Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
In perspectiva extinderii spatiului Schengen

Granicerii germani deplang granitele cu Polonia

de E.C.     HotNews.ro
Sâmbătă, 24 noiembrie 2007, 5:04 Revista Presei | Business

In timp ce Polonia sarbatoreste iminenta aderare la spatiul Schengen in luna decembrie, politia germana de frontiera protesteaza in Frankfurt, potrivit publicatiei britanice The Economist.

Politistii nemti au organizat un mars joi pentru a atrage atentia asupra faptului ca eliminarea controalelor de frontiera din Germania ar putea afecta cariera granicerilor.

Germania pare hotarata sa arate ca “vechea Europa” nu poate face fata schimbarii. Exista temeri si in randul localnicilor germani din zona granitei, pe care presa le gaseste nejustificate, intrucat accesul dinspre Polonia spre Germania nu a mai fost ingradit inca de cativa ani buni.

Proaspatul premier polonez, Donald Tusk, si-a aratat incantarea privind aceasta masura intr-un discurs de trei ore rostit vineri in fata Parlamentului “Nu exista o dovada mai graitoare in privinta calitatii de membru deplin al UE a Poloniei”.

The Economist scrie insa ca nu vor exista schimbari majore, controalele de frontiera s-au redus foarte mult in cadrul UE iar polonezii nu au mai avut nevoie de viza pentru a intra in Germania.
Spatiul Schengen a cuprins pana acum 13 state membre UE (Germania, Austria, Belgia, Danmarca, Spania, Finlanda, Franta, Grecia, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia si Suedia) impreuna cu Norvegia si Islanda. Marea Britanie a participat partial - o cooperare in domeniile securitatii si judiciar.

Incepand cu a treia saptamana a lunii decembrie, alte noua state vor accede la spatiul Schengen Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia si Republica Ceha.

In perspectiva acestei „extinderi”, viitoarele tari membre au adaptat infrastructura drumurilor, caile aeriene si transportul naval, retelele nationale au fost conectate la sistemul informatic Schengen, au crescut standardele de protectie a datelor personale.

Romania, Bulgaria, Cipru si Elvetia sunt asteptate sa adere in totalitate la spatiul Schengen in anii urmatori. Irlanda poate accede in aceleasi conditii ca Mare Britanie, daca isi exprima aceasta dorinta.

Acordul Schengen presupune eliminarea controalelor interne si pe mare, dar si cresterea gradului de securitate pentru ca cetatenii statelor membre sa aiba libertatea de a calatori neingraditi intr-un spatiu de 3,6 milioane km patrati, noua arie Schengen. 
























170 vizualizari




ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri