Conducerea BVB vorbeste despre ce face si ce nu face. Conducerea Bursei de Valori Bucuresti a prezentat, ieri, proiectele la care lucreaza si perspectivele acestui an, insa a tinut sa clarifice si ca o parte din responsabilitatea pentru dezvoltarea pietei, precum aducerea de emitenti la cota, revine brokerilor. Lucian Anghel, presedintele BVB, a facut o paralela intre activitatea BVB si cea a unui administrator de teren de fotbal. Potrivit domnului Anghel, responsabilitatile sale sunt sa se asigure ca gazonul este tuns, ca liniile de marcaj sunt trasate corespunzator, si nu sa antreneze echipa sau sa castige meciurile. "Lucram la foarte multe proiecte relevante pentru viitor, insa se finalizeaza pe termen mediu si lung", a declarat Lucian Anghel, ieri, in cadrul unei conferinte de presa. Domnia sa a adaugat ca aceste proiecte constituie fundatia pentru dezvoltarea pietei de capital, scrie Bursa.ro.

BUSINESS REPORTFoto: Colaj foto

Se temina benzina: Ce masuri au luat producatorii auto. Indicele Eco-Driving realizat de University of Michigan Transportation Research Institute arata ca economia medie de carburanti realizata de vehiculele noi cumparate de americani in 2012 a ajuns la un record istoric de 10,12 kilometri pe litru (kpl). Acest nivel este in crestere cu 0,55 kpl fata de 2011 si cu 1,23 kpl comparativ cu 2008. Dar, tinand cont de revenirea economiei si de scaderea usoara a pretului la benzina in SUA, ramane de vazut daca tendinta de cumparare a autovehiculelor cu consum redus de carburanti va continua. General Motors a fost primul producator american care a vandut pe piata interna peste un milion de masini care ajung la peste 12,75 kpl pe baza testelor Agentiei de Protectie a Mediului din SUA (EPA). "Investitiile noastre in trenuri de rulare avansate isi arata in mod evident roadele, si autovehiculele noastre de clasa mica rezoneaza cu clientii", a declarat recent Mark Ruess, presedintele GM North America, anunta Capital.

Statul a redus de opt ori pretul de vanzare al CFR Marfa. Daca in 2008 oficialii credeau ca pot obtine un miliard de euro din privatizarea a 100% din actiunile transportatorului feroviar, acum anticipeaza ca ar putea lua doar 61,5 milioane de euro pentru 51%, desi valoarea patrimoniului societatii e inca in ceata. Presat de calendarul reformelor impuse de FMI, Guvernul se grabeste sa privatizeze pe banda rulanta societatile de care si-a luat angajamentul ca se va descotorosi pana la vara. Printre aceste societati se numara si CFR Marfa, pentru care strategia de privatizare a fost aprobata marti in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii si adoptata miercuri de Executiv, informeaza Adevarul.

Cum se pot plati impozite mai mici la stat. Cei care estimeaza ca nu vor putea achita noile impozite introduse de Guvern pot apela la o alta incadrare din punct de vedere fiscal, pentru a plati mai putin, spun specialistii. Noile modificari ale Codului Fiscal cresc cheltuielile multor contribuabili. Impozitele din agricultura si cota de 3% pe cifra de afaceri pentru microintreprinderile dau cele mai multe batai de cap. Conform noilor prevederi fiscale, agricultorii vor fi obligati sa achite un impozit de 16% pe norma de venit. La acesta se adauga o cota de 5,5% - contributia de sanatate. Una din solutiile pe care le au la dispozitie agricultorii este de a infiinta microintreprinderi, pentru care statul percepe un impozit de 3% pe cifra de afaceri, scrie EVZ.

Ce felie va rupe, in final, Romania din bugetul UE?Disputele pe baza filozofiei de alcatuire si modului de alocare nationala a bugetului de 1 trilion de euro a Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020 se vor transa maine, cand Romania va afla cati bani va primi in urmatorii sapte ani. Vestea buna: vor fi mai multi ca in precedentul exercitiu bugetar european. Vestea proasta: nu sunt la fel de multi pe cat speram. Contradictiile intre adeptii austeritatii transferate din bugetele nationale in cel al UE (bugetul Uniunii nu reprezinta totusi decat 1% din PIB-ul cumulat al statelor membre) si aparatorii unui buget european mai cuprinzator, care sa sprijine dezvoltarea, se vor transa maine la Bruxelles, anunta Romania Libera.

CNADNR si-a modificat Consiliul de Administratie de 20 de ori in cinci ani. Desi reprezinta o permanenta prioritate in programele guvernamentale, construirea de noi autostrazi ramane, in fiecare an, doar un vis. Autoritatile nu si-au indeplinit angajamentele asumate in vederea aderarii la UE, din acest punct de vedere. Raportul Curtii de Conturi pe 2011 arata ca "activitatea de realizare a autostrazilor nu s-a desfasurat cu rigoarea si cu eficacitatea prevazute de reglementarile in domeniu, una dintre cauzele principale fiind aceea ca, in timp, nici CNADNR si nici Ministerul Transporturilor nu si-au asumat si nu si-au indeplinit in mod real, intotdea-una si in totalitate, uneori din motive obiective, rolul de entitati principale, cu responsabilitati maxime in derularea, implementarea si finalizarea, la termenele legale, a programelor si proiectelor prioritare privind autostrazile", informeaza Bursa.ro.

Cazul clientei cu cea mai mica dobanda la credit din Romania. Visul frumos s-a terminat. Magistratii de la Inalta Curte au revenit asupra unei decizii prin care fixasera o dobanda de sub 2% la creditul ipotecar luat de o femeie din Targu Mures. Astfel, contractul de credit revine la conditiile initiale, deci la costuri cu mult mai mari, iar clienta este obligata sa restituie bancii diferenta de dobanda. Din calculele noastre, dobanda creste de cel putin patru ori. S.V, o clienta a BCR din Targu Mures, a reusit sa atraga atentia intregii prese dupa ce a obtinut o decizie definitiva care o punea in situatia de a plati cea mai mica dobanda la credit din Romania. Instanta suprema a decis, anul trecut, sa inlocuiasca dobanda interna a bancii cu indicele EURIBOR punand astfel clientul in situatia fericita de a plati o dobanda echivalenta cu EURIBOR+1,5% la creditul ipotecar de aproximativ 200.000 de euro contractat in 2007, scrie Capital.

Schimbare de look in familia Renault Scenic. Actuala generatie a monovolumului compact Renault Scenic, lansata in 2009, are parte de al doilea facelift. Neasteptata intinerire intervine la doar un an dupa precedenta operatiune de acest fel. De aceasta data modelul adopta, la exterior, binecunoscuta tusa Laurens van den Acker. Revizuirea vizeaza ambele versiuni, Scenic si Grand Scenic. Noua identitate vizuala a marcii este afisata de familia Scenic dupa ce acelasi lucru s-a intamplat cu noile modele Clio 4, Captur si Kangoo Express. Daca la partea frontala noutatile sunt evidente, la interior ele sunt, practic, invizibile. Exista, totusi, o mare noutate, aflata pe consola centrala - noul sistem multimedia R-Link. Cat despre motorizari, ele sunt cele deja cunoscute, anunta 24auto.