Apocalipsa financiara pe care nici Roubini nu a prezis-o. Saxo Bank, specialistul in transactionari online multi-asset si investitii, lanseaza astazi, ca in fiecare an, cele 10 predictii socante pentru anul ce urmeaza. Este exercitiul periodic pe care il face Saxo Bank pentru a lansa un avertisment asupra evenimentelor extreme care se pot produce atat pe piata financiara, cat si pe scena politica, ceea ce inseamna ca probabilitatea lor de a se intampla cu adevarat este foarte mica, dar nu trebuie sa le subestimam nicio secunda, relateaza Capital.

Business ReportFoto: Colaj foto

Carnea de vaca a ajuns la moda. Cum sa faci bani din asta. Crescatorii romani incep sa se uite tot mai mult spre vacile de carne. Motivul: subventia de 300 de euro pe cap de animal pentru crescatorii din zonele defavorizate, dar si deficitul mare de carne pe piata europeana. Interesul pentru vacile de carne este tot mai mare in Romania, mai ales ca acestea ar putea sa constituie o sursa importanta de venituri pentru fermele mici care nu pot produce lapte de calitate, deci nu pot scoate profituri interesante de pe urma vacilor de lapte, informeaza EVZ.

Vor rezolva mai multe ministere problemele de fond ale economiei? Dupa umflarea Parlamentului peste dimensiunea celui din SUA, Guvernul se dilata cu trei noi ministere. Dincolo de marirea schemei de personal, vin noi secretari de stat, consilieri si secretare, ramane de vazut in ce masura noua organigrama va usura activitatea administrativa sau, din contra, va crea o doza suplimentara de haos. Inmultirea numarului de ministere a fost justificata fie prin copierea modelului european, fie prin reproducerea celui din Franta, desi Comisia Europeana are sub lupa o cu totul alta economie si populatie, iar birocratia frantuzeasca are totusi alta eficienta decat cea autohtona. Integral in Romania Libera.

Start-up-uri miraculoase. Profituri record in Romania Abilitatea romanilor de a performa in domeniul tehnologic nu mai este de mult un secret, nici pe plan local, nici pe plan mondial. Atunci cand aceasta calitate se imbina si cu acel simt special pentru afaceri, pot aparea rezultate spectaculoase, iar o rata de crestere de 17.000% nu este nici o greseala de tipar, nici un numar cu prea multe zerouri, ci o realitate concreta. Si nu vorbim despre anul 2008, ci chiar de 2012. Sunt domenii care, chiar si pe timp de criza, pot avea succes. Si oameni care au o capacitate uimitoare de a gasi ideea potrivita, pe care sa o implementeze la momentul potrivit, scrie Income Magazine

Povestea nestiuta a fratilor Dedeman. Romanii care le-au luat fata gigantilor din Vest. Dragos si Adrian Paval, doi matematicieni plecati dintr-o familie modesta din Suceava, au pornit in 1992 cu un butic in Bacau si au ajuns sa domine piata magazinelor de bricolaj din Romania. Exista putine companii cu capital suta la suta romanesc care au reusit sa tina piept multinationalelor venite din Occident, sa supravietuiasca si chiar sa castige batalia. Dedeman este una dintre ele, o firma construita de la zero de fratii Dragos si Adrian Paval, a caror poveste fascinanta a ramas necunoscuta pana acum. Continuarea in Adevarul.

"Electromecanica" a pierdut in fata Grupului UTI contractul de reconfigurare a rachetelor HAWK. Asocierea "Defence Engineering SA - SC Interactive Systems & Business Consulting SRL", prima dintre aceste societati apartinand Grupului UTI, a castigat, in fata unui consortiu din care facea parte si "Electromecanica" Ploiesti, licitatia pentru "realizarea unei configuratii intermediare a rachetelor HAWK, care presupune integrarea echipamentelor HAWK PIP III intr-un sistem C3 (Comanda-Control-Comunicatii), rezultand HAWK PIP IIIR", dupa cum ne-au spus reprezentantii Ministerului Apararii Nationale (MApN), raspunzand, astfel, unor acuzatii aduse in aceasta vara de deputatul Ion Stan, vicepresedintele Comisiei de Control al SRI. Integral in Bursa.

Industria auto demareaza la Brasov: peste 2.000 de angajari in 2013. Anul 2013 se anunta unul de bun augur pentru industria auto de la poalele Tampei. Peste 2.000 de persoane urmeaza sa fie angajate de sase companii din domeniu, datorita investitiilor pe care acestea le-au realizat. Numai suedezii de la Autoliv au anuntat 1.000 de angajari pentru anul viitor in Brasov. ''Extinderea celor doua divizii din Brasov este rezultatul votului de incredere primit de Autoliv Romania din partea managementului grupului, datorita performantelor extraordinare de-a lungul timpului'', se arata intr-un comunicat al companiei citat de Adevarul.

Manager peste un munte de bijuterii La 30 de ani, conduce un business de peste un milion de euro si a deschis, in 2009 -2012, magazine noi de bijuterii high class, cand altii au inchis. Alexandra Popescu, Country Manager Oxette Romania, vede varsta ca pe un avantaj , pentru ca are in fata ani multi in care sa invete lucruri noi si timp sa faca tot ceea ce si-a propus. Spune ca prin vene ii curg "o-uri" mici de la Oxette si ca pasiunea pentru bijuterii o are inca de cand era mica, mostenita de la mama ei, scrie Income Magazine

Prioritati pentru noul guvern / (I) Romania, pe podium la cresterea costului muncii in UE. Legatura cu PIB-ul, productivitatea muncii si cursul de schimb. Romania s-a situat pe locul al doilea in randul tarilor membre UE pe trimestrul al treilea din 2012 la cresterea costului muncii , potrivit datelor Eurostat. Cu o majorare de 7,2%, am fost devansati numai de Estonia, cu +7,6%, dar ne-am plasat inaintea Bulgariei (+5,9%) si Lituaniei (+5,4%). La polul opus s-au situat Slovenia, unde costul muncii a scazut cu 0,8%, Cipru si Olanda (fiecare cu +0,5%), informeaza Cursdeguvernare.ro

Locuintele din Romania, in topul ieftinirilor din Europa. Preturile locuintelor de pe piata rezidentiala romaneasca au scazut cu peste 10% anul acesta, conform unei analize a portalului imobiliar globalpropertyguide.com. Aceasta reducere pozitioneaza piata din Romania ca a cincea din punctl de vedere al ieftinirii, dupa Olanda, Spania, Grecia si Irlanda, noteaza Business Cover.