De ce nu se apuca somerii de munca. "Sa ma angajez ori sa primesc in continuare beneficii sociale?"- este dilema in care se afla multi dintre somerii romani din ziua de azi. George P. locuieste intr-un sat din judetul Prahova si nu are serviciu. El a gasit un loc de munca temporar in agricultura, ca muncitor necalificat. Ar primi 60 de lei pe zi, lucrand in perioada de vara. Suma este convenabila, dar se teme ca va pierde ajutorul de somaj, astfel ca din toamna va ramane fara niciun fel de venit. Ce prevede legislatia in cazul somerilor indemnizati care isi gasesc un loc de munca temporar? Conform articolului 45 din Legea 76 din 2002, indemnizatiile de somaj se supenda la data incadrarii in munca, pe perioada determinata de cel mult 12 luni, scrieCapital.ro.

BUSINESS REPORTFoto: Colaj foto

Presiuni pe deficit si semne de supraincalzire a economiei la anul, intr-un context extern periculos - analisti Erste-BCR. Reducerea TVA si cheltuielile publice specifice anilor electorali vor pune presiune pe buget in 2016, anticipeaza analistii celei mai mari banci din Romania. Guvernul nu va reusi sa tina sub control deficitul structural, iar economia ar putea da semne de supraincalzire, toate acestea intr-un context extern periculos, marcat de criza din Grecia, anuntaEconomica.net.

Moment istoric: salariul minim depaseste un euro pe ora, dar mai face un pas spre cota de impozitare regresiva. Incepand cu luna iulie 2015, romanii care lucreaza in tara vor primi oficial cel putin 777 de lei lunar pentru munca prestata. Este ceea ce ramane ca "bani in mana" dupa taxarea salariului brut de 1.050 de lei stabilit de Executiv. Mai exact, fiecare ora prestata va fi recompensata cu circa 4,60 lei sau putin peste un euro. De retinut, valoarea indexarii prilejuite de majorarea salariului minim pe economie difera sensibil intre brut si net. Mai exact, la 1 iulie 2015 avem o crestere de 7,7% pe brut si doar 7,3% pe net iar la 1 ianuarie 2016 beneficiul de 14,2% in expresie bruta va insemna doar 13,5% in valoare neta, explicatia fiind modalitatea de impozitare a veniturilor, informeazaCursdeguvernare.ro.

ANAF la sase luni: Venituri de peste 96 miliarde lei! Totalul veniturilor bugetare realizate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala in semestrul I 2015 a depasit 96 miliarde lei. In primul semestru din 2015, ANAF a colectat cu 4,37 miliarde lei peste programul de incasari prevazut in legea bugetara.Agentia a colectat si cu 7,78 miliarde lei mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut, a anuntat institutia. Aceste rezultate au fost inregistrate in ciuda efectului de scadere a veniturilor din cauza unor masuri fiscale cu impact negtiv in volumul colectarii: scaderea CAS cu 5pp, neimpozitarea profitului reinvestit si diminuarea taxei "pe stalp" si cresterea varsamintelor la pilonul II de pensii. In luna iunie,veniturile colectate au fost cu 643,38 milioane lei mai mari decat cele colectate in iunie 2014, si cu 51,64 milioane lei mai mari decat sumele din programul de incasari, scrieEVZ.

Cati bani pierde Germania daca Grecia ramane in incapacitate de plata. Daca Grecia se autoelimina de la finantarea europeana in urma referendumului din 5 iulie, miliarde de euro se vor duce pur si simplu pe Apa Sambetei. Pana acum, Germania s-a laudat ca nu a cheltuit niciun euro de la bugetul federal ca sa salveze Grecia. Intrarea Atenei in incapacitate de plata va pune lucrurile intr-o alta perspectiva. Daca Grecia va face implozie, atunci Germania va fi prima tara care va avea pierderi la buget. Creditorii Greciei au fost FMI-ul, Banca Centrala Europeana si Comisia Europeana. Amestecul FMI-ului, in particular, a fost dorit de tarile sceptice din Europa care se temeau ca Grecia va primi o finantare perpetuua si nu va depune niciun efort pentru reformele cerute. Implicarea FMI-ului garanta un program structurat. Comisia Europeana, pe de alta parte, era un fel de mana de catifea. Bruxelles este mult mai aproape de ceea ce inseamna solidaritate europeana decat economistii de la Washington, anuntaEuropolitics.ro.

Inmatricularile Dacia, in scadere pe principalele piete. Inmatricularile Dacia au scazut pe piata germana cu 7,6% in primul semestru al anului, comparativ cu perioada similara a anului trecut. In aceeasi perioada, piata germana a crescut cu 5,2%. Astfel, in primele sase luni ale anului au fost inmatriculate in Germania 23.751 de masini Dacia, fata de cele 25.704 unitati inmatriculate in semestrul I al lui 2014. Scaderea a fost mai pronuntata in luna iunie, in care Dacia a pierdut 11,5%, fiind inmatriculate 4.505 unitati. Corespunzator, cota de piata a Dacia a scazut in iunie cu doua puncte procentuale, la 1,4%, de la 1,6% in luna mai. Germania este a doua piata ca marime pentru Dacia, dupa Franta. Totusi, si in Franta, vanzarile Dacia au inregistrat un declin semnificativ. Astfel, in primele sase luni ale anului, scaderea a fost de 7,5%, la 54.195 de unitati. Aceasta este cel mai mare declin in randul marcilor de volum din Franta. Prin comparatie, piata franceza a avut o crestere cu 6,1%, informeazaAuto-Bild.ro.

Oltchim isi reduce costurile cu 450.000 de euro pe luna. 300.000 de euro din concedieri. Mai multe sute de salariati vor fi concediati de la Oltchim, in scopul reducerii costurilor lunare de functionare ale combinatului. Planurile administratorilor judiciari sunt ca Oltchim sa atinga breakeven in toamna. Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea va face economii de 450.000 de euro pe luna, in a doua jumatate a anului, din care 300.000 de euro cu salariile, pentru a ajunge la breakeven (fara pierderi) in septembrie, spune administratorul judiciar al companiei Gheorghe Piperea, pentru Economica.net. Acesta nu a dezvaluit cati angajati ar trebui sa plece pentru a atinge respectivele economii, motivand ca este in plina negociere cu sindicatele, insa in presa locala s-a vorbit despre circa 500 de disponibilizari, incepand cu 1 iunie, scrieEconomica.net.