10% din profesori au plecat. Restul? In ultimii trei ani, din invatamant "au disparut" peste 40.000 de cadre didactice. Ce cale au apucat acesti oameni si ce i-a determinat sa renunte la "cea mai nobila profesie"? Anca Radian, fosta profesoara de istorie pentru ciclul gimnazial, spune ca, "e greu sa arat cu degetul spre un singur motiv. Salariul era batjocura, elevii sunt sub orice critica, in pauze nu auzeam decat barfe. Eram convinsa ca pot demonstra ca se poate face ceva in sistemul asta absurd, asa ca pierdeam mult timp cautand metode de a atrage copiii spre materia mea. La un moment dat, am realizat ca imi ratez viata incercand sa mut muntii din loc. Am avut o sansa si am luat decizia corecta. Am plecat." Sansa a constat in intrarea intr-un proiect cu finantare europeana castigat de un ONG clujean. La cateva luni de cand a inceput colaborarea pe proiect, si-a dat demisia din invatamant. Continuarea in Capital.

Business reportFoto: Colaj foto

Actionarii decid soarta Sibex. A fi sau a nu (mai) fi, aceasta este intrebarea pentru actionarii Sibex, care au programat, astazi, sa isi aleaga o noua conducere, dupa ce fostul presedinte Cristian Sima, pe care, oricum, unii nu il mai doreau, a primit interzis pe piata de capital. Se pare ca isi vor masura fortele doua tabere, una in jurul SIF Moldova si a candidatului sau Valentin Ionescu, iar alta in jurul lui Bogdan Balosan (care detine 5% din bursa), alaturi de care ar fi si Dan Simionescu de la SIF3 Transilvania. Valentin Ionescu s-a declarat pentru o dezvoltare a bursei sibiene, in timp ce unele surse din piata sustin ca a doua grupare ar opta mai degraba pentru o lichidare controlata a grupului. Se pare, insa, ca niciuna dintre grupari nu reusise, pana vineri, sa isi asigure o majoritate confortabila, astfel ca negocierile au loc pana in ultimul moment. Actionarii Sibex isi programasera pentru duminica seara un "cocktail", pentru a pune la punct ultimele detalii legate de vot. Pana vineri, o parte dintre actionari nu fusesera convinsi de niciuna dintre grupari, din diverse motive, fie ca nu au crezut in programele candidatilor, fie ca nu ii cunosteau deloc pe acestia, unii dintre ei venind din mediul bancar si de afaceri, anunta Bursa.

Cei 200 care scormonesc pământul României. Ce rezerve mai avem în sol şi subsol Companiile care sapă în România după diverse resurse naturale învârt annual afaceri care echivalează cu 4,8% din PIB. La rândul său, statul încasează venituri din redevenţe, mai mari sau mici. Cea mai mare contribuţie vine de la societăţile care exploatează rezervele energetice, Petrom şi Romgaz. Sursele exploatabile cu tehnologiile de azi sunt estimate undeva în jurul valorii de 2.100 miliarde de lei, la care se mai adaugă 2,5 milioane de lei pe zi, cât reprezintă debitul maxim de ape minerale. România dispune încă de bogăţii importante în subsol, fapt ce o plasează în primele cinci ţări de pe continent. Companiile prezente în sectorul de exploatare au capital privat, însă statul este bine înfipt în zona resurselor energetice, în special la gaze naturale, la cărbuni şi uraniu, dar şi la ape minerale sau sare, scrie Income Magazine

Care sunt companiile care au raportat un profit pe bursa peste estimarile initiale. Un numar de 26 de companii din cele 73 de societati analizate pe piata reglementata a Bursei de Valori Bucuresti, care au raportat rezultate conform RAS (standarde romanesti de contabilitate - n.r.), si-au depasit, la noua luni, estimarile de profit pentru intregul an, potrivit analizei Intercapital Invest. Printre cele 26 de companii se numara SIF-urile, cu exceptia SIF Oltenia, Fondul Proprietatea (incadrare buget 130%), Electromagnetica (incadrare buget 130%), Artego (incadrare buget 478%), Broker Cluj (incadrare buget 129%) si COMCM Contanta (incadrare buget 255%). Un numar de sase companii au trecut pe profit dupa noua luni din acest, dupa ce, in perioada similara a anului trecut, raportasera pierderi. Este vorba despre Contor Group, care a consemnat un profit de 15 milioane lei in perioada ianuarie - septembrie 2012, comparativ cu pierderi de 8,4 milioane lei in intervalul similar al anului trecut, Uztel (profit de un milion de lei fata de pierderi de 1,9 milioane de lei), Petrolexportimport (profit de 1,3 milioane lei comparativ cu pierderi de 0,1 milioane lei), Sinteza Oradea (0,8 milioane lei profit fata de pierderi de 1,5 milioane lei), Zimtub Zimnicea (0,1 milioane lei profit comparativ cu pierderi de 2,5 milioane lei) si Electroaparataj (profit de 0,1 milioane lei fata de pierderi de 0,9 milioane lei), scrie Capital.

Explozia angajărilor. Firmele care şi-au sporit numărul de de salariaţi în criză Aproape un milion de români au fost concediaţi din 2009 până în 2011 , când multe companii au renunţat la o parte dintre angajaţi din cauza condiţiilor economice nefavorabile. Totuşi, există şi firme care în criză au înregistrat cea mai mare creştere a numărului de angajaţi din istoria lor. A fost un pariu riscant pe care l-au făcut cu piaţa sau rezultatul firesc al unei creşteri organice?, se intreaba Income Magazine

Mansardarea blocurilor, o afacere de peste doua miliarde de euro. Statisticile oficiale arata ca, din totalul de 8,5 milioane de locuinte conventionale, 5,2 milioane au toate dotarile moderne (instalatii electrice si sanitare, baie, bucatarie etc.) si sunt situate in blocuri. La o medie de 60 de apartamente intr-un bloc, ar rezulta ca Romania are aproximativ 86.000 de astfel de constructii, din care cel putin 60.000 sunt mansardabile. Amplasand un numar mediu de 10 locuinte in astfel de mansarde, am putea obtine 600.000 de case noi, care costa putin si au un mare potential de cerere, potrivit unui studiu recent al Imopedia. La un pret de 45.000 de euro pentru un apartament de doua camere intr-o mansarda, am putea ajunge la un total de 2,5 miliarde de euro la nivel national, cu rezolvarea problemelor locative pentru cateva sute de mii de familii, in special tinere, estimeaza dezvoltatorii imobiliari, conform Adevarul.

Cine si cat taie din pret de Black Friday. Comerciantii sunt secretosi cand vine vorba de produsele ce se vor afl a la oferta, insa promit reduceri chiar si de 90% Desi e doar la al doilea an in Romania, "Black Friday" a capatat deja popularitate. Unde gasesti cele mai bune oferte? De regula la magazinele online. PCGarage a anuntat reduceri de pana la 80% la telefoane, tablete si laptopuri, Koyos.ro tot 80%, in timp ce libraria online Elefant.ro se lauda cu reduceri de pana la 90% la carti si DVD-uri. Evomag, magazinul de ceasuri WatchShop.ro si cel de jocuri GamesLine.ro vor oferi reduceri de pana la 70%, in timp ce eMAG, cel mai mare retailer online, se va opri la 50%, la fel ca si Azerty.ro si F64 Studio Alternativa este sa faceti cumparaturi de pe site-urile internationale, care au si lansat aceasta moda. Intre timp, magazinele din Vest au trecut la nivelul urmator. La cei mai mari retaileri online, Ebay si Amazon, promotiile incep de pe 19 noiembrie, ba chiar exista oferte interesante inca din saptamanile anterioare. De asemenea, pe 26 noiembrie are asa-numita Cyber Monday, dedicata exclusiv vanzarilor online. Avantaje: oferta mai mare si reducerile mai consistente. Dezavantaje: taxe de transport si in unele cazuri refuzul de a livra in Romania, anunta EVZ.

Interviu: "Sase masini din zece au o DAUNA pe CASCO. Nu-mi pot explica numarul imens al evenimentelor auto". Unul dintre cei mai importanti sefi de companie de asigurari din Romania, vorbeste pentru Capital despre relatia invers proportionala dintre calitatea parcului auto din Romania si abilitatile de sofer ale romanilor dar si despre inevitabila crestere a preturilor pe zona politelor auto "Sunt multi romani care dau, fara sa se uite, 50.000 de euro pentru o masina insa se gandesc de doua ori daca sa plateasca 1.000 de euro pentru asigurare", spune, intr-un interviu pentru Capital, MIhai Tecau, presedintele Omniasig. Potrivit acestuia relatia invers proportionala dintre calitatea foarte buna a parcului auto, pe de-o parte, si abilitatile scazute ale soferilor si infrastructura, pe de alta parte, au generat o adevarata explozie a numarului de evenimente in care soferii din Romania sunt implicati. Tecau spune ca, pe zona de RCA, frecventa daunelor este, in tara noastra, de doua ori mai mare decat in Europa iar in ceea ce priveste soferii asigurati CASCO, situatia a devenit de-a dreptul dramatica. Nu mai putin de 60 din 100 de masini asigurate CASCO inregistreaza, anual o dauna. Despre aceastea dar si despre planurile Omniasig, situatia din piata asigurarilor si imaginea proasta pe care aceasta o are in ochii companiilor straine, in interviul din Capital.

Skoda Octavia III, gata de dezvaluire. A inceput numaratoarea inversa pentru dezvaluirea oficiala a celei de-a treia generatii Skoda Octavia. Primul act consta in lansarea, zilele acestea, a unui film teaser. Este un spot nu tocmai nou, al carui personaj central este actualul sef de design de la Skoda, slovacul Jozef Kaban. Intr-un peisaj de iarna pragheza, Kaban ne dezvaluie crezul sau profesional, ca designer auto, ca sef de design la Skoda. Filmul a fost completat, in partea a doua, cu secvente noi, care ne dezvaluie Skoda Octavia III sub forma unei machete din argila la scara 1:1, in atelierele designerilor Skoda, anunta 24auto.ro