Business report: Romania, depozitul de carburanti al Europei care se goleste in fiecare an; Ce legi cu impact economic major se schimba din luna mai; Capitalurile straine prin economia Romaniei: Cat, cum, ce

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 4 mai 2015, 3:37 Revista Presei | Business

Business report
Foto: Colaj foto
Romania, depozitul de carburanti al Europei care se goleste in fiecare an. Cat din petrolul romanesc vine din mare. Criza din Ucraina a atras atentia asupra Marii Negre, acolo unde in adancuri exista un mare potential de resurse vitale vremurilor noastre. Se lucreaza aici de ani, de pe vremea lui Ceausescu, dar in ultima perioada, se simte o agitatie. Harta energetica a Europei e pe cale sa se redeseneze, iar zona necercetata din largul coastelor Romaniei a atras deja jucatori de sute de milarde de euro. Cu un vecin aflat intr-o situatie delicata, cu lupte de strada la cateva sute de kilometri de granita, cu un teritoriu anexat de Rusia in mijlocul Marii Negre - Crimeea, batalia pentru resurse a inceput. Rusi si americani, cele mai mari companii din lume sau obscure casute postale in spatele carora se ascund mari investitori, toti acestia sunt jucatori economici intr-un mare meci ce vizeaza rezervele Romaniei de hidrocarburi din Marea Neagra. Un reportaj Stirile Pro Tv.

Capitalurile straine prin economia Romaniei: Cat, cum, ce. Din cele 44.575 grupuri de intreprinderi existente in economia nationala si identificate pentru anul 2013 de statistica oficiala, doar 12% erau rezidente sau controlate din interior, in timp de 88% erau grupuri de intreprinderi multinationale controlate din strainatate. "Scorul" de 5.308 la 39.267 in favoarea capitalului strain ne da masura in care economia nationala mai este si "romaneasca". Pe langa ponderea relativ mica la nivel numeric in cadrul activitatii economice, se poate observa ca marea majoritate a grupurilor rezidente de intreprinderi ( circa 90%) sunt constituite din numai doua sau trei intreprinderi. Pentru a avea si dimensiunea la nivel international a dezvoltarii capitalului romanesc, trebuie scos in evidenta faptul ca doar 60 de intreprinderi multinationale sunt controlate din interior. O analiza Curs de guvernare.

Ce legi importante se schimba din luna mai.
Mai multe reguli cu impact economic major se schimba de la 1 mai. Bacsisul devine venit impozabil, platile in numerar vor fi limitate, accesul comerciantilor in pietele agroalimentare va fi si el restrictionat, iar serviciile medicale se vor livra doar la prezentarea cardului de sanatate. Firmele vor efectua tranzactii in numerar in limita a 5.000 lei/zi. Legea care limiteaza incasarile si platile in numerar efectuate de firme va intra in vigoare pe 9 mai. Astfel, incepand cu aceasta data societatile vor putea sa realizeze tranzactii in numerar doar in limitele stabilite prin noile dispozitii. In plus, va fi aplicat un plafon si pentru operatiunile in numerar efectuate intre persoane fizice. Continuarea pe Economica.net.

Premiera in Romania: Cum arata bonul fiscal pentru bacsis.
Localurile de pe litoral au inceput sa dea bon fiscal separat pentru bacsis, asa cum prevede legislatia de la 1 mai. Aflati pe litoral de 1 mai, cativa turisti au lasat la o terasa un bacsis. Ospatarul s-a conformat si a adus imediat chitanta separata pentru bacsisul lasat.  "Este bon fiscal pentru bacsis, va rog frumos sa-l luati, pentru ca altfel ma dau afara", a spus ospatarul. Ministrul Finantelor Eugen Teodorovici a declarat recent ca dupa ce se va incepe impozitarea bacsisului, la buget se vor aduna, anual, aproximativ 300 de milioane de lei. Integral in Gandul.

Efectul controalelor ANAF: Un club din Mamaia
a fiscalizat vanzari de peste 220.000 cash intr-o singura seara. Inspectorii ANAF au bagat spaima in patronii de cluburi si restaurante care nu respectau legea. Acum incep sa se vada si roadele actiunilor din ultima luna. Localurile de pe litoral fiscalizeaza incasari zilnice de sute de mii de lei, potrivit unei informatii publicate pe pagina de Facebook a Administratiei Nationale de Administrare Fiscale. De exemplu, un club din Mamaia a inregistrat vanzari fiscalizate, in numerar, de peste 221.000 de lei intr-o singura seara! Institutia a pus pe pagina de Facebook doua bonuri fiscale, din care reiese o suma totala platita (numerar, cecuri si card) de 889 de clienti de peste 770.000 de lei, potrivit EVZ.

Val de confiscari in Grecia, cu FMI la usa.
Guvernul de la Atena intra in conturile deponentilor, in paralel cu dispunerea preluarii de fonduri de la autoritatile locale si universitati. Masurile care au starnit nemultumiri in intreaga tara vizeaza obtinerea de bani pentru plata creditorilor externi. Un nou paradox in Grecia: un guven al stangii radicale trece la confiscari pe seama populatiei pentru achitarea obligatiilor fata de... Fondul Monetar International. Micii datornici se plang de faptul ca statul le-a intrat in conturi, in timp ce autoritatile regionale si mediul universitar este scandalizat ca trebuie sa contribuie cu bani pentru platile externe. Sindicatul profesorilor din invatamantul secundar acuza autoritatile de la Atena ca "inhata bani" in vederea satisfacerii nevoilor creditorilor, in loc sa ofere o usurare grecilor care muncesc, scrie publicatia Kathimerini, preluata de Zero Hedge, anunta Capital.

Exportul intracomunitar va inregistra o crestere usoara
in 2015, pana la 8,2%, fata de 2014. Exportul intracomunitar va inregistra o crestere usoara anul acesta, fata de 2014, pana la 8,2%, iar ritmul de crestere al exportului intracomunitar il va devansa pe cel extracomunitar cu 3,5 puncte procentuale, potrivit Programului de Convergenta 2015 - 2018, publicat de Ministerul de Finante. In ceea ce priveste importul intracomunitar, ritmul de crestere al acestuia se va majora pana la 6,8% in acest an, iar cel extracomunitar, va inregistra o crestere cu 9,9%. Avand in vedere evolutiile estimate pentru import si export, va rezulta pe zona intracomunitara un deficit comercial de 6,7 miliarde de euro, iar pe cea extracomunitara un mic excedent, scrie Bursa.

Trenul electric SF fabricat in Romania, nevoit sa circule cu viteza redusa.
Reprezentantii companiei care l-a produs spun ca infrastructura este de vina. Fabrica Softronic din Craiova a pus pe roti in premiera in Romania primul tren electric. Convoiul de vagoane poate atinge 160 de kilometri pe ora si a costat 5 milioane de euro. Totusi, din cauza infrastructurii, trenul nu poate merge cu viteza maxima pe tot traseul si apar intarzieri. Reprezentantii companiei Softronic din Craiova au precizat ca pe unele tronsoane, mecanicul este nevoit sa incetineasca viteza pana la 20 de kilometri pe ora din cauza infastructurii, aflam din Adevarul.























4789 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri