Business report: Banca invinsa in instanta de un roman, in urma unei plangeri la OPC; Piata locuintelor din Germania, pe marginea prapastiei; Cumparatorul fabricii Aversa a achitat doar 11% din suma; Vorbitorii de limbi nordice primesc salarii de pana la 1.900 euro brut in call centere

de Ionut Baias     HotNews.ro
Miercuri, 23 octombrie 2013, 3:41 Revista Presei | Business

Business report
Foto: Colaj foto
Vitezele la internet au luat-o razna, dar cine se bucura de ele? Romania se afla, in majoritatea clasamentelor, pe primele locuri in ceea ce priveste viteza de conectare la internet. Conform unui studiu al Comisiei Europene, dat publicitatii in luna martie a acestui an, Romania se afla pe locul patru in topul tarilor UE la procentajul conexiunilor la internet fix cu o viteza de peste 100 Mbps, fiind depasita doar de Suedia, Letonia si Belgia. Acest clasament nu va mai arata la fel anul viitor, avand in vedere ofertele lansate recent de RCS&RDS si UPC. Daca UPC a venit cu o oferta de abonament prin care ofera internet la viteza de 200 de Mbps, RCS&RDS a ridicat stacheta. Cel mai mare furnizor de internet din Romania va oferi clientilor, de la 1 noiembrie, posibilitatea sa se aboneze la internet de 500 de Mbps si 1 Gbps. Viteze de 1 Gbps sunt oferite izolat in lume, in anumite localitati, precum orasul Kansas din Statele Unite, fiind vorba de un proiect Google. Dar cine are nevoie de asemenea viteze? Firmele mari, Bursa, bancile sau ministerele au nevoie de conexiuni mari, de ordinul gigabitilor, dar un client rezidential nu are nevoie de mai mult de 100 de Mbps, potrivit Capital.ro

Tarnacopul si eprubeta. Romania, printre ultimii din UE la capitolul cercetare si dezvoltare.
In UE s-au investit anul trecut ceva mai mult de 260 de miliarde de euro pentru cercetare si dezvoltare, adica 511 euro pe locuitor, iar procentul din PIB-ul uniunii a trecut in premiera de 2%. Si asta pentru ca Europa nu e sau nu mai e centru de productie materiala, ci trebuie sa devina creator de idei, de tehnologii pe care sa le vanda restului lumii. Astfel, cu exceptia a catorva regiuni din Polonia, Ungaria si Cehia, plus zona Bucuresti din Romania, unde se investeste intre 1% si 2% din PIB pentru cercetare, restul Europei de Est aloca sub 1% pentru dezvoltarea domeniului. In plus, Romania sta foarte rau la numarul de angajati in domenii tehnologice si de cercetare, de fapt, cel mai rau din UE. Trei regiuni dintre cele opt ale tarii au sub 10% din totalul angajatilor implicati in tehnologie, scrie Business Cover.

Banca invinsa in instanta de un roman, in urma unei plangeri la OPC.
De la Suceava, izbinda unui client le da sperante romanilor care se considera nedreptatiti de contractele cu banca.Barbatul a reusit sa obtina o reducere a dobanzii, dupa ce a reclamat institutia de credit la Protectia consumatorului. Clientul s-a imprumutat cu 200.000 de euro in 2007. Trei ani mai tarziu, si-a dat seama ca plateste dobanzi tot mai mari. Dupa ce a reclamat banca la OPC, inspectorii au verificat contractul si i-au dat dreptate suceveanului. Pe linga amenda de 5.000 de lei dispusa impotriva bancii, inspectorii OPC au mai obligat banca sa returneze toti banii incasati necuvenit in cei trei ani, potrivit digi24.ro

Cumparatorul fabricii Aversa a achitat doar 11% din suma. Fabrica de pompe Aversa, candva una din perlele industriei de la noi din tara, a fost vanduta consortiului Blue Diamond Estate SRL & Autoplast Engineering pentru suma de 17,3 milioane de euro, privatizare care este, insa, contestata in instanta de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS). Potrivit reprezentantilor AAAS, contestatia a fost depusa deoarece nu au fost respectate conditiile din caietul de sarcini. Presedintele AAAS, Adrian Volintiru, ne-a declarat, recent, ca va contesta pretul de adjudecare al contractului de privatizare al Aversa. Domnia sa ne-a declarat ca Blue Diamond Estate este unul din creditorii de la Aversa, motiv pentru care, potrivit prevederilor legale, firma castigatoare nu poate sa adjudece bunurile oferite spre vanzare la o valoare mai mica de 75% din pretul de pornire a primei licitatii. Cu toate acestea, Aversa a fost vanduta la aproximativ jumatate din pretul de pornire, respectiv 17,3 milioane de euro, scrie Bursa.

Se schimba gemul si magiunul! Doar produsele standardizate vor putea fi vandute sub aceste nume. Conflictul dintre retailerul german Lidl si compania Sonimpex, producatorul celebrului brand "Magiun de Topoloveni" a ajuns la final. Dupa mai bine de un an de cand cele doua companii au apelat la instanta, Ministerul Agriculturii a lansat spre dezbatere un proiect de ordin care reglementeaza normele cu privire la natura, continutul, fabricarea si etichetarea gemurilor, jeleurilor, marmeladelor de fructe, a piureului de castane indulcit si a magiunului de prune. Daca actul normativ va intra in vigoare, nici un produs care nu va respecta aceste norme nu va mai putea fi comercializat sub aceste denumiri. "Proiectul a fost realizat la initiativa noastra. Astazi (marti n.red) s-au terminat si cele cinci zile de opozitie. Patronatul Romconserv a fost de acord", a declarat pentru Economica.net Bibiana Stanciulov, directorul general si proprietara Sonimpex, care a reusit in vara acestui an, dupa 100 de ani, sa standardizeze reteta magiunului de prune.

Piata locuintelor din Germania, pe marginea prapastiei. In raportul sau lunar dat publicitatii luni, Bundesbank avertizeaza ca pretul crescut din zonele urbane "este dificil de justificat pe baza unor factori fundamentali", desi nu sunt semne de exagerari substantiale pe piata imobiliara germana, in general. "In ultimii trei ani, preturile caselor si apartamentelor au crescut cu un total de 8,25%. Acest lucru se datoreaza "decalajului mare dintre preturile proprietatilor din zonele urbane si cele rurale", a anuntat banca intr-un comunicat de presa. Pietele rezidentiale urbane ar putea fi cu pana la 10% peste nivelul acceptabil, precizeaza banca centrala germana, adaugand ca in orasele mari atractive, precum Berlin, Hamburg, Munchen, Koln, Frankfurt, Stuttgart si Dusseldorf, supraevaluarea ar putea fi de pana la 20%, scrie Capital.ro

Vorbitorii de limbi nordice primesc salarii de pana la 1.900 euro brut in call centere. Conform unei analize a americanilor de la CGS, cele mai mari salarii ca incepatori in industria de call center din Romania le primesc vorbitorii de limbi nordice sau de olandeza, retributiile de start se situeaza, in medie, intre 1.450-1.900 euro brut pe luna, in functie de toate abilitatile solicitate pentru fiecare post in parte. In topul celor care au cele mai avantajoase salarii din call centere se afla, de asemenea, vorbitorii de germana, portugheza sau limbi central-europene, cu o medie de 8501.200 euro brut pe luna, potrivit Business Cover.


Citeste mai multe despre   























3814 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri