Business Report: Chinezii repun pe roti companiile auto europene; OMV Petrom a avut anul trecut jumatate din veniturile per angajat realizate de MOL Ungaria; Contractele cu statul au devenit o afacere riscanta

de Mircea Barzoi     HotNews.ro
Marţi, 1 martie 2016, 4:03 Revista Presei | Business

BUSINESS REPORT
Foto: Colaj foto
Chinezii repun pe roti companiile auto europene. In ultimii ani tot mai multe companii auto cu traditie au pierdut lupta cu o piata in care concurenta este nu doar acerba ci si subjugata de tehnologie. Unele dintre aceste victime colaterale ale schimbarilor profunde din industria producatoare de masini au ajuns dependente de finantatori chinezi. In anii '80 - '90, Volvo era o marca invidiata de multi. Imaginea solida a masinilor suedeze era cel putin la fel de intimidanta ca si rezultatele financiare ale companiei AB Volvo. Iar siguranta clamata de producator si dovedita in teste din intreaga lume aducea sume impresionante in conturile firmei din Gotheborg. uccesul nu a ramas mult timp invizibil pentru gigantii din industrie si, in 1999, grupul Ford a cumparat marca pentru a o include in ceea ce la vremea respectiva se dorea un puternic vector in zona premium a pietei, PAG. Mai explicit, in Premier Automotive Group erau incluse Jaguar, Aston Martin si Land Rover, iar Volvo venea sa intregeasca acest careu de asi al Ford Motor Co, scrie Capital.ro

OMV Petrom a avut anul trecut jumatate din veniturile per angajat realizate de MOL Ungaria.
Companiile petroliere s-au confruntat anul trecut cu dificultati majore, din cauza scaderii cu 45% a pretului petrolului, ceea ce le-a afectat cifrele de afaceri. Din regiunea Europei Centrale si de Est, OMV Petrom a avut cea mai defavorabila evolutie in 2015, fiind singura care a raportat pierderi. Pentru prima oara de la preluarea Petrom de catre austriecii de la OMV, grupul petrolier romanesc a intrat pe pierderi in 2015, raportand un rezultat net negativ de 690 milioane de lei, fata de un profit net de 2,1 miliarde de lei in anul precedent, potrivit rezultatelor consolidate publicate de companie. In schimb, celelalte companii energetice din regiune au raportat rezultate pozitive. Grupul MOL din Ungaria a anuntat rezultate financiare foarte bune pentru 2015, depasindu-si tinta de profit operational, de la 2,3 miliarde dolari la 2,5 miliarde dolari, anunta Adevarul.

Contractele cu statul au devenit o afacere riscanta. Executia bugetului general consolidat s-a incheiat in ianuarie cu un excedent reprezentand 0,63% din PIB, veniturile avansand cu 11%, iar cheltuielile cu 8,7%, potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice. In ianuarie anul trecut, executia bugetara a fost pe plus cu 3,95 miliarde lei, respectiv 0,56% din PIB. Profesorul de economie Cristian Paun a explicat pentru "Romania libera" ca, desi aparent acest lucru inseamna ceva pozitiv, in realitate nu este un motiv de bucurie. "Excedent inseamna ca incasam venituri la buget mai mari decat cheltuielile. In realitate insa, asa cum deficitul este semnul unui dezechilibru, si excedentul este tot un dezechilibru. Ideal ar fi ca bugetul sa fie echilibrat, adica Guvernul sa nu cheltuiasca mai mult sau mai putin decat incaseaza din taxele noastre. Sursa acestui excedent vine din mai multe zone: in continuare exista o disproportie intre nevoile reale de resurse ale unui stat supradimensionat si resursofag si impozitele percepute societatii. Incasam prea multe taxe si prea mari, oferind prea putin de aceste taxe", arata Cristian Paun, informeaza Romania Libera

Prognoza: Cum va evolua structura economiei in urmatorii trei ani. Ponderea industriei in Produsul Intern Brut (PIB) a scazut in 2015 cu 1,6 puncte procentuale, la 23,3% si urmeaza sa scada la 22,8% in anul 2016, reiese din Prognoza pe termen mediu 2015-2019 a Comisiei Nationala de Prognoza (CNP). Incepand din 2017, ponderea industriei in structura PIB-ului urmeza sa creasca, pana la nivelul de 23,7% in 2019, insa sub cel din 2014, de 24,9%. In 2015, scaderea ponderii industriei a fost compensata de cresterea ponderii serviciilor, de la 51,6% in 2014, la 52,9% anul trecut. Totodata, serviciile au avut cea mai mare contributie la cresterea PIB-ului in 2015, de 2,6%, Industria a avut o contributie modesta, de 0,5%, constructiile de 0,4% (in crestere de la 0,2% in 2014), impozitele nete pe produs de 0,7% (in crestere de la 0,5% in 2014), in vreme ce agricultura a tras in jos cresterea economica, avand o contributie negativa de 0,5%, scrie Cursdeguvernare.ro.

Factura unica la energie, poate inteleg si consumatorii ce platesc. Incepand de astazi toti furnizorii de energie electrica din Romania care lucreaza cu consumatorii casnici emit o factura de energie unica, modelul fiind anuntat de catre Autoritatea de Reglementarea in domeniul Energiei (ANRE) inca din vara anului trecut. In mod normal, daca vechile tipuri de facturi nu erau intelese decat de „initiati” prin noua factura fiecare consumator poate intelege cat a consumat, cat plateste pentru perioada facturata, care sunt taxele suplimentare, care este tariful reglementat, tariful de piata concurentiala, acciza taxa speciala aplicata consumului de energie electrica, contributia pentru cogenerare si pentru certificate verzi si, nu in ultimul rand taxa radio si tv. O noutate adusa cu acest prilej este legata de faptul ca energia consumata este comparata nu doar cu perioada anterioara, ci si cu aceeasi perioada a anului precedent, anunta Energy-Center.ro.

Opel Astra este Masina Anului in Europa. Opel Astra a fost desemnata Car of the Year 2016, castigand astfel cea mai prestigioasa competitie auto din Europa. Premiul a fost acordat, ca in fiecare an, in preziua deschiderii Salonului Auto de la Geneva. La varf, lupta a fost stransa, Opel Astra departajandu-se la numai 15 puncte de ocupanta locului al doilea, Volvo XC90. Juriul Car of the Year, alcatuit din 58 de jurnalisti de specialitate din 22 de tari europene, a mai acordat 202 puncte pentru Mazda MX-5, ocupanta pozitiei a treia. Acestea au fost alese dintre cele sapte finaliste anuntate la sfarsitul lunii ianuarie - Audi A4, BMW Seria 7, Jaguar XE, Mazda MX-5, Opel Astra, Skoda Superb, si Volvo XC90. Trofeul "Car of the Year 2016" a fost prezentat CEO-ului Opel, Dr. Karl-Thomas Neumann, de catre presedintele CotY, Hakan Matson. Este a treia oara in ultimii opt ani in Opel pleaca acasa cu un trofeu Car of the Year, informeaza Auto-Bild.ro.


Citeste mai multe despre   











​Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO Cea mai ieftina cazare de pe litoral atrage mai multi turisti straini decat romani. De ce nu le plac hotelurile de lux

O noua forma de cazare incepe sa "prinda" si la malul marii. Hostelurile, un concept popular printre straini, dar inca la inceput aici, incearca sa ii atraga pe tineri cu preturi mici si posibilitatea de a-si face noi prieteni.
4181 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică