10 datornici catre bugetul general consolidat, dintre care opt sunt companii de stat, aveau de platit, la jumatatea anului, restante in valoare de 3,1 miliarde de euro, reprezentand taxe, impozite si contributii la bugetele de pensii, somaj si sanatate, potrivit datelor facute publice de Agentia Nationala pentru Administrare Fiscala (ANAF). In total, companiile incadrate de Fisc in categoria "Mari contribuabili" aveau de platit la data de 30 iunie 2012 datorii de peste 3,88 miliarde de euro, respectiv 2,7% din PIB. Circa 30% dintre aceste restante ii revin Companiei Nationale a Huilei (CNH). Gigantul de stat a avut anul trecut afaceri de peste 110 milioane de euro si pierderi in valoare de 99,3 milioane de euro, reiese din datele Ministerului Finantelor Publice (MFP). Contributiile CNH restante la somaj reprezinta 15% din bugetul asigurarilor de somaj pentru anul in curs, respectiv din 517 milioane de euro, potrivit Gandul.


Citeste mai multe despre   





















7043 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică