Business Report: FMI, deschis prelungirii liberalizarii pretului gazelor pentru industrie; Acciza pe masinile cu motoare mari loveste intr-o piata auto anesteziata; Cum sa-ti faci firma in Bulgaria: Taxe mici si stabile la doar 75 de kilometri de Bucuresti

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Vineri, 8 noiembrie 2013, 4:37 Revista Presei | Business

BUSINESS REPORT
Foto: Colaj foto
FMI, deschis prelungirii liberalizarii pretului gazelor pentru industrie. Fondul Monetar International (FMI) s-a inmuiat si a acceptat ca din ianuarie sa discute cu autoritatile noastre prelungirea cu un an a calendarului de liberalizare a pretului gazelor pentru consumatorii industriali, sustin surse apropiate discutiei. Astfel, sunt sanse mari ca FMI sa accepte un ritm mai mic de aliniere a pretului gazelor din productia interna la media europeana, mai spun sursele noastre. Masura potrivit careia piata gazelor ar putea fi liberalizata pana la 31 decembrie 2015, in loc de finalul lui 2014, este in acord cu legea energiei, care prevede ca, in cazul in care vor aparea diferente majore in piata intre pretul gazelor din productia interna si pretul gazelor de import, liberalizarea poate fi prelungita cu un an. (A.T.) La consumatorii casnici, calendarul liberalizarii pretului gazelor ramane pana in 2018, intrucat in acest domeniu sunt prevazute cresteri mai atenuate, scrie Bursa.ro

Acciza pe masinile cu motoare mari loveste intr-o piata auto anesteziata. Noua taxa pe motoarele mai mari de 3.000 cmc va scumpi masinile, ceea ce mai mult va descuraja achizitia acestora decat va aduce bani la buget In incercarea de a taxa tot ce prinde, Guvernul a introdus peste noapte in Codul fiscal, modificat in luna august pentru a treia oara in acest an, accize pe mai multe produse pe care le-a incadrat in categoria celor de lux, printre care si masinile noi sau rulate cu motoare mai mari de 3.000 cmc, importate din Uniunea Europeana. Astfel, potrivit noului cadru legislativ, de la 1 septembrie, la achizitionarea unui autoturism de catre o persoana fizica, se va percepe o acciza de 1 euro pe fiecare cmc al motorului, daca acesta are o capacitate mai mare sau egala cu 3.000 cmc, anunta Capital.ro.

Cum sa-ti faci firma in Bulgaria: Taxe mici si stabile la doar 75 de kilometri de Bucuresti. Romania e de zeci de ani, fara intrerupere, un taram al fiscalitatii excesive. Cum nu era de ajuns, regimul nostru fiscal este extrem de instabil, dovada stand si multitudinea de schimbari aprobate in ultimele zile. La doar 75 de kilometri de Bucuresti e un oras bine echipat administrativ, in care iti poti deschide firma int-un timp foarte scurt si sa beneficiezi de unul dintre cele mai prietenoase sisteme fiscale din UE. O simpla consultare a motoarelor de cautare iti dezvaluie o multitudine de firme care infiinteaza SRL-uri in Bulgaria. Nu e o chestiune noua, dar in lumina ultimelor evenimente subiectul revine in actualitate pe forumurile de specialitate. Avantajele fiscale sunt evidente. Cota unica de impozitare pe venit si profit de 10%. Impozitul pe dividende este de 5%. TVA-ul este de 20%, informeaza Economica.net

Energia regenerabila: un drum gresit pentru Uniunea Europeana? De ce Germania nu este un model. In ciuda faptului ca nivelul dioxidului de carbon din atmosfera a crescut, temperatura globala a ramas cam la acelasi nivel in ultimii 15 ani. Atunci de ce unele tari europene precum Germania, Marea Britanie si Danemarca insista cu politicile in domeniul energiei verzi care maresc costurile energiei si care ar putea afecta, pe termen lung, sanatatea economiei? Legea din Germania obliga gospodariile sa se situeze pe locul doi intr-un top european al tarilor cu cel mai mare pret la energia electrica. Nivelul este mai mare cu 30% fata de cel al altor tari europene. Numai danezii platesc mai mult, iar costurile energiei electrice rezidentiale sunt cu 300% mai mari decat in SUA, scrie Europolitics.ro.

Agricultura de care atarna PIB-ul: Romania - tara cu cele mai multe "ferme" din Europa. Trei sferturi au profit de sub 50 de euro pe luna. Peste 30% din cele 12,2 milioane de ferme existente in anul 2010 pe teritoriul UE-28 erau romanesti, dar aproximativ doua treimi din aceste exploatatii romanesti produceau un venit anual mai mic de 2.000 de euro, potrivit unei analize recente a Eurostat. Romania conduce de departe ca numar de ferme, cu cele aproape 4 milioane de exploatatii agricole (3,859 milioane). Este urmata, la mare distanta, de Italia (cu peste 1,6 milioane de ferme) si Polonia (cu peste 1,5 milioane de ferme, la o suprafata a tarii de 312.679 kilometri patrati, comparativ cu 238.391 km patrati, Romania), anunta Cursdeguvernare.ro.

Impozitele locale pot creste fara limite. Topul primelor 10 localitati "in foame" de bani. Potrivit unui proiect de ordonanta obtinut de Mediafax, primariile vor avea voie sa majoreze de la un an la altul taxele locale, deci impozitul pe case, masini etc., cat de mult au nevoie, fara a respecta limita de 20%. Masura a fost gandita ca un mijloc de a satisface necesarul de finantari al autoritatilor, protejand totodata "mediul de afaceri", in conditiile in care impozitele pentru persoane juridice nu se vor putea majora cu peste 20%. Aceasta inseamna ca primarii care nu fac parte din clientela USL vor fi nevoiti sa se finanteze prin majorarea taxelor platite de alegatori, ceea ce le va scadea popularitatea. Astfel, vor fi tentati sa treaca in curtea USL, informeaza EVZ.

Ce le pregateste Guvernul microintreprinderilor. Potrivit proiectului de Buget pe 2014, regimul microintreprinderilor devine mai restrictiv, cresc contributiile la Pilonul II de pensii, bugetele locale primesc mai multi bani, iar suma alocata pentru umplerea gaurilor Fondului de sanatate va fi cu 700 milioane lei mai mica decat in acest an. Bugetul de stat va conta anul viitor pe venituri estimate de 100,8 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi cu 18,3 miliarde mai mari. Bugetul general consolidat (include suplimentar bugetele unitatilor administrativ-teritoriale - 57,1 miliarde lei, bugetul fondului de pensii -52 miliarde, bugetul asigurarilor de sanatate - 22, 5 miliarde, bugetele institutiilor finantate total sau partial din fonduri proprii - 16,9 miliarde lei etc.) are venituri de 216,4 miliarde lei si cheltuieli cu 14,4 miliarde lei mai mari, scrie Romania Libera

Al treilea Bugatti din seria Legendes. In cadrul Salonului de la Dubai, Bugatti va prezenta a treia dintre cele sase versiuni omagiale Les Legendes de Bugatti (Legendele Bugatti), dedicate marilor nume din istoria marcii. Dupa ce primele doua editii au fost dedicate lui Jean Pierre Wimille (un pilot celebru din prima jumatate a secolului trecut) si Jean Bugatti (fiul fondatorului Ettore Bugatti), celebra firma alsaciana continua sa-si onoreze, iata, marile nume ale propriei istorii, cu o noua editie Les Legendes de Bugatti a modelului Veyron Grand Sport Vitesse. A treia editie este dedicata lui Meo Costantini, un colaborator apropiat al lui Ettore Bugatti, dublu castigator (in 1925 si 1926), cu un Bugatti Type 35, a celebrei curse Targa Florio, una dintre cele mai renumite in epoca. Wolfgang Schreiber, presedintele Bugatti, spune ca Meo Costantini simbolizeaza perioada cea mai fasta din istoria marcii, in timp ce Vitesse Meo Costantini este o reminiscenta a legendarului Type 35, anunta 24auto.ro.


Citeste mai multe despre   























2542 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri