Adevarul ascuns despre Grecia, descoperit de nemti! La 427de miliarde de euro se ridica estimarea zacamintelor de gaze naturale din platoul continental grecesc de la sud de Creta, potrivit calculelor Deutsche Bank, care, in acelasi timp, deschide si in mod oficial, pe pietele internationale, discutia cu privire la rezervele respective de hidrocarburi aflate sub controlul Greciei. Sub rezerva ca studiile geologice disponibile sa se dovedeasca adevarate, banca germana vorbeste despre un beneficiu net pentru statul grec de 214 miliarde de euro, adica 107% din actul PIB grecesc si in acelasi timp analizeaza "regulile de implicare" a investitorilor straini in exploatarea acestor zacaminte, scrie Capital.

BusinessFoto: Colaj foto

Cand vom scapa de platile intarziate pe RCA. Peste 5.400 de reclamatii referitoare la plata despagubirilor pe polite RCA au ajuns la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor(CSA) doar in primele noua luni ale acestui an. Majoritatea petitiilor reclama plata cu intarziere sau chiar refuzul societatilor de asigurare de a plati reparatiile in urma daunelor inregistrate de clienti. Situatia este cu atat mai tensionata cu cat doua dintre asociatiile service-urilor auto au anuntat recent ca intentioneaza sa rupa contractele cu Euroins pe motiv ca respectiva companie nu face platile la timp. In acest context, noua conducere a supraveghetorului pietei a decis sa isi ia in serios rolul de arbitru si a convocat la discutii atat service-urile cat si doi dintre asiguratorii cu probleme, adica Euroins si Carpatica, scrie EVZ.ro

BCE ar putea reduce dobanda luna viitoare. Majoritatea membrilor consiliului guvernatorilor Bancii Centrale Europene (BCE) s-au aratat deschisi, in reuniunea de joi, unei reduceri de dobanda si exista posibilitatea luarii unei astfel de masuri la inceputul anului viitor, daca economia zonei euro nu se va redresa, spun surse apropiate situatiei, citate de presa straina. BCE a decis, in 6 decembrie, sa mentina dobanda cheie la nivelul minim record de 0,75%, asa cum asteptau analistii. Conform surselor amintite, oficialii BCE s-au temut sa reduca dobanda cheie in sedinta de joi, considerand ca o astfel de masura ar fi fost un semnal negativ in conditiile in care institutia si-a modificat in aceeasi zi, in scadere, estimarile privind evolutia economiei uniunii monetare in 2012 si 2013, scrie Bursa.

Ultimul bastion? Washington Post planuieste sa introduca o taxa pe continutul sau online. Cunoscuta publicatie americana "The Washington Post", unul dintre ultimii "dizidenti" ai platii pentru continul online, s-ar putea sa-si schimbe strategia anul viitor, informeaza "The Wall Street Journal" citand surse apropiate ziarului. Potrivit cotidianului financiar, cititorii "The Washington Post" vor putea citi un numar de materiale gratuit, insa pentru restul vor trebui sa plateasca o anumita taxa. Proiectul de introducere a unei taxe nu poate fi implementat mai repede de sase luni, afirma sursele citate de "The Wall Street Journal". De asemenea, ziarul american intentioneaza sa creasca pretul editiei tiparite, citeaza Adevarul.

Autostrada pe care nu ramai inzapezit niciodata. Cercetarile din domeniul energiei au ajuns si la capitolul autostrazi. Americanii au pus la punct un panou solar ce ar putea acoperi soselele si care ar genera de trei ori mai multa energie decat productia actuala a SUA. Implementarea proiectului este inca impiedicata din cauza costurilor enorme, dar pe masura ce tehnologia evolueaza acesta poate deveni cu usurinta realitate. Fondatorii Solar Roadways au estimat eficienta panourilor la 15% si timpul de iluminare efectiva a acestora la 4 ore pe zi. In acest fel, un panou va produce 7,6 kWh pe zi, iar un kilometru de autostrada cu patru benzi, 8.300 kWh pe zi. Panourile sunt garantate pentru sapte ani, iar eficienta poate fi dublata in functie tehnologia folosita pentru productie, scrie Capital.

Cum s-au pacalit fermierii romani: dupa un sezon prost, n-au mai pus mustar, apoi pretul s-a dublat. Pretul la mustar s-a dublat in ultimele luni pe piata internationala, insa agricultorii romani nu au cum sa profite. Seceta a compromis productia din 2012, iar oricum cultivatorii pot fi numarati pe degete. Multi dintre cei care cultivasera planta anul trecut au renuntat, dezamagiti de pret, scrie agrointel. Piata s-a autoreglat brusc, iar cotatiile au sarit la extrema opusa. De altfel, a devenit aproape o regula ca o data la patru-cinci ani sa fie cerere mare pe piata la un anumit produs, si nu doar la noi, ci si la nivel internationa, scrie Agrointel.ro

Strategia H&M: Vii cu hainele vechi in magazin si ai reducere la articolele noi. Retailerul suedez H&M, cel mai mare consumator de bumbac organic din lume, lanseaza un nou program de reciclare: aduci hainele folosite intr-un magazin H&M si primesti reducere pentru cumparaturile viitoare. Acest tip de buy-back nu este strain nici pentru piata romaneasca. Magazinele Intersport aveau in oferta, in 2009, un "program de innoire a parcului de pantofi sport". Pentru o reducere de 20% la o pereche de pantofi sport noi, clientul dadea la schimb o pereche de incaltaminte veche, scrie Capital.