Business report: Schimbare la ANAF: contribuabilul nu va mai fi inamicul public nr. 1; Cum se impart salariile in Romania. Marea problema a romanului care castiga sub 1.000 de lei; Producatori versus retaileri: cine a profitat din reducerea TVA

de Alina Neagu     HotNews.ro
Luni, 9 mai 2016, 2:14 Revista Presei | Business

Business report
Foto: Colaj foto
Schimbare la ANAF: contribuabilul nu va mai fi inamicul public nr. 1. În mediul de afaceri, Fiscul are reputația de instituție irezonabilă, inflexibilă și opacă. Această realitate este conștientizată și de conducerea instituției, care anunță că a venit vremea schimbării: contribuabilul nu trebuie să mai fie tratat ca un potențial infractor, ci ca un partener. Fiscul se află în plin proces de regândire a proceselor interne şi va insista pe o colectare mai bună, prin dialog. Asta a declarat la emisiunea Capital TV Dragoş Doroş, preşedintele ANAF, în momentul în care a fost pus să comenteze una dintre miile de plângeri de la mediul de afaceri: un antreprenor a rămas fără reacție în momentul unei inspecții în care a fost penalizat, dar nu i s-a spus ce a greșit, fiind sfătuit să-și găsească consultanți, potrivit Capital.

Elementul cheie pentru dezvoltare: mărfurile românești la export.
Puncte tari și puncte slabe. România a revenit anul trecut la o valorificare superioară prin preț a produselor livrate la export dar rămâne la acest indicator semnificativ sub nivelul din anul 2012, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Astfel, după ce indicele valorii unitare ( IVU) la export a scăzut cu trei procente în 2013 și cu încă un procent și jumătate în 2014, a revenit ușor pe plus (+0,15%) în 2015. O analiza Curs de guvernare.

Cum se împart salariile în România. Marea problemă a românului
care câştigă sub 1.000 de lei. Doi din trei salariaţi din România câştigă mai puţin de 1.700 de lei lunar (380 de euro net), în condiţiile în care România nu reuşeşte să atragă investiţii cu valoare adăugată mare care să ofere locuri de muncă bine plătite. Doar 34.000 de angajaţi câştigă peste 10.000 de lei net pe lună, 400.000 între 3.000 şi 10.000 de lei net pe lună, iar restul de 4 milioane sub 3.000 de lei, arată datele de la Ministerul Muncii obţi­nute de Ziarul Financiar.

Timiș, al doilea motor al economiei românești.
După anii '90, județul s-a dezvoltat foarte mult datorită privatizărilor reușite. Fapt ce a atras multe investiții și a dus la un nivel de trai peste media națională. În același timp, autoritățile au susținut inițiativele companiilor străine. Amplasat în sud-vestul României, Timiș este cel mai mare județ al României. În prezent, acesta este unul dintre cele mai bine dezvoltate județe din țară, motiv pentru care și nivelul de trai este superior mediei naționale, fapt confirmat și de statistici. Peste 15 companii au peste 1.000 de angajaţi - niciun alt judeţ nu mai are o asemenea performanţă, desigur cu excepţia Bucureştiului. Integral in Capital.

Producători versus retaileri: cine a profitat din reducerea TVA.
Trei sectoare cheie au beneficiat semnificativ, în ultima jumătate de an, de reducerea TVA la alimente şi generală, dar şi de celălate măsuri care au dus la creşterea disponibilităţilor financiare ale românilor. Cenuşăreasa a rămas industria alimentară, unde creşterile au fost insignifiante în comparaţie cu comerţul alimentar, fabricarea tutunului şi a băuturilor, scrie Economica.net.

Darea în plată a făcut ca plasamentele imobiliare să fie accesibile
doar celor cu dare de mână. Legea dării în plată restricţionează drastic accesul micilor investitori interesaţi de achiziţia pe credit a unui apartament care să se achite din chiria lunară, un plasament clasic pentru cei în căutare de alternative la depozitele bancare sau bursă. Majorarea avansului cerut de bănci pentru creditele ipotecare în lei de la 15% la 35% înseamnă creşterea efortului iniţial al unui astfel de plasament de la circa 10.000 euro la peste 22.000 euro, potrivit Capital.

Ce coace Parlamentul. Timbrul de mediu devine taxă pe benzină.
Banii pe care îi plătesc românii la înmatricularea mașinii, pentru poluare, ar putea deveni o cotă din impozitul anual sau o parte din prețul carburanților. După ce a fost pus la plata a sute de milioane de euro în contul taxelor de primă înmatriculare a mașinii, statul se pregătește să schimbe timbrul de mediu în vigoare. Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), István Jakab, a explicat care sunt variantele de lucru în Parlament. Una e ca timbrul să devină rovinietă. Sau, în funcție de gradul de poluare, proprietarii de mașini ar putea achita contravaloarea poluării sub forma unui impozit anual. În fine, o a treia variantă ar fi ca în fiecare litru de carburant șoferii să plătească și o sumă de bani pentru poluare, aflam din EVZ.























4845 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi