Business Report: Topul DNA - cine, cat si cum a primit mita; Declaratia unui congresman SUA: "Romania va fi inclusa in programul Visa Waiver"; RMGC a inceput concedierea colectiva a 35% din angajatii companiei

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Joi, 2 aprilie 2015, 0:02 Revista Presei | Business

BUSINESS REPORT
Foto: Colaj foto
Topul DNA - cine, cat si cum a primit mita. Cele mai mari 30 de sume vehiculate in dosarele de luare de mita ale DNA totalizeaza peste 150 de milioane de euro. Este echivalentul a 12% din bugetul anual al Ministerului Sanatatii. Pana destul de curand, multe din dosarele DNA frapau prin nivelul mic, uneori chiar ridicol, al sumelor vehiculate. Oameni puternici, aflati in functii inalte, erau depistati luand spagi de ordinul miilor sau zecilor de mii de lei. Iar intrebarea care se nastea de fiecare data era cat de ahtiati dupa bani erau acestia incat sa-si riste reputatia, cariera si libertatea pentru un teanc de bancnote sau, si mai grav, pentru produse alimentare, haine sau excursii in strainatate. Cazurile date publicitatii in ultima perioada dovedesc ca realitatea era cu totul alta. Si ca cei prinsi pana acum cu mizilicuri pot fi priviti ca niste Al Capone de Romania - la fel ca in cazul celebrului gangster american, nu li s-au putut dovedi cele mai grave infractiuni si au ajuns in spatele gratiilor pentru maruntisuri, scrie Capital.ro

Preturile apartamentelor cresc in toate marile orase. Ce se intampla cu piata imobiliara din Bucuresti. Martie este prima luna din 2015 in care tendinta ascendenta a preturilor pe piata imobiliara s-a resimtit in toate marile orase, suma medie solicitata de vanzatori la nivel national fiind cu 1,3% mai mare, de la 924 euro pe metru patrat util, pana la 936 euro pe metru patrat util, conform unui studiu remis, miercuri, Agerpres. In Capitala, apartamentele s-au scumpit in martie cu 2,1%, de la 1.034 la 1.056 euro/mp. In concordanta cu evolutia din ultimele luni, proprietarii de apartamente vechi si-au majorat usor pretentiile in martie, respectiv cu 1% (de la 1.004 euro/mp, pana la 1.014 euro/mp), conform studiului Imobiliare.ro. Dupa ce, in februarie, au atins cea mai scazuta valoare din 2008 pana in prezent, locuintele din ansamblurile rezidentiale bucurestene au consemnat un avans semnificativ, de 3,4%, de la 1.065 la 1.101 euro/mp, anunta Economica.net.

Cablul submarin intre Romania si Turcia ramane definitiv... in aer. Pentru tara noastra este o pierdere a unei oportunitati pe care nu am stiut s-o valorificam inca de acum 13 ani. Pentru Turcia ramane un subiect de discutie minor si mai mult protocolar. In schimb, in lipsa unor consultari reale cu specialistii din sistem, autoritatile de la Bucuresti continua sa alimenteze ideea realizarii acestui proiect, estimat la o valoare de peste o jumatate de miliard de euro, incercand sa investeasca in noi studii de fezabilitate, care nu vor duce nicaieri. Turcia, o putere economica semnificativa in aceasta parte a Europei, a avut si mai are inca un deficit important de energie electrica. Dar, in acelasi timp, Turcia a inceput sa investeasca masiv in capacitati de generare energie astfel incat sa-si reduca dependenta de importuri. Pe de alta parte, turcii pot apela oricand la bulgari pentru acoperirea deficitului, conexiunile intre cele doua tari fiind inca nefolosite la capacitate, informeaza Energy-Center.ro

De ce vrea Putin sa-i livreze Ucrainei gaz la un pret redus. Guvernul rus i-a cerut Gazpromului sa ii livreze Ucrainei gaz la un pret cu discount. Cerinta Kremlinului este cel putin ciudata, in conditiile in care Rusia ii sustine pe militantii rebeli din est sa mentina starea de razboi din Ucraina. Saptamana trecuta, Comisia Europeana i-a adresat o scrisoare guvernului rus cerandu-i sa ia in considerare o reducere de pret la gaz pentru Ucraina. Practic, CE a vrut de la Rusia sa elimine taxa de export. Mia de metri cubi de gaz ar valora, acum, 100 de dolari. Raspusul Rusiei ar putea, la prima vedere, sa tradeze faptul ca isi doreste sa dezamorseze situatia in regiune pentru a mai scapa de corsetul sanctiunilor internationale. Rusia se indreapta spre recesiune si ar dori sa evite acest moment. FMI estimeaza ca PIB-ul Rusiei se va contracta cu 3% in anul acesta si cu 1% in 2016. Preturile scazute la petrol vor pune presiune pe viitorul economic al tarii, scrie Europolitics.ro

RMGC a inceput concedierea colectiva a 35% din angajatii companiei. Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) a anuntat ca a inceput procesul de concediere colectiva pentru circa 35% din angajatii ramasi ai companiei, din cauza intarzierilor "nejustificat de mari" in evaluarea si avizarea proiectului minier aurifer, sindicatul fiind notificat despre acest lucru. "Compania Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) a notificat atat Sindicatul "Viitorul Mineritului", cat si autoritatile in domeniul muncii asupra demararii procesului de concediere colectiva pentru aproximativ 35% din angajatii ramasi ai companiei, numarul final urmand a fi determinat dupa incheierea negocierilor cu sindicatul. Astfel, la un an dupa concedierile colective din martie 2014, cand 1.000 de familii ramaneau fara sursa esentiala de venituri in zona Rosia Montana, RMGC este constransa sa continue disponibilizarile din cauza intarzierilor nejustificat de mari in evaluarea si avizarea proiectului minier aurifer, in ciuda tuturor eforturilor companiei", arata RMC, intr-un comunicat citat de Mediafax. Totodata, Rosia Montana Gold Corporation isi reafirma disponibilitatea de a dezvolta cea mai moderna mina aurifera din Romania si spera ca factorii de decizie sa se implice in consultari cat mai curand posibil, anunta Adevarul.

Declaratia unui congresman SUA: "Romania va fi inclusa in programul Visa Waiver". Congresmanul republican Mac Thornberry, presedintele Comitetului pentru Servicii Armate al Camerei Reprezentantilor, a anuntat in exclusivitate pentru Radio Romania ca e posibil sa se faca modificari astfel incat Romania sa fie inclusa in programul Visa Waiver. Noul ambasador american va ajunge repede la postul din Bucuresti, pentru ca si democratii dar si republicanii respecta faptul ca este diplomat de cariera, a declarat in exclusivitate pentru Radio Romania, congresmanul republican Mac Thornberry, presedintele Comitetului pentru Servicii Armate al Camerei Reprezentantilor. Congresmanul a precizat ca numirea unui ambasador la Bucuresti a intarziat strict din cauza unor neintelegi interne de pe scena politica americana si nu a avut nimic de a face cu Romania, informeaza Capital.ro

Francul ajunge la maximul ultimelor doua luni, la cursul BNR. Euro sare de 4,41 lei. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat un curs de referinta de 4,4137 lei/euro, 4,2354 lei/franc elvetian si 4,1121 lei/dolar. Francul elvetian a crescut cu aproape doi bani intr-o singura sedinta. Francul nu a mai atins o valoare atat de ridicata in fata leului din 11 februarie cand BNR a anuntat un curs de referinta de 4,2388 lei/franc elvetian. Criza francului elvetian a inceput pe 15 ianuarie cand moneda a crescut de la 3,7415 lei (14 ianuarie), la 4,3287 lei. De atunci, moneda elvetiana s-a apreciat si a atins dupa urmatoarele sase zile un maxim istoric de 4,5817 lei, pe 23 ianuarie. Euro se apreciaza si trece de 4,41 lei. Moneda europeana a scazut la inceputul saptamanii pana la 4,40 lei, dupa ce terminase saptamana precedenta la 4,42 lei. Dolarul creste usor, dar ramane la 4,11 lei, scrie Economica.net.

Porsche Boxster Spyder: Un roadster modern pentru puristi. Porsche a ales Salonul Auto de la New York pentru a prezenta noul Boxster Spyder, cea mai extrema versiune a roadsterului german. Aceasta versiune se adreseaza puristilor, asa ca va fi oferita exclusiv cu o transmisie manuala cu sase rapoarte. Pentru a reduce masa proprie, plafonul textil rabatabil electric specific versiunii obisnuite va fi inlocuit cu o solutie mai simpla si mai usoara, care se pliaza manual. Tot pentru a scadea greutatea masinii, sistemul audio si climatizarea au fost eliminate, insa Porsche isi pastreaza generozitatea caracteristica, oferind optiunea ca acestea sa fie montate la loc fara alte costuri suplimentare, anunta Auto-Bild.ro.


Citeste mai multe despre   



















5544 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă