Europa vrea sa schimbe eticheta produselor alimentare. Vom sti din ce tara provine fiecare ingredient. Tara de origine a ingredientelor care intra in compozitia alimentelor de baza, precum laptele, produsele lactate, inclusiv a carnii procesate, ar putea fi mentionata in viitor in mod obligatoriu pe etichete. La cererea consumatorilor din UE, parlamentarii europeni voteaza un proiect de rezolutie pe aceasta tema. Un barometru realizat in 2013 in statele membre a scos la iveala faptul ca europenii doresc sa stie exact de unde provine mancarea pe care o consuma. In consecinta, parlamentarii europeni au inceput sa discute pe marginea unui proiect de Regulament pe aceasta tema. Au avut loc un schimb de opinii intre membrii Comisiei pentru mediu, sanatate publica si siguranta alimentara si Comisia Europeana, s-au adoptat deja mai multe rezolutii pe aceasta tema, iar acum Comisia supune la vot un nou proiect de propunere de rezolutie privind indicarea obligatorie a tarii de origine sau a locului de provenienta pentru anumite alimente, scrieEconomica.net.

BUSINESS REPORTFoto: Colaj foto

Constructorii nu mai pot miza pe pretul cel mai mic la constructia de autostrazi. Legea achizitiilor publice va intra in vigoare luna viitoare si aduce o serie de noutati, in principal, pentru activitatile din constructii. Specialistii lucreaza la adaptarea contractelor FIDIC la cerintele locale. Noul act normativ a eliminat criteriul pretului cel mai mic in castigarea unei licitatii de achizitii publice, constructorii vor fi obligati sa ofere o perioada de garantie de patru ani pentru lucrarile realizate, iar contestatiile vor fi rezolvate de complete judecatoresti specializate, la nivelul curtilor de apel, potrivit informatiilor transmise de reprezentantii guvernului care au participat saptamana trecuta la Conferinta Capital - Constructii si Infrastructura 2016. In plus, ministerele de resort si reprezentantii organizatiilor profesionale si patronale lucreaza la adaptarea conditiilor contractuale FIDIC (Federatia Internationala a Inginerilor Consultanti) la cerintele pietei locale si la includerea acestora in normele de aplicare a legii, anuntaCapial.ro.

Situatia din sistemul pensiilor private si "transferul de pensii" din viitor in prezent. Suma acumulata in sistemul de pensii private la finele anului 2015 a ajuns la aproape 26 miliarde lei (circa 6 miliarde euro). Ponderea in Produsul Intern Brut a urcat astfel de la 3,03% in 2014 la 3,70% pe parcursul anului trecut. De remarcat ca din numarul total de 6,56 milioane persoane beneficiare, numai 3,19 milioane reprezinta participanti la sistemul de pensii obligatorii adimistrate privat (asa-numitul "pilon II", care se constituie din taxe aplicate pe salarii). Desi par destul de mari, sumele in cauza, acumulate dupa opt ani de existenta a sistemului de pensii private obligatorii nu asigura mare lucru daca le raportam la numarul de luni de plata de dupa iesirea la pensie. Aproape doua treimi dintre pensionari au strans pana acum un spor mai mic de 50 de lei la pensia lunara pentru pana la opt ani de plata si doar o septime au in cont un spor mai mare de 100 de lei, informeazaCursdeguvernare.ro.

Salariile pe care le iau manageri cu dosare penale, mentinuti in fruntea unor companii de stat capusate. Revocati in urma cu luni de zile de la conducerea companiilor de stat, managerii privati destituiti de Guvernul Ciolos au mai incasat luni bune salarii de la companiile pe care le-au condus In multe cazuri, destituirile sau demisiile de onoare, solicitate de ministerele de resort, au venit ca urmare a implicarii managerilor in dosare penale. Cu toate astea, luni de zile dupa "despartire" managerii au incasat in continuare salarii. De vina sunt clauzele permisive negociate in cadrul mai larg al ordonantei 109/2011 privind managementul privat, si nu numai, scrieEVZ.

Ford EcoSport care va fi produs la Craiova din 2017 va fi un model nou. Alte modele ar putea fi introduse in fabricatie ulterior. Modelul Ford EcoSport care va intra in productie la Craiova din septembrie 2017 va fi un model diferit de cel care se comercializeaza in prezent. Oficialii Ford nu au precizat daca va fi un model complet nou sau de un facelift consistent al modelului actual, rezumandu-se la exprimarea laconica "puteti sa fiti siguri ca modelul EcoSport pe care il vom lansa in 2017 va arata si mai bine fata de modelul pe care il avem azi aici si va castiga si mai multi clienti" a lui Jim Farley, Presedinte si CEO Ford Europa. De asemenea, Ford a lasat sa se inteleaga ca ar putea produce la Craiova si altceva decat B-Max si EcoSport. "Ne asumam in continuare angajamentul de a gasi si alte oportunitati ca fabrica din Craiova sa construiasca si alte produse Ford, atat vehicule cat si motoare, astfel incat sa folosim si mai bine capacitatea de productie si tehnologia existente" - a adaugat Jim Farley. Oportunitatea extinderii activitatii fabricii de la Craiova a pus insa in discutie infracstructura deficitara a tarii noastre. "Am agreat cu Guvernul Romaniei ca vor fi necesare imbunatatiri cheie ale sistemului feroviar si rutier pentru a sprijini cresterea anticipata a volumului de componente si vehicule produse ce vor intra si iesi de pe poarta fabricii" - a punctat discret oficialul Ford, anuntaAuto-Bild.ro.

Transferurile de bani sunt de doua ori mai ieftine prin firme independente si portofel electronic decat prin banca. Pe o piata oficiala de peste 4 miliarde de euro (in jur de 3,3 miliarde euro remiteri din strainatate si 1,7 - 2 miliarde de lei transferuri interne) se bat, alaturi de bancile comerciale, patru mari agenti: Posta Romana, Smith&Smith, Meridiana (din grupul de firme detinut de Carabulea) si TransferRapid.ro. Cresterea timida a pietei a determinat aparitia de noi jucatori: Westaco Express cu reteaua benzinariilor OMV si M-Pesa Vodafone cu 500 de locatii proprii. Diversificarea pietei are loc intr-un context in care incep sa se inregistreze imbunatatiri ale remiterilor de bani din strainatate in Romania. In privinta sumelor pe care romanii plecati in strainatate le trimit in Romania, raportul Bancii Mondiale, citat de reprezentantii Postei Romane arata ca, de la un maximum de 9,28 miliarde de dolari in 2008, nivelul acestora a scazut la 3,38 miliarde de dolari in 2014, informeazaEconomica.net.