Cum pot pierde firmele dreptul sa-si recupereze TVA intracomunitara. Companiile care au de recuperat TVA intracomunitara pentru facturi emise intre 2009 si 2013 mai au ocazia sa faca cererile de rambursare doar pana cel tarziu pe 30 septembrie. Rambursarile de TVA intracomunitara pot ajunge la zeci sau chiar sute de mii de euro. Totusi, de multe ori firmele renunta la recuperarea banilor fie din necunoasterea legislatiei, fie din cauza birocratiei. 2014 este ultima sansa pentru companiile care vor sa-si mai recupereze sumele pentru ca, potrivit legii, rambursarile de TVA intracomunitara pentru facturi emise in perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2013 inclusiv, care nu au fost achitate total/partial pana la data solicitarii mai pot fi solutionate doar daca cererile sunt depuse pana cel tarziu pe 30 septembrie. Incepand din acest an, cererile de rambursare vor fi acceptate de ANAF numai daca sunt depuse pana pe 30 septembrie a anului in curs pentru anul anterior, scrieCapital.ro.

BUSINESS REPORTFoto: Colaj foto

Finalizarea reformei funciare ar facilita accesul fermierilor la finantare. Guvernul poate sa aiba un impact pozitiv semnificativ in largirea gamei de garantii utilizate de fermieri pentru imprumuturi, prin finalizarea reformei funciare si prin implementarea de instrumente eficiente pentru facilitarea gestionarii riscurilor agricole, sunt de parere expertii din cadrul Bancii Mondiale. Analistii citati ne-au spus ca masurile politice luate in acest sector trebuie sa fie adaptate si diferentiate in functie de nevoi: "Cand vine vorba de accesul fermierilor la finantare, nu exista o solutie care sa multumeasca pe toata lumea. Nevoile si mijloacele marilor holdinguri comerciale sunt diferite de cele ale micilor fermieri. De aceea, politicile din acest sector trebuie sa fie diferite si in functie de nevoi". Specialistii din Banca Mondiala sunt de parere ca tara noastra ar trebui sa profite de noul cadru UE pentru perioada 2014-2020, ce recunoaste provocarile cu care se confrunta multi investitori agricoli mici si mijlocii in contractarea de imprumuturi si ofera o gama larga de instrumente de inginerie financiara. "Guvernul ar trebui sa se concentreze pe crearea unui mediu care sa transpuna reglementarile europene si sa gestioneze blocajele de pe piata de credit", potrivit expertiilor citati, anuntaBursa.ro.

Azi trebuia se vanda Oltchim: Seful e plecat in China sa faca rost de 15 mil. de euro pentru supravietuire. Combinatul chimic Oltchim, in insolventa, ar fi obtinut o finantare de peste 15 milioane de euro de la un grup de investitori chinezi, pentru a-si putea asigura capitalul de lucru si a mai deschide doua sectii, spune administratorul judiciar Gheorghe Piperea, aflat intr-o vizita tintita in China. Aceasta infuzie de capital ar urma sa aduca Oltchim la 40% din capacitate, de la 27% acum , si sa aduca fabrica pe break-even, in sase luni, gata pentru privatizare. "Sunt vesti bune din China. Am reusit atragerea unei finantari semnificative, de la partenerii chinezi, dar si de la alti parteneri, iar acesti bani vor ajuta societatea sa nu mai faca pierderi, intr-un orizont de sase luni. Apoi, un Oltchim fara pierderi poate fi privatizat mult mai usor. Putem sa pregatim privatizarea fara presiunea termenelor fixe deasupra capului", a spus Piperea, informeazaEconomica.net.

Stocul de aur al Romaniei. Dimensiunea optima, evolutia in timp, pozitia in lume. Romania se situa la finele lunii mai 2014 pe locul 35 in lume din punct de vedere al rezervelor in aur cu 103,7 tone. Inaintea noastra se situa Coreea de Sud, cu 104,4 tone, si dupa noi figura Polonia, cu 102,9 tone aur. Ca pondere in rezervele externe totale, aurul reprezenta 9,1% din total, pondere apropiata de cea din Rusia (8,9%), Africa de Sud (10,5%), Elvetia (11%) sau Marea Britanie (11,7%). De remarcat ca Romania se situeaza pe primul loc in randul fostelor state socialiste ce au aderat la Uniunea Europeana. Ea devanseaza usor Polonia, care are o pondere a rezervelor de aur in rezervele totale ale tarii de peste doua ori mai mica si se situeaza cu mult inaintea Bulgariei, Slovaciei, Cehiei si Ungariei, scrieCursdeguvernare.ro.

Gazprom pune o talpa pe conducta Arad-Szeged. Ce gaze intra in tara din Ungaria. In timp ce Iulian Iancu, presedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputatilor, afirma zilele trecute ca Gazprom a rezervat toata capacitatea de import a gazelor naturale pe conducta Szeged-Arad, Razvan Nicolescu ￯ ministrul delegat pentru Energie - il contrazice. "Informatia ca Gazprom a rezervat toata capacitatea dinspre Ungaria spre Romania este incorecta. GdF, E.ON si alte firme au capacitate rezervata", a declarat, pentru "Adevarul", Razvan Nicolescu. Iancu a afirmat zilele trecute, intr-o conferinta de presa, ca gigantul rus a rezervat toata capacitatea gazoductului. "Gazprom a rezervat toti cei 60.000 de metri cubi orari si a blocat astfel orice import din Vest al Romaniei", anunta luni Iancu. Contactat de "Adevarul", el a spus ca Gazprom a concesionat doar portiunea maghiara a conductei. "Este o preluare eronata. Eu am facut referire doar la segmentul de pe teritoriul Ungariei ca este concesionat doar de Gazprom. (...) Am solicitat un raspuns de la ANRE pentru a avea o pozitie oficiala", a transmis Iancu, anuntaAdevarul.

Germania, gata sa autorizeze extractia gazelor de sist: fracturarea hidraulica pe 86% din teritoriul sau. Guvernul german va autoriza fracturarea hidraulica pe 86% din teritoriul sau. Potrivit cotidianului francez Le Figaro, acesta este un prim pas spre exploatarea resurselor proprii de gaze de sist, pentru a mai reduce putin din dependenta fata de gazul natural rusesc. Propunand autorizarea procedurilor de fracturare hidraulica, guvernul german se pregateste sa autorizeze de fapt exploatarea gazelor de sist in Germania. Pana in prezent, in Germania nu exista nicio reglementare clara privind acest procedeu, singurul utilizat pana acum pentru a extrage acest tip de gaz captiv in 'roca mama', procedeu contestat in special de ecologisti, care denunta consecintele lui asupra mediului. Intr-un mesaj adresat Comisiei pentru finante din Bundestag, ministrul economiei al Germaniei, Sigmar Gabriel, a prezentat acest proiect guvernamental, ce urmeaza sa fie examinat inainte de vacanta de vara: fracturarea hidraulica va fi autorizata dupa examinarea conditiilor de protejare a mediului si in afara zonelor umede protejate, adica in 14% din teritoriul german, informeazaCapital.ro.

MINI, tot mai mare - in premiera, cu cinci usi! La doar cateva luni dupa lansarea pe piata a noului MINI, marca premium din Marea Britanie isi extinde portofoliul de modele prin adaugarea unei variante complet noi de caroserie - MINI cu cinci usi - o premiera in istoria brandului. Noul model combina placerea condusului specifica MINI, caracterul distinctiv si rafinamentului celei de-a treia generatii a modelului, dar si caracterul practic imbunatatit oferit de spatiul suplimentar. Designul exterior caracteristic al automobilului premium de clasa mica este transferat in cel mai autentic mod in proportiile specifice ale noii caroserii, prin adaugarea celor doua usi din spate. Noul model este pregatit pentru debutul pe piata, inclusiv Romania, in ultima parte a acestui an, scrie24auto.ro.