Pretul ambitiei nucleare a Romaniei: 10 miliarde de euro. Catastrofa de la Fukushima si criza economica mondiala au repozitionat strategiile nucleare ale statelor lumii. Unele dintre ele, precum Franta sau Germania, au zis stop investitiilor, iar altele, printre care Turcia, Polonia, Cehia, China sau India, le-au accelerat. Dupa cativa ani de amorteala, Romania a readus pe tapet proiectul de constructie a reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda si si-a imaginat patru variante de dezvoltare. Principala piatra de incercare pentru autoritatile de la Bucuresti nu o reprezinta gasirea finantarii, ci credibilitatea. Continuarea pe InconeMagazine.ro

Business ReportFoto: Colaj foto

Guvernatorul Bancii Centrale a Emiratelor Arabe Unite: "Criza din Europa a avut efecte limitate asupra noastra". Efectele crizei din Europa asupra Emiratelor Arabe Unite (EAU) au fost foarte limitate, ne-a declarat Sultan Bin Nasser Al Suwaidi,

Guvernator al Bancii Centrale a EAU. "Noi avem relatii foarte restranse cu Europa, surprinzator poate pentru dumneavoastra: mai putin de 2% din activele noastre sunt plasate in numai trei tari: Germania, Marea Britanie si Franta. Drept urmare, putem spune ca, practic, nu exista nici un efect advers al crizei europene asupra EAU", ne-a explicat domnia sa. Continuarea pe Bursa.

Romanii descopera cea mai sigura cultura agricola: "hedging-ul". Un fermier din Tulcea spune ca ploile din ultima perioada i-au salvat culturile de toamna, care acum arata destul de bine. Recunoaste, insa, ca a fost un risc asumat, mai ales dupa seceta din vara. Cum sa supravietuiesti in agricultura cand riscurile sunt peste tot? Teoria spune ca ele se pot echilibra reciproc atunci cand culturile sunt diversificate corect: cand una e compromisa, alta aduce profituri neasteptate. In termeni financiari, se numeste hedging si se concretizeaza in asigurarea contra fluctuatiilor de pret, relateaza EVZ.

PIB-ul Romaniei, 1989-2011: Crestere medie de numai 1,1% pe an. Comparatia cu Polonia, Cehia, Ungaria. Conform datelor oficiale publicate de Institutul National pentru Statistica, Produsul Intern Brut a crescut in termeni reali cu numai 26,8% intre 1989 si 2011, sporul maxim de 35% fiind atins in anul 2008 . Ritmul mediu anual de majorare a PIB pe parcursul acestor 22 de ani care au trecut de la prabusirea regimului socialist a fost de numai 1,1% pe an. In termeni nominali si lei vechi, PIB a crescut de la 857,9 miliarde lei in anul 1989 la 5.785.519 miliarde lei anul trecut ( valoare cu caracter provizoriu, cea definitiva o vom cunpaste in 2013), informeaza cursdeguvernare.ro

Cat se fura din banii asiguratorilor? Frauda este imensa. Doua din zece despagubiri auto platite de societatile de asigurare sunt daune mincinoase. Fenomenul este in crestere, iar frauda totala a atins, se vorbeste in piata, suma de 100 de milioane de euro. Nimeni nu stie exact dimensiunea fraudei in asigurari, din simplul motiv ca, pana acum, nimeni nu a realizat un studiu complet asupra fenomenului. Sau, daca exista, acest studiu nu a fost facut public. Un lucru este insa cert: fenomenul ia amploare, iar acest lucru a fost confirmat pentru Capital chiar de catre reprezentantii unor societati importante de asigurare. Integral in Capital.

Exportam busteni si grau, importam hartie si biscuiti. Romania inca n-a renuntat la exporturile de materii prime brute sau semiprelucrate, in schimb importa produse finite cu valoare adaugata tot mai mare, arata un studiu al Consiliului Fiscal. Romania dispune de suficiente capacitati de procesare industriala, dar materia prima bruta, in stare neprelucrata sau procesata sumar, pleaca la export; de cealalta parte, importurile noastre sunt tot mai sofisticate si ocupa, practic, piata produselor locale, scrie Adevarul.

Cat de mare e distanta pana la ''standardele occidentale'' - 23 de ani. Romania - progres in regres. Decalajele Romaniei fata de cele mai multe tari europene, reduse in perioada interbelica, s-au adancit in comunism si s-au mentinut la o distanta stabila pana in 2008. De atunci incoace constatam ca, in pofida sprijinului financiar al UE, inapoierea Romaniei persista in toate aspectele vietii cotidiene, de la guvernare la starea economica a populatiei. Dupa 20 de ani in care tranzitia s-a impletit cu criza, ramanerea in urma istorica a devenit un decalaj sistemic. Ce urmeaza? Integral in IncomeMagazine.

Fondurile UE si drumurile ar trebui sa domine topul prioritatilor. Infrastructura trebuie reabilitata urgent, daca se poate cu bani europeni, iar atragerea de investitii si crearea de locuri de munca sunt prioritatile imediat, arata economistii chestionati de Adevarul. Economia Romaniei este plina de prioritati, foarte multe probleme trebuie rezolvate urgent si necesita concentrarea tuturor resurselor, in conditiile in care cateva mii de proiecte publice au fost demarate si apoi abandonate.