Campionii insolventelor: milionari de Top 300 si samsari de datorii. In 2012, insolventele au atins varful absolut, pierderile creditorilor putand ajunge la circa 13% din PIB-ul Romaniei. Capital va prezinta topul milionarilor cu probleme, dar si pe cei mai mari "insolventi de meserie". In 2012, aproximativ 28.000 de firme au intrat in insolventa, acesta fiind si cel mai mare numar de la debutul crizei pana in prezent si un record istoric, cu aproape 30% peste precedentul varf (din 2010, 21.700 insolvente). Practic, fata de anul 2008, 2012 a adus de doua ori mai multe insolvente, ceea ce arata ca vorbim despre un adevarat fenomen, scrie Capital.

BusinessFoto: Colaj foto

Cum a ajuns Romania lada de gunoi a parcului feroviar din UE. Un numar de 34 de rame electrice scoase la vanzare de francezi ca fier vechi si care au fost chipurile modernizate in fabrica unui rege roman al cailor ferate, au fost revandute de acesta companiei CFR Calatori la preturi de cel putin 5 ori mai mari. Ceea ce in 2005 era prezentat de catre sefii Ministerului Transporturilor de atunci drept un program ambitios de modernizare a parcului companiei de stat CFR Calatori s-a dovedit a fi o mare inselatorie in care compania de stat a pierdut zeci de milioane de euro. Banii au ajuns in buzunarele unei firme private care a cumparat la pret de nimic rame electrice din Franta, ca fier vechi, vanzandu-le apoi firmei de stat, dupa asa zise modernizari, scrie Romanialibera.

Cum se vor explora gazele de sist si care este impactul asupra mediului - versiunea ANRM. Un material al Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale descrie in detaliu procedurile care se fac in cadrul explorarilor de gaze de sist, aceleasi, intr-o prima faza, ca cele din cazul gazelor naturale convetionale. "Nu exista o deosebire neta intre zacamintele de gaz sau de petrol conventionale si neconventionale. Diferenta apare la modul de stocare a lor precum si la metodele de exploatare utilizate", este concluzia unui material al Agentiei de Resurse Minerale despre gazele de sist, facut in contextul in care subiectul este unul disputat in prezent, scrie Economica.net.

Harta preturilor la mancare in Europa. In ce tara UE este cel mai scump alcool, unde sunt cele mai scumpe tigari. In Romania preturile pentru alimente si bauturi nealcoolice sunt cu 33% mai mici decat media europeana, reiese dintr-o analiza realizata de Eurostat. Romania ocupa antepenultimul loc intr-un clasament ce cuprinde 35 de tari din Europa. Pe ultimul loc se afla Macedonia, urmata de Polonia, care este statul din UE cu cele mai mici preturi, raportat la puterea de cumparare, releva datele Eurostat. Eurostat a calculat indexul nivelului preturilor, care exprima nivelul preturilor dintr-o anumita tara, in raport cu altele, tinand cont de paritatea puterii de cumparare si cursul de schimb nominal, scrie Gandul.

Daniel Daianu: "Vom avea o unda de soc de durata, pe toate pietele". Trebuie ca toti stakeholderii (n.r. actorii pietei) sa isi dea mana pentru ca piata de capital din Romania sa nu moara, considera Daniel Daianu, prim vice-presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara, fost ministru de finante si fost membru al Parlamentului European. El ne-a declarat: "Un nou director la BVB nu trebuie asteptat ca un Mesia. Chiar ma mira declaratiile lipsite de sobrietate ale unora prin analogie cu lumea fotbalului. Totodata, trebuie sa realizam institutia contrapartii centrale, asa cum se cere in UE si cum este rational". Contrapartea Centrala este o institutie impusa, la nivel european, pentru decontarea derivatelor, care necesita un capital minim de 7,5 milioane de euro, scrie Bursa.

Cum sa eviti pierderea unei generatii. 75 de milioane dintre cei circa 800 de milioane de tineri ai lumii sunt someri, iar multi dintre ceilalti sunt angajati sub nivelul lor de pregatire, conform datelor Organizatiei Mondiale a Muncii. Somajul in randurile tinerilor afecteaza cele mai mari economii ale lumii (tarile G20) si, in egala masura, Romania. In Spania, de exemplu, sase din zece tineri nu au serviciu, iar estimarile indica majorarea somajului in randul acestei categorii in urmatorii cinci ani. In tarile cele mai afectate, rata somajului in randul tinerilor a depasit chiar 30%, dar consultantii de la EY considera, citand The Economist, ca rata reala este mult mai mare, estimandu-se ca, la nivel mondial, sunt mai mult de 290 milioane de tineri care nici nu muncesc si nici nu studiaza, scrie BusinessCover.

Service-urile acuza societatile de asigurare ca nu platesc despagubiri la valoarea reala. O asociatie a service-urilor acuza cel mai mare asigurator local ca evita sa plateasca la valoarea reala daunele suferite de soferi. Autoritatea de Supraveghere Financiara spune ca nu poate interveni in conflictele dintre asiguratori si service-uri insa a demarat deja un control care vizeaza modul in care sunt instrumentate dosarele de dauna. Inca o societate de asigurari este acuzata ca nu plateste la valoarea reala despagubirile pentru soferi. De aceasta data este vorba despre Astra Asigurari care, potrivit unui comunicat al Asociatiei Societatilor de Service Auto Independente, plateste doar "sume derizorii fara consimtamantul clientului", scrie Capital.

Vesti bune pentru studenti si elevi. Chiriile intra la apa. O data cu plecarea studentilor in vacanta, tot mai multe locuinte raman goale, iar proprietarii sunt obligati sa isi reduca pretentiile si, implicit, sa diminueze chiriile. In ultima luna, numarul ofertelor de inchiriere a crescut cu 10,4%, comparativ cu aceeasi perioada din 2012, pana la 2.642 de oferte noi. Cum oferta a sporit, si tarifele cerute de proprietari s-au redus. Asa se face ca in iunie 2013, proprietarii au solicitat chirii mai mici pe toate segmentele, cu exceptia apartamentelor unicamerale. Chiriile medii pentru garsoniere au ramas acelasi ca si in urma cu un an, potrivit potrivit raportului lunar de monitorizare realizat de Anunturiparticulari.ro, pe baza tuturor anunturilor imobiliare publicate de persoanele particulare in presa scrisa si pe internet, scrie EVZ.

Investitie belgiana de 30 de milioane de euro intr-o fabrica de componente auto, inaugurata la Alba Iulia. Producatorul belgian de componente auto VCST Industrial Products a finalizat o investitie in valoare de 30 de milioane de euro la Alba Iulia. Noua fabrica a fost inaugurata luni, 8 iulie 2013. La eveniment au fost prezenti ambasadorul Belgiei in Romania, Philippe Beke si directorul general al companiei VCST, Carlo Soors. "In acest moment, VCST Alba Iulia are 77 de angajati. Pana la sfarsitul anului 2013 ne propunem sa crestem pana la 140 de oameni, iar, planul nostru de dezvoltare prevede o crestere pana la 200 de oameni in 2014", a declarat Alexandru Goia, directorul VCST Alba Iulia. Personalul angajat a fost instruit in Belgia, scrie Adevarul.

Trezoreria SUA, data in judecata pentru termenii salvarii "Fannie Mae" si "Freddie Mac". Un grup de investitori avand in frunte "Perry Capital" LLC, unul dintre cele mai mari fonduri de hedging din SUA, a actionat in judecata Trezoreria americana din cauza modificarii, in 2012, a termenilor acordului de salvare a "Fannie Mae" si "Freddie Mac", companii de finantare ipotecara preluate de guvern in perioada de varf a crizei imobiliare, in 2008. Dosarul, depus la Curtea Districtuala din Washington, arata ca Trezoreria si autoritatea de reglementare pentru "Fannie Mae" si "Freddie Mac" (Federal Housing Finance Agency - FHFA) au incalcat, anul trecut, o lege din 2008, care plasa cele doua companii ipotecare aflate in insolventa sub controlul legal al unei entitati externe, scrie Bursa.