Se intorc investitiile imobiliare speculative. Cresterea increderii investitorilor si imbunatatirea conditiilor de creditare, precum si activitatea evident sporita a investitorilor speculativi pe pietele in revenire, au condus la un start puternic pentru piata investitionala din Europa in 2014, potrivit ultimului studiu realizat de CBRE. Investitiile comerciale in Europa Centrala si de Est (ECE) au scazut cu 35% fata de aceeasi perioada a anului trecut, miscare generata de o scadere semnificativa in Rusia, care a inregistrat cel mai scazut trimestru din ultimii doi ani. In schimb, Polonia (+41%) a prezentat o crestere semnificativa fata de T1 2013, iar unele dintre pietele mai mici au cunoscut, de asemenea, un nivel scazut de investitii, scrieCapital.ro.

BUSINESS REPORTFoto: Colaj foto

Piata medicala privata se ridica la 550 milioane euro. Piata medicala privata s-a cifrat, anul trecut, la 550 de milioane de euro, cu o crestere de 20% fata de 2012, potrivit lui Iulian Plescan, Chief Operating Officer in cadrul centrului ARES. Domnia sa ne-a spus ca, pentru anul in curs, piata asteapta o crestere de 15%. Iulian Plescan ne-a mai precizat, in cadrul unui amplu interviu, ca, la fiecare 1.000 de nou-nascuti, 8-10 pacienti sufera de malformatii congenitale. "Stim ca sunt 200.000 de nou-nascuti pe an. Un calcul simplu ne arata ca 1.500-2.000 de pacienti se nasc, anual, cu astfel de malformatii, dar nu stim ce tip de malformatii sunt, nu avem un ghid complet care sa ne spuna ce tip de interventie abordam", a conchis domnul Plescan. In aceste conditii, ARES a deschis prima sectie din Europa de Est care trateaza malformatiile congenitale prin terapie minim invaziva, anuntaBursa.ro.

"Baietii destepti" au retrogradat in topul traderilor de curent.Statul urca pe primul loc. Traderii de energie cunoscuti sub denumire de "baieti destepti" au pierdut din importanta pe care o aveau in piata concurentiala. Daca pana in 2012, acestia detineau "felii" importante de piata, in principal datorita contractelor bilaterale cu Hidroelectrica si Nuclearelectrica, acum trebuie sa joace doar in piata. Prin urmare, li s-a redus cota. Astfel, potrivit raportului de piata ANRE pe anul trecut, nume "grele" precum Energy Holding sau Alpiq detin doar 2,9%, respectiv 1,7%, de unde, in anii trecuti, cota acestor doi furnizori trecea de 10%. Contractele cu "baietii destepti", dintre care cele mai mari erau chiar cu Energy Holding si Alpiq, au fost denuntate Pe primul loc in topul furnizorilor de pe piata libera este Alro Slatina, cu o cota de piata de 12,07%. Acesta este insa un caz special, pentru ca-si furnizeaza doar siesi, combinatul din Slatina fiind cel mai mare consumator de curent din tara, cu 7% din consumul total, informeazaEconomica.net.

Parlamentul European mai face un pas catre uniunea bancara, dar neclaritatile persista. Parlamentul European (PE) a adoptat ieri mai multe decizii care vin sa completeze uniunea bancara. Scopul declarat este ca falimentul unor banci din zona euro sa nu mai fie suportat de contribuabili. Asa se prezinta faptele, chiar daca lucrurile sunt departe de a fi clare. "Cu acest vot, dispunem de un sistem cu adevarat european pentru a superviza toate bancile din zona euro si a gestiona eventualele falimente", spune Michel Barnier, comisarul european insarcinat cu serviciile financiare. Un vot istoric zic mai toti parlamentarii europeni. "Am pus bazele necesare pentru o moneda si un sector bancar functionale", arata si arata si austriacul Hannes Swoboda, liderul socialistilor din Parlamentul European, scrieBusinessCover.ro.

Bogdan Aurescu: Un aliat puternic ca Romania, intr-o zona de risc, merita un gest de solidariate al SUA. Cel mai mare risc pentru Romania in contextul crizei din Ucraina este instabilitatea care ar putea scapa de sub controlul autoritatilor de la Kiev. In acelasi timp, Bucurestiul este preocupat si de protectia comunitatii romanesti din tara vecina. In vizita sa la Washington, Bogdan Aurescu - secretarul de stat pentru afaceri strategice din Ministerul de Externe - a cerut garantii de securitate de la Statele Unite, pentru care Romania reprezinta un aliat strategic puternic si un addevarat avanpost in regiune. Un aliat care ar putea fi recompensat, in astfel de vremuri de maxim risc, cu ridicarea vizelor pentru calatoriile in Statele Unite. Bogdan Aurescu a fost "avocatul pledant" al cauzei Romaniei in fata Curtii Internationale de Justitie de la Haga, in disputa teritoriala cu Ucraina, privind delimitarea platoului Marii Negre, anuntaCursdeguvernare.ro.

Conditii draconice la scutirea de impozit pentru profitul reinvestit. Firmele care vor sa fie scutite de impozit pentru profitul utilizat pentru achizitia de echipamente trebuie sa pastreze utilajele pentru cel putin jumatate din durata lor de viata si nu le pot amortiza accelerat. Guvernul va aplica de la 1 iulie scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, iar aceasta va fi valabila pana la 31 decembrie 2015, impactul bugetar estimat ridicandu-se la 137,5 de milioane de lei, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta postat pe site-ul Ministerului de Finante. Scutirea se va aplica doar pentru achizitia de echipamente tehnologice - respectiv utilaje, masini si instalatii de lucru, insa acest lucru nu inseamna ca vor putea fi trecute autoturismele "pe firma", practica intalnita foarte des inainte de sosirea crizei. Pentru perioada 1 iulie- 31 decembrie 2014, facilitatea se va aplica pentru investitiile realizate incepand cu 1 iulie 2014, informeazaAdevarul.

Crestere nesperata pe piata auto din Romania. Pe ansamblul pietei auto interne, livrarile totale de autovehicule (autoturisme si vehicule comerciale) au inregistrat in trimestrul I din 2014 o crestere de 21,7% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In interiorul acestei cresteri, autoturismele au inregistrat un salt de 9,1%. Este pentru prima data din 2009 pana acum cand in trimestrul I se inregistreaza o crestere fata de anul precedent si cea mai mare crestere pe aceasta perioada din 2007 pana in prezent (a mai existat doar in 2008, dar numai de 17%). Si pe plan european se remarca o evolutie pozitiva, principalele tari europene inregistrand cresteri destul de importante (Franta 3,3%, Germania 5,6%, Italia 6%, Spania 11,8%, Marea Britanie 13,7%). In continuare, vanzarile pe piata din Romania sunt sustinute de achizitiile realizate de catre persoanele juridice (84% din volumulul total inregistrat pe trimestrul I din 2014). Pe de alta parte, un aspect ce merita semnalat, este faptul ca inmatricularile de autoturisme rulate au scazut cu 11,6% fata de trimestrul I din 2013. Cu toate acestea, volumul lor (46.800 unitati in T1 2014) ramane ridicat comparativ cu cu cel al autoturismelor noi (de circa 3,5 ori mai mare), desi in scadere fata de situatia din T1 2013 (cand au fost 4,7 rulate la unul nou), scrie24auto.ro.