Business Report: Cum sa accesati programul "Prima Casa" daca nu sunteti in tara; Se rescrie Codul fiscal/ Necesitatea unei noi filosofii a taxarii: Impozitarea indirecta - cheia actuala a incasarilor bugetare; Culisele celei mai mari tranzactii din Romania in ultimii 20 de ani

de I.C.     HotNews.ro
Luni, 9 februarie 2015, 2:57 Revista Presei | Business

Business Report
Foto: Colaj foto
Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB): "Exista creditare si dupa franc". Una dintre televiziunile de stiri a vehiculat, vineri, informatia potrivit careia mandatul de presedinte la CEC Bank al lui Radu Gratian Ghetea, care urmeaza sa se incheie in luna aprilie, nu va mai fi prelungit. Intr-un interviu pentru Bursa.ro, domnul Ghetea a infirmat acest zvon, subliniind ca nu a primit nicio comunicare din partea statului - actionarul bancii prin Ministerul Finantelor Publice (MFP) - care sa anunte faptul ca domnia sa nu va mai fi seful CEC Bank. Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), i-a sfatuit pe clientii imprumutati in franci elvetieni (CHF) sa mearga sa negocieze cu bancile, fiecare dintre debitori putand ajunge la o solutie individuala pentru rezolvarea problemei, in functie de situatia in care se afla.

Se rescrie Codul fiscal / Necesitatea unei noi filosofii a taxarii: Impozitarea indirecta - cheia actuala a incasarilor bugetare. Datele prezentate de ministerul Finantelor atesta o tendinta ingrijoratoare de reducere a incasarilor din impozitele indirecte (principala sursa bugetara a unei fiscalitati precum cea romaneasca) , indeosebi pe segmentul taxei pe valoarea adaugata. Daca nu se iau rapid masuri, golul va trebui acoperit, inevitabil, prin cresterea taxarii directe, pe veniturile populatiei si ale companiilor. Principalele impozite incasate de stat, ca pondere in Produsul Intern Brut, sunt cele indirecte si nu cele directe (caracteristica inversa decat cea - de pilda, a Germaniei). Taxa pe valoare adaugata, aplicata la orice vanzare de marfuri si servicii, se apropie de marimea contributiilor de asigurari sociale (desi ar trebui sa le depaseasca destul de usor), informeaza cursdeguvernare.ro.

Credite pentru romanii care lucreaza in strainatate. Cum sa accesati programul "Prima Casa" daca nu sunteti in tara. Credite pentru romanii care lucreaza in strainatate. Romanii care locuiesc in strainatate cu permis de sedere si de munca pot achizitiona locuinte prin programul "Prima Casa", a decis Guvernul anul trecut. Pentru inceput, plafonul garantiilor acordate exclusiv pentru acestia a fost stabilit la 25 de milioane de lei. Garantiile acordate romanilor care locuiesc in strainatate pentru achizitionarea sau construirea de locuinte provin din plafonul ramas nealocat sau neutilizat destinat ANL, devenit plafon general de garantare in cadrul programului Prima Casa, scrie Adevarul.

Esec al negocierilor de la Moscova - esec al coordonarii UE cu SUA la conferinta de la Muenchen: confruntare si lipsa de solutii. Reluarea discutiilor pentru "evitarea razboiului total" Cele mai mult de 5 ore de discutii de vineri seara de la Moscova, dintre Angela Merkel, Francois Hollande si Vladimir Putin nu au dus la niciun rezultat prin care sa se puna capat conflictului din estul Ucrainei. Cei trei au convenit insa sa continue pe calea diplomatica, in speranta ca in cateva zile se va ajunge la un acord de incetare a focului.Niciunul dintre lideri nu a comenat dupa intalnire nimic, insa primele informatii au venit din partea purtatorului de cuvant al cancelarului Merkel, care a spus ca "a existat un schimb de opinii constructiv si substantial cu presedintele Putin", potrivit cursdeguvernare.ro.

De ce bate moneda FMI si CE pentru accelerarea liberalizarii pretului la gaze la consumatorii casnici? Delegatia Fondului Monetar si a Comisiei Europene, prezenta zilele acestea la Bucuresti, insista pe langa guvern pentru o accelerare a liberalizarii pretului la gaze pentru consumatorii casnici, in ciuda faptului ca Romania are deja un avans considerabil in acest proces, prin comparatie cu alte tari europene din aceasta parte a Europei. Pe de alta parte, iata ca temerile noastre, exprimate la sfarsitul anului trecut, privind obtinerea de catre autoritatile de la Bucuresti a acceptului Comisiei Europene de a prelungi calendarul liberalizarii pana in 2021 se confirma, in ciuda faptului ca fostul ministru al energiei, Razvan Nicolescu, declara ca are acordul Comisie pentru amanarea liberalizarii pietei, in cazul consumatorilor casnici. Vom reveni asupra pretentiilor FMI si Comisiei Europene zilele urmatoare, dar pana atunci va reamintim cum se formeaza pretul la gaze in Romania, lucru de care ar trebui sa tina seama si finantatorii internationali, explica EnergyCenter.ro.

Culisele celei mai mari tranzactii din Romania in ultimii 20 de ani. Producatorul irlandez de materiale de constructii CRH, intrat in negocieri exclusive pentru achizitia a 24 de fabrici de ciment de la Holcim si Lafarge, va prelua prin aceasta tranzactie si cele opt firme romanesti in care Lafarge are participatii. Acestea au un rulaj anual de circa 210 mil. euro si dispun de 1.000 de angajati. CRH a anuntat ca va plati pe activele ce urmeaza a fi cumparate de la cei doi producatori 6,5 mld. euro, din care peste 500 mil. euro reprezinta valoarea facilitatilor de productie din Romania, potrivit estimarilor Capital. CRH va achizitiona in Romania toate cele opt firme in care Lafarge are participatii si care gestioneaza cele doua fabrici de ciment de la Medgidia si Hoghiz, statia de macinare de la Targu-Jiu, cele 15 statii de betoane si cele patru statii de betoane mobile, informeaza Capital.ro.

Rablele cu numar de Bulgaria baga in sperieti soferii romani. Ce faci daca te loveste un "bulgar". Circa 3.500 de accidente rutiere sunt provocate, anual, in Romania de automobile inmatriculate in Bulgaria. Acestea sunt conduse, defapt, de soferi romani care au dorit sa evite plata taxei de mediu. Problema este ca procedura pe care soferul pagubit trebuie sa o urmeze pentru a-si recupera dauna este cu mult mai anevoioasa decat in cazul unui accident care implica doar masini din Romania. In mod usual, soferul trebuie sa astepte si 2-3 luni pana cand dosarul sau de dauna este validat de asiguratorul bulgar. Mai mult decat atat , apar chiar situatii cand despagubirea nu se mai plateste, dupa cum arata surse din zona asigurarilor, potrivit Economica.net.

TVA de 20%: Daca guvernul a esuat cu investitiile, macar poate sa usureze povara taxarii. TVA s-ar putea micsora de la jumatatea acestui an, fiind luata in calcul chiar o cota de 20%. Paradoxal, prabusirea incasarilor la buget, dublata de incapacitatea guvernului de a cheltui investind productiv in economie, deschide calea pentru reducerea taxei. Mediul privat ar ramane, astfel, cu resurse daca statul tot se dovedeste neputincios. Reducerea TVA de la 24 la 19% este o decizie politica, asa cum a fost si majorarea sa in urma cu cinci ani. Toate datele privind incasarile bugetului si rasfrangerea acestei poveri asupra mediului privat probeaza ca masura din 2010 a fost o eroare, ca nu a avut nicidecum o fundamentare si un parcurs care sa-i probeze viabilitatea economica, arata Capital.ro.

Gazele si carbunii incing negocierile cu FMI. Calendarul liberalizarii si situatia CE Hunedoara, cele mai fierbinti teme din energie in discutiile de luni. Delegatia Fondului Monetar International vrea sa reluam liberalizarea preturilor la gazele pentru populatie si sa lichidam Complexul Energetic Hunedoara, care detine minele din Valea Jiului. Discutiile, ajunse sambata in impas, vor fi reluate luni. Negocierile cu delegatia Fondului Monetar International (FMI) au ajuns intr-un nou impas la sfarsitul saptamanii trecute, cele mai importante dintre teme vizand pretul gazelor pentru populatie si Complexul Energetic Hunedoara, care include minele de huila din Valea Jiului. Rezultatul tratativelor ar putea fi cunoscut doar luni, dupa ce delegatia FMI se va intalni cu premierul Victor Ponta, informeaza Adevarul.


Citeste mai multe despre   



















5085 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri