Business report: Cel mai valoros pasaport din lume. Cat te costa se devii cetatean european; Restantele statului omoara firmele, dar va fi si mai rau; De ce este blocata creditarea: bancherii cred ca firmele sunt prea riscante pentru a le acorda imprumuturi, patronii evita sa-si indatoreze prea mult companiile

de Narcis Anton     HotNews.ro
Sâmbătă, 14 decembrie 2013, 2:57 Revista Presei | Business

Business report
Foto: Colaj foto
"Sunt optimist ca vom gasi bani sa deschidem o noua sectie la Oltchim". Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a declarat vineri, la Craiova, ca in privinta Oltchim, pe langa derularea procesului de privatizare, se cauta si o solutie de rezerva astfel incat societatea sa isi poata desfasura activitatea si anul viitor, adaugand ca este optimist privind gasirea unei surse de finantare pentru deschiderea unei noi sectii si aducerea societatii pe profit. "La Oltchim este o selectie de oferta, insa noi incercam ca pe langa aceasta procedura pe care o derulam sa gasim solutii de back-up. Vrem sa avem si o solutie de rezerva, in caz ca nu se intampla sa gasim un cumparator pe planul nostru, astfel incat Oltchim sa isi poata desfasura activitatea fara probleme in anul care vine. Adica finantare, contracte, avem deja aprovizionarea asigurata, avem desfacerea asigurata si sunt optimist ca gasim si niste bani sa mai deschidem o sectie si sa aducem societatea pe profit", a spus Gerea, informeaza Bursa.ro.

Cel mai valoros pasaport din lume. Cat te costa se devii cetatean european. In ochii multora din restul lumii Europa este o poveste de succes. In toiul mizerii economice actuale in partea de sud a continentului, este un detaliu care merita amintit. Decizia Maltei de a-si vinde cetatenia, pentru 650.000 de euro, scoate la iveala doua adevaruri esentiale: in primul rand faptul ca, in ciuda crizei financiare, pasaportul european ramane unul dintre cele mai dorite din lume, si in al doilea rand ca in noua realitate capitalul uman este la fel de valoros ca si capitalul financiar. Exista mai multe modalitati prin care un cetatean non-european poate obtine un pasaport UE. Prima este ca tara lui sa adere la UE, aidoma Croatiei, in iulie 2013, ceea ce de altfel si-ar dori multi oameni din Ucraina. Alta este de a infrunta talazurile Marii Mediterane, sperand ca cineva ii va acorda azil politic. Sau poate semna un cec, informeaza Capital.

De ce este blocata creditarea: bancherii cred ca firmele sunt prea riscante pentru a le acorda imprumuturi, patronii evita sa-si indatoreze prea mult companiile. Doua sondaje publicate zilele acestea de catre Banca Nationala a Romaniei arata ca bancile au inasprit regimul de creditare, considerand firmele drept prea riscante, iar de cealalta parte firmele acuza accesul prea greu la finantare si spun ca nu iau credite pentru a evita supraindatorarea. O pondere semnificativa a respondentilor (44% dintre cei care au credite in lei si 48% dintre cei care au credite in euro) au evidentiat ca intentioneaza sa-si reduca gradul de indatorare, astfel ca firma nu va contracta nici un credit in viitor, indiferent de costul acestuia. Firmele care s-au aratat interesate de apelarea la resursele bancilor au declarat ca vor face acest pas doar in conditiile unui cost scazut al finantarii (intre 0,1% si 5% pentru creditele in lei, respectiv intre 0,1% si 3% pentru credite in euro), arata sondajele BNR, scrie Adevarul.

Restantele statului omoara firmele, dar va fi si mai rau. Pentru a intarzia "legal" deconturile de taxa pe valoarea adaugata, executivul a elaborat o modificare care ar putea aduce o parte din mediul de afaceri in imposibilitate de plata Printr-un proiect de ordonanta de urgenta fiscul ar putea amana rambursarea de taxa pe valoarea adaugata (TVA) pana la sase luni, de la 45 de zile, cat prevede reglementarea actuala. Schimbarea ar putea fi introdusa in codul de procedura fiscala. Amanarea este valabila pentru situatiile in care fiscul va considera ca este nevoie de inspectie fiscala. Cum si perioada de derulare a inspectiei fiscale poate fi prelungita pana la sase luni, reiese ca rambursarea TVA catre firme se poate face de catre stat cu o intarziere de pana la un an, conform EVZ.

Scoala in Europa: Sansa de-a depasi conditia educationala a parintilor. Particularitatile Romaniei. Romania este tara europeana cu cel mai mare procent de copii care au acelasi nivel de educatie cu parintii lor. Indicatorul se numeste "persistenta in transmiterea intergenerationala a nivelului de educatie". Fenomenul se manifesta in familiile cu parinti care au studii inalte: 82% din copiii care provin din aceste familii sunt ei insisi cel putin absolventi de facultate, potrivit unui studiu realizat de Eurostat. (Biroul lucreaza, in studiul sau, cu 3 nivele: educatie superioara, educatie medie si educatie redusa.) Romania este urmata la acest capitol de Irlanda si Luxemburg (unde 79% din urmasii celor cu studii superioare au nivel inalt de educatie), informeaza cursdeguvernare.ro

Adrian Sarbu baga in faliment agentia de turism a trustului Pro. Firma Promenade este agentul de turism pentru cel mai important trust media din Romania, Media PRO, aici fiind incluse si Pro TV, Info Pro, Media Pro Pictures sau Media Pro Studios, asa cum reiese din prezentarea firmei chiar pe website. Societatea a depus pe 12 decembrie o cerere de intrare in insolventa la Tribunalul Bucuresti. Datele de la Registrul Comertului arata ca firma este detinuta de Teleferic Prahova (75%) si un asociat persoana fizica (25%). Despre societatea Teleferic Prahova, Evenimentul Zilei a scris ca este controlata indirect, de catre omul de afaceri Adrian Sarbu, care opereaza telecabina din Busteni, telecabina din Sinaia si alte sase instalatii de tip telescaun sau teleschi din Sinaia, Busteni si Predeal. Agentia de turism a trustului PRO a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 868.000 de euro si o pierdere de 33.000 de euro, anunta economica.net.

Catastrofa din Grecia se repeta in America. Incarcat de datorii si cu economia in recesiune, Puerto Rico, stat aflat sub administratia SUA, este la un pas sa ajunga in situatia Greciei. nsula din Caraibe, cu 3,7 milioane de locuitori, da fiori investitorilor care detin obligatiunile tarii in valoare de 65 mld. dolari si insusi presedintelui Barack Obama, care inca incearca sa elibereze tara de criza financiara izbucnita in 2008. Casa Alba a trimis o echipa ca sa ajute tara sa isi consolideze finantele si economia, in timp ce agentiile de rating stau cu ochii pe datoria teritoriului, urmarind semne de adancire a problemelor, iar analistii financiari speculeaza posibilitatea intrarii in faliment, scrie Capital.

Skoda Octavia Coupe, in 2015? In cursa pentru cresterea productiei, Skoda pluseaza pe diversificarea gamei - mai multe modele, care, la randul lor, au mai multe versiuni constructive. Cel mai nou exemplu in acest sens este Rapid, o compacta pozitionata intre Octavia si Fabia, care se produce atat in versiune in 3 volume (liftback), cat si Spaceback. Skoda nu se opreste aici, iar printre planurile de viitor se gaseste si o noua varianta pentru Octavia. Se pare ca, din 2015, actuala generatie a modelului reprezentativ Skoda va fi disponibila si in versiune coupe. Atentie - nu va lasati indusi in eroare de termenul coupe! Prin Octavia Coupe, cei de la Skoda inteleg o caroserie similara cu cea a versiunii de baza, insa mai joasa, in stilul coupe-urilor cu 4 usi, gen Passat CC, foarte la moda de la o vreme, informeaza 24auto.ro


Citeste mai multe despre   



















3787 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă