Business Report: Lista cu taxele de raft cerute de magazine pentru legumele si fructele romanesti; Polonia: Retailerii ar putea plati taxe cuprinse intre 0,4% si 1,4% din vanzarile lunare; FMI crede ca "brexit" ar dauna masiv economiei europene

de Sebastian Rotaru     HotNews.ro
Joi, 14 aprilie 2016, 4:03 Revista Presei | Business

Business Report
Foto: Colaj foto
Lista cu taxele de raft cerute de magazine pentru legumele si fructele romanesti. Legumele si fructele romanesti se vand pe rafturile marilor lanturi de magazine la preturi mult mai mari decat cele cu care pleaca de la poarta fermei. Aceasta pentru ca hipermarketurile percep, pe langa adaosul comercial, si o multitudine de taxe care ajung, in unele cazuri, la peste 30% din costul final al produsului. Discounturi on-invoice, servicii de reclama, servicii logistica, reclama in pliante, servicii de listare articol, de mercantizare, de marketing pentru campaniile speciale, bonusuri, taxa deschidere de magazin sau bonusuri pentru volume mari. Acestea sunt doar cateva dintre "taxele de raft" percepute de retaileri producatorilor de legume si fructe din Romania. Sunt tarife care completeaza adaosul comercial obisnuit, ajungandu-se astfel ca pretul platit de consumatorul final sa fie de pana la patru ori mai mare decat pretul cu care producatorul isi vinde marfa magazinului respectiv, scrie Economica.net.

Polonia: Retailerii ar putea plati taxe cuprinse intre 0,4% si 1,4% din vanzarile lunare. Polonia intentioneaza sa adopte o noua taxa progresiva pentru retaileri, care ar urma sa plateasca taxe cuprinse intre 0,4% si 1,4% din vanzarile lunare, a anuntat miercuri un oficial guvernamental polonez, Henryk Kowalczyk, transmite Reuters. Retailerii cu vanzari lunare de pana la 1,5 milioane de zloti nu vor plati taxe. Cei cu vanzari lunare intre 1,5 si 17 milioane de zloti vor plati taxe de 0,4%, iar cei cu vanzari lunare intre 17 si 170 milioane de zloti vor plati taxe de 0,8%. Taxa pentru vanzari lunare de peste 170 milioane de zloti va fi de 1,4%, dar nu exista multe companii la acest nivel, a precizat Kowalczyk. Analistii avertizeaza ca noua taxa ar putea afecta rezultatele companiilor listate, cum ar fi Eurocash, CCC, LPP, PKN Orlen si Grupa Lotos. Printre retailerii straini care opereaza pe piata poloneza se afla Jeronimo Martins, Tesco Plc, Carrefour SA, Auchan, Kaufland si Lidl, informeaza Capital.ro.

FMI crede ca "brexit" ar dauna masiv economiei europene. Fondul Monetar International avertizeaza ca o eventuala iesire a Marii Britanii din UE ar avea repercusiuni economice severe, atat la nivel regional, cat si international. FMI spune de asemenea si ca economia globala creste anevoios, scrie Deutsche Welle.ro.

Premiera: Hidroelectrica vine cu oferta de energie electrica pentru populatie. Care este pretul. Hidroelectrica a lansat o oferta pentru consumatorii casnici, carora vrea sa le vanda energie electrica, la pretul de 0,205 lei kWh, pret de producator, fara TVA si fara tarifele de furnizare, distributie, certificate verzi si alte taxe. Compania anunta ca pretul este fix, pentru contracte valabile pe un an de zile, iar oferta este valabila pana la data de 30 iunie. Compania spune ca nu va percepe niciun cost suplimentar la schimbarea furnizorului, si ca ofera gratuit servicii de informare si asistenta pe toata durata contractului. Pretul nu este deloc mic, insa. Pentru comparatie, RCS&RDS, compania telecom care si-a sporit baza de clienti tocmai prin preturi mici, a lansat un serviciu de furnizare de energie electrica pentru populatie, prin serviciul Digi Energy, la un pret de 0,165 lei, fara TVA, daca viitorul consumator de energie electrica nu este abonat la un alt serviciu RCS&RDS, sau 0,155 lei daca este abonat la serviciil de cablu si/sau internet ale companiei, potrivit Economica.net.

Guvernul a abandonat Ordonanta Salarizarii si va schimba abordarea. Premierul i-a cerut explicatii ministrului Muncii si va anunta o decizie. "Nu vom continua pe acest proiect", a anuntat miercuri, dupa sedinta de Guvern, purtatorul de cuvant al premierului, Dan Suciu. El a anuntat ca in curand vor incepe noi negocieri pe marginea salarizarii in sistemul public, dar de pe o alta abordare. Guvernul ia in calcul inclusiv abandonarea totala a proiectului, si continuarea demersururilor pe actuala Lege a salarizarii unitare. "Nu avem o idee fixa legata de proiectul respectiv", a explicat Dan Suciu. "De maine, vom avea o alta abordare" Discutarea subiectului salarizarii va incepe pe alte baze" cu sau fara doamna Costea", ministrul Muncii, a mai adaugat purtatorul de cuvant al Guvernului, relateaza Curs de Guvernare.

Opel Insignia 1.6 CDTi ecoFLEX ne arata ca poate. A parcurs 2.111 kilometri cu un singur plin. Intr-o perioada in care marea majoritate a constructorilor se axeaza pe dezvoltarea tehnologiilor alternative, Opel continua sa ne demonstreze ca unitatile diesel pot fi extrem de eficiente. In acest sens, constructorul din Russelsheim a pus la cale un test de consum cu un Opel Insignia ecipat cu motorul de 1,6 litri CDTi ecoFLEX care produce 134 CP si 320 Nm. La volanul acestuia s-a aflat Felix Egolf, un fost pilot Airbus. Acesta a avut de condus din Alpii elevetieni pana la Marea Nordului si inapoi cu un sigur plin de motorina. Pe scurt 2.111 kilometri. Iar experimentul a reusit. La finalul celor 2.111 kilometri, computerul de bord a indicat 3,46 l/100 km. Pe fisa tehnica a lui Insignia in dreptul consumului mediu sunt trecute valorile 3,8 - 3,9 l/100 km, scrie Auto-Bild.ro.

Facebook ofera companiilor posibilitatea de a interactiona pe serviciul Messenger cu clientii lor. Compania Facebook a prezentat marti o noua functie a serviciului de mesagerie online Messenger, care va permite de acum inainte companiilor sa interactioneze direct cu clientii lor pe platforma de comunicare, scriu DPA si AFP. Serviciul de mesagerie Messenger, care este folosit de obicei de utilizatori pentru a comunica cu rudele sau cu prietenii, ofera astfel clientilor oportunitatea de a interactiona cu anumite companii prin intermediul asistentilor virtuali controlati de programe de calculator, denumiti in limba engleza ''bots''. Aceasta noua posibilitate de comunicare este vazuta deopotriva ca o metoda potentiala de a genera venituri pentru companii dar si pentru cei de la Facebook. Seful Facebook Mark Zuckerberg a facut o demonstratie despre cum poate fi folosita noua functie pentru a cumpara flori de pe un portal de profil sau pentru a fi avertizat despre un nou articol pe portalul online al CNN, scrie Capital.ro


Citeste mai multe despre   






















3239 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi