Business report: UE impune mutarea creditelor din valuta in lei la dobanzi avantajoase; Sova: In 2014 avem in lucru 465 de km de autostrada. La anul, autostrada Sibiu-Viena; Motorul de crestere: Ce exporta, de fapt, Romania; UE impune mutarea creditelor din valuta in lei la dobanzi avantajoase

de Ionut Baias     HotNews.ro
Marţi, 14 ianuarie 2014, 21:59 Revista Presei | Business

Business report
Foto: Colaj foto
Motorul de crestere: Ce exporta, de fapt, Romania. Cea mai mare parte a exporturilor Romaniei si motorul dezvoltarii economice in prezent o reprezinta bunurile intermediare. Reprezentate de piese si subansamble incluse in produse finite comercializate ca fiind realizate in alte state, aceste bunuri intermediare cumuleaza circa 60% din exporturi. In cazul industriei auto, domeniu de succes cu mare expunere mediatica, ele ajung chiar la aproape doua treimi din exporturi. Interesant este ca, desi cu o puternica baza de productie in Romania, marcile Dacia si Ford nu sunt reprezentate pe masura in preferintele consumatorilor autohtoni. Acestia se orienteaza tot mai mult spre modele aduse din import in timp ce autoturismele fabricate la noi prezinta mai mult interes pentru consumatorii din alte state, analizeaza cursdeguvernare.ro

Ce tara are motive obiective de teama ca va fi parazitata de romani. Majoritatea imigrantilor care locuiesc in Spania fara sa munceasca si fara sa isi caute un loc de munca erau romani in 2012, potrivit masuratorilor realizate de firma ICF GHK impreuna cu Milieu Law and Policy Consulting, pentru Comisia Europeneana, date pubblicitatii in 2013 si prezentate intr-un amplu raport privind migratia persoanelor inactive in UE. Concret, peste 848.000 de imigranti europeni inactivi locuiesc in Spania, arata studiul. Marea Britanie gazduieste in jur de 592.000 de imigranti europeni inactivi, in vreme ce in Franta traiesc peste 571.000 de imigranti europeni care nu muncesc si nici nu vor sa munceasca, potrivit Economica.net

UE impune mutarea creditelor din valuta in lei la dobanzi avantajoase.
O Directiva Europeana ale carei prevederi vor trebui adoptate si in legislatia locala in termen de doi ani arata, printre altele, ca bancile vor trebui sa negocieze dobanzile clientilor care cer conversia in lei a creditelor in valuta. Noile prevederi vor trebui transpuse in integralitatea lor si in legislatia statului roman, intr-o perioada de maximum doi ani.Printre modificarile importante se remarca introducerea obligativitatii ca banca sa accepte cererile clientilor de a-si converti creditele in valuta in moneda locala. Mai mult, arata actul legislativ, institutia de credit va negocia dobanzile la care se face conversia, in asa fel incat clientul "sa nu fie dezavantajat". Statul roman va trebui sa gaseasca formula legislativa prin care sa reglementeze aceasta situatie. O alta prevedere importanta care vizeaza tot protectia clientilor se refera la executarile silite. Conform Directivei, acestea se vor face in asa fel incat sa lase debitorul intr-o situatie financiara "rezonabila", care sa-i permita sa supravietuiasca impreuna cu familia, scrie Capital.ro

Sova: In 2014 avem in lucru 465 de km de autostrada. La anul, autostrada Sibiu-Viena. In acest an avem in lucru 465 de kilometri de autostrada, iar 2015 va fi anul ianugurarilor, a declarat ministrul Marilor proiecte, Dan Sova, la Digi24. "Vor fi putin peste 90 de kilometri de autostrada anul acesta. Am contractat anul trecut foarte multe lucrari, 289 de km, si avem in lucru, in 2014, 465 de kilometri. Se vor inaugura multi kilometri in 2015, pentru ci atunci se vor termina multe tronsoane. Vom avea autostrada continua in 2015 de la Sibiu la Viena, incepem Sibiu-Brasov, Comarnic-Brasov, centura de sud a Bucurestiului", a explicat ministrul, citeaza Economica.net

Propunere pentru restrictionarea accesului la fondurile europene.
Tarile care nu respecta prevederile pe care si le-au asumat in momentul aderarii la Uniunea Europeana si care fac "rabat" de la valorile statului de drept risca sa nu mai aiba acces la fondurile europene, potrivit unei Rezolutii a Comisiei pentru libertati civile a Parlamentului European (PE). Daca membrii Parlamentului European vor vota, in sesiunea 24-27 februarie, adoptarea actului normativ, atunci Comisia Europeana va trebui sa puna in practica un nou sistem de monitorizare ca sa poata controla respectarea de catre toate statele membre a valorilor europene si a criteriilor de aderare, se arata in respectivul document. Ionel Blanculescu, consilier onorific al premierului Victor Ponta, ne-a declarat, ieri, ca rezolutia comisiei pentru libertati civile a Parlamentului European nu reprezinta altceva decat o masura populista, potrivit Bursa.

Sezonul soldurilor. Ghidul cumparatorului de haine la pret redus.
Orice comerciant care anunta o reducere de pret trebuie sa o raporteze la pretul de referinta practicat in acelasi spatiu de vanzare pentru produse sau servicii identice. Pretul de referinta reprezinta cel mai scazut pret practicat in acelasi spatiu de vanzare in perioada ultimelor 30 de zile, inainte de data aplicarii pretului nou (redus). In aceasta perioada de reduceri, magazinele se folosesc din plin de strategiile de vanzare, care indeamna clientul sa cheltuiasca cat mai mult. Cum recunosti "smecheriile" folosite de comercianti, dar, mai ales, cum sa nu cazi in plasa lor? Ofertele promotionale sunt adevarate borcane de miere pentru cumparatori, dar cel mai adesea alegerile de acest fel nu reprezinta o afacere buna. "Incercati sa cumparati in perioada reducerilor din magazinele cu ale caror preturi sunteti familiarizati. Asa veti putea sa verificati daca ceea ce este prezentat ca o oferta de neratat se incadreaza cu adevarat in categoria chilipirurilor", recomanda Underhill. Alta tehnica folosita are loc in timpul lichidarilor de stoc, cand hainele ieftine sunt ingramadite in zona din spate, puse claie peste gramada, multe dintre ele si fara etichete. Comerciantii stiu ca ne dorim sa observam cat mai repede pretul si masura, de aceea hainele aranjate corespunzator pe umerase sunt cele mai scumpe din magazin, scrie Adevarul.

Afacerile Borcea, "despartite" la rece.
De la 70-80 milioane de euro in 2010, averea lui Cristi Borcea a cazut, anul trecut, la 28-29 milioane de euro, pe locul 184 in TOP 300 Capital, cu un minus de o suta de pozitii si circa 50 de milioane de euro. La 44 de ani neimpliniti, fostul actionar de la Dinamo incearca sa-si diminueze businessurile din Romania pentru ca se simte "hartuit". Omul de afaceri este unul din cei opt inculpati in Dosarul Transferurilor de jucatori de fotbal, judecati pentru evaziune fiscala si spalare de bani. Potrivit unor surse din lumea fotbalului, Borcea isi petrece mult timp in America, impreuna cu actuala sotie, unde incearca sa cladeasca un business, inclusiv pe segmentul de restaurante, scrie Capital.ro

In ritmul in care se investeste avem 100 de ani pentru a ne valorifica potentialul hidrologic.
In cea de-a doua parte a analizei noastre privind potentialul hidrologic neamenajat al Romaniei prezentam in exclusivitate caracteristicile primelor zece mari baraje construite inainte de 1989, unele printre primele din Europa, precum si capacitatea hidroenergetioca ramasa la dispozite in scopul producerii de energie electrica din surse hidro. Se apreciaza ca potentialul hidrologic tehnic amenajat in prezent depaseste cu putin nivelul de 50 de procente, insemnand astfel ca potentialul neexploatat ar depasi 45 de procente. Specialistii in energie apreciaza ca valoarea energiei pierdute prin lipsa investitiilor in noi hidrocentrale, numai in perioada 1990-2007, ar fi fost de peste 5 miliarde de euro. Daca ritmul de executie al lucrarilor la noi amenajari va fi precum cel de pana acum ajungem la concluzia ca incheierea valorificarii potentialului hidroenergetic se va realiza cel mai devreme in viitorii 50-80 de ani, potrivit Energy-Center.ro

Ungurii de la MOL vor sa cumpere Oltchim.
Privatizarea Oltchim SPV, compania ce va prelua activele viabile ale Oltchim Ramnicu Valcea, este un joc in patru intre omul de afaceri Stefan Vuza, consortiul chinez Baota Petrochemical Group - Hengchao Sun - Junlun Petroleum, rusii de la Oil Gas Trade si Petchem, divizia petrochimica a concernului de stat maghiar MOL, potrivit administratorului judiciar Oltchim Gheorghe Piperea. Toti cei patru competitori au cumparat caietul de sarcini. Daca de Vuza, chinezi si rusi se stia, intrarea in cursa a MOL este o noutate, insa ungurii se anunta un competitor redutabil, spune Piperea, pentru ca au forta financiara necesara de cumparare a Oltchim SPV. Petchem este intre primele zece companii europene din petrochimie si unul din liderii europeni in productia de polietilena si polipropilena, scrie Economica.net


Citeste mai multe despre   



















3991 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version