Economisirea la romani: dobanzi mici, comisioane cat casa. Nicaieri in Europa nu veti gasi banci care sa perceapa comisioane de retragere de numerar la scadenta depozitului. In Romania, sase dintre cele mai mari institutii de credit isi pedepsesc in acest mod clientii fideli. Nu este singurul comision pentru ca sunt banci unde scoti sute de lei din buzunar pentru a acoperi costurile unui depozit pe trei sau sase luni Nici macar una dintre cele mai mari 15 banci din Romania nu mai ofera randamente la depozitele in lei care sa permita clientilor sa se aleaga cu un minim castig real la scadenta. Sursa acestui fenomen nu este doar scaderea abrupta a dobanzilor pentru depozitele in lei care au ajuns, pe medie, sub 4% pe an, ci si nivelul extrem de ridicat al comisioanelor practicate de majoritatea bancilor, scrie Capital.ro

BUSINESS REPORTFoto: Colaj foto

Bataia din culise pe sefia Tarom. Ce spune proaspatul plecat Demetriade si incotro merge compania. Experimentul manager privat la Tarom incepe sa se transforme intr-o telenovela. Dupa ce in luna iunie actualul director general al Tarom, Christian Heinzmann, declara ca a fost obligat sa-si scurteze mandatul de patru ani, situatia a luat o alta intorsatura la inceputul saptamanii trecute. Astazi ar urma sa se decida daca belgianul ramane la Tarom sau pleaca. "Eu consider ca dansul nu are ce sa caute la Tarom si o sa dau 50 de motive pentru care nu ar trebui sa mai stea nicio secunda acolo. Dansul a incalcat legea; in loc sa vina sa faca restructurare, ca pentru asta a si fost angajat la companie, nu a schitat nicun gest de a face restructurare, din contra, a antagonizat relatiile dintre CA si sindicate, promitand sindicateor ca va mentine actuala situatie, nu se va schimba nimic, nu vor avea nicio problema, din contra, le va majora si salariile. A incalcat ordonanta privind achizitia de servicii de consultanta juridica, desi nu avea dreptul sa faca acest lucru", a declarat pentru Economica.net, Nicoale Demetriade.

Gaura din bugetul Romaniei si taxele pe care guvernul le negociaza cu FMI. Guvernul ia in calcul, pentru 2014, eliminarea exceptiilor de taxare a unor categorii de venituri, exceptii existente in prezent in Codul fiscal, si largirea bazei de impozitare, pentru a umple golul care exista "in scenariul de baza" pentru bugetul pe anul viitor intre venituri si cheltuieli. "Scenariul de baza nu cuprinde in acest moment o crestere de taxe care afecteaza salariul de baza. Dar in scenariul de baza exista un gol intre venituri si cheltuieli care trebuie umplut. Trebuie luate masuri, dar preferam masuri de natura eliminarii exceptiilor care sunt in codul fiscal. Sunt multi care sunt exceptati", a declarat, marti, la GANDUL LIVE, ministrul Bugetului, Liviu Voinea, evitand sa precizeze exact care vor fi masurile concrete avute in vedere, pe motiv ca ele sunt discutate in acest moment cu FMI. Sefului Bugetului nu a fost insa la fel de rezervat cand a venit vorba despre impozitele pentru persoanele aflate in intretinere: "Nu impozitam nici nevestele, nici amantele. Asta pot sa v-o infirm categoric".

Gabriel Biris / Schema exceptiilor de la contributiile sociale. Cum putem sa le scadem. Pentru aceasta trebuie, insa, sa agream cateva lucruri: Sarcina fiscala (incluzand aici contributiile sociale obligatorii) trebuie sa depinda exclusiv de marimea venitului, nu si de tipul venitului; Solidaritatea. Sistemul contributiilor sociale este dependent acum de acest principiu (pensii -solidaritatea intre generatii; sanatate - solidaritate intre cei cu venituri mici si cei cu venituri mari). Daca agream ca acest principiu nu poate fi abandonat, atunci trebuie sa acceptam ca vom calcula in continuare aceste contributii ca procent din venituri. Trebuie, insa, sa agream si ca exceptiile trebuie sa dispara, altfel cream frustrare : unii trebuie sa suporte greul si pentru ca altii sa isi pastreze privilegiul de a nu fi solidari; Rezonabilitatea. Nu este deloc rezonabil sa ne gandim ca oamenii vor si pot sa contribuie nelimitat. Acesta este motivul pentru care trebuie sa admitem ca baza de calcul a tuturor contributiilor sociale trebuie plafonata la un nivel rezonabil, cat mai redus, explica Gabriel Biris in cursdeguvernare.ro

Inca o banca din Romania a fost vanduta. Aflati la a doua incercare de a "marita" Nextebank, ungurii de la MKB sunt aproape de finalizarea unei tranzactii cu Axxes Capital, administratorul de investitii care controleaza si Patria Credit "Nextebank este ca si vanduta. Tranzactia este 99% finalizata. Actionarii minoritari si-au deschis deja conturi speciale unde sa incaseze banii pe tranzactie", au declarat, pentru Capital, surse apropiate de banca. Informatii despre posibila tranzactie au aparut pentru prima data in ziarul Bursa, potrivit caruia cumparatorul urmeaza sa fie Axxes Capital, care controleaza si IFN-ul Patria Credit. "Deocamdata nu pot sa fac comentarii. Cand va fi totul clar mai vorbim. Voi da declaratii cand se va finaliza tranzactia", ne-a spus Horia Manda, seful Axxes Capital, potrivit Capital.ro

Controverse in jurul furturilor casetelor de valori. Ar fi foarte frumos ca banca nu te intreaba ce valoare ai inchis in caseta de valori, daca valorile nu ar fi furate. Ieri, trei reclamatii ca a disparut continutul casetelor de valori au aparut dupa ce, de curand, se mai plansese un client. Cu doua-trei luni in urma, se mai plansesera cativa. Cu un an in urma, altul. In numele confidentialitatii continutul casetelor de valori ramane necunoscut bancii. Asta ar fi frumos, ca principiu, daca nu s-ar fura din casetele de valori. Faptul ca nu cere o declaratie asupra valorii continutului ii da bancii motivul sa conteste valorile disparute, ajungand in situatia caraghioasa, cel putin intr-un caz, sa sustina ca nu putea sa detina clientul valoarea reclamata, deorece nu are afaceri care sa-i genereze banii evaporati din caseta de valori. Ulterior, s-a dovedit contrariul. Sunt reclamantii escroci? Sau sunt functionarii bancii hoti?, se intreaba Bursa.

Liberalizarea pietei de energie poate produce efecte pozitive doar daca "cineva" nu-si baga coada. Competitia in piata, pentru atragerea consumatorilor intrati in marja de liberalizare a inceput sa-si arate coltii. Faptul ca alti furnizori privati, altii decat cei care fac parte din familiile cu distributie, au inceput sa atace aceasta categorie de consumatori a obligat furnizorii traditionali sa reduca preturile si sa conditioneze prelungirea contractelor. In foarte multe cazuri descresterea de pret a fost semnificativa. Mai mult, daca in urma cu doua-trei luni, categoria de consumatori despre care vorbeam cunostea un singur pret general, acuma a inceput sa primeasca facturi cu pret defalcat (pret de baza plus taxe), facand relatia comerciala mult mai transparenta, scrie Energy-Center.ro

Cadrul pe care se va construi bugetul pe 2014. Cheltuielile de personal Nu se mai acorda nici in anul 2014 tichete de masa, tichete de vacanta, tichete cadou De asemenea, nu se acorda premii, prime, si nu se platesc ore suplimentare Numarul maxim de posturi finantate pentru anul 2014 nu va depasi numarul mediu de posturi ocupate in perioada ianuarie-iulie 2013. Pensiile Majorarea valorii punctului de pensie cu 3,76% (respectiv 3,33% - reprezentand rata medie anuala a inflatiei si 0,43% - reprezentand 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut) indicatorii fiind cei realizati pe anul 2012. Astfel valoarea punctului de pensie va creste de la 762,1 lei la 790,8 lei in anul 2014, scrie cursdeguvernare.ro

Moneda euro se apreciaza: care sunt efectele negative si cand ar putea rata dobanzii sa se micsoreze din nou. Pe termen scurt, Banca Centrala Europeana nu se asteapta sa se intample ceva dramatic. Incepand cu luna iulie a anului trecut, atunci cand criza in zona euro a atins punctul de fierbere, euro a crescut cu 10%. Fata de dolar, reusise sa atinga cel mai mare nivel in doi ani. Impactul negativ pe care l-a avut asupra exporturilor nu va ajuta fragila zona euro sa se recupereze economic. Somajul din regiune ramane la peste 12% din forta de munca si este mult mai mare decat in unele state ale SUA acolo, unde, somajul a inceput oricum sa scada. O moneda mai puternica creste riscul inflationist. Vazuta de la Washington, cresterea monedei euro plaseaza zona euro ca un pierzator din punct de vedere politic, scrie EuroPolitics.

Ce cadouri bizare a primit ministrul de Finante. Ministerul Finantelor a publicat lista cadourilor primite de ministrul Finantelor in 2012. Anul trecut, ministru a fost Florin Georgescu, el primind cadouri titirezuri si o sfera de ametist. Dar si trabucuri Havana si sampanie Dom Perignon, stilouri si butoni de aur. Cel mai scump cadou primit de ministrul de Finante este un set pix, stilou si butoni Waldmann care a valorat 338 de euro, scrie Economica.net