Business report: Ordinul lui Isarescu, executat mai devreme: rata creditelor neperformante a coborat la 10% dupa primele noua luni; Reteta complicata si spectaculoasa a unei politici de subdezvoltare. Un guvern PSD; Informatii utile cand ai nevoie de un imprumut de valori mici

de Ariana Lazurca     HotNews.ro
Joi, 1 decembrie 2016, 4:04 Revista Presei | Business

Business report
Foto: Colaj foto
Ordinul lui Isarescu, executat mai devreme: Rata creditelor neperformante a coborat la 10% dupa primele noua luni. Curatarea bilanturilor bancilor de creditele neperformante s-a aceentuat in trimestrul al treilea din 2016, rata creditelor neperformante cobarand la nivelul de 10% per total sistem bancar, conform ultimelor statistici oferite de BNR. In acelasi timp, profitul net pe sistem a urcat la 3,7 miliarde lei, mai mult decat dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut. Pentru ca Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a solicitat institutiilor de credit prezente in Romania sa coboare cu rata neperformante sub 10% pana la sfarsitul lui 2016, foarte multe banci s-au conformat si, fie au scos in extrabilantier, fie au vandut portofolii intregi de creante, scrie Economica.

Reteta complicata si spectaculoasa a unei politici de subdezvoltare. Un guvern PSD. 
La analiza precedenta despre nivelul foarte scazut al PNL in materie de-a aborda o guvernare altfel decat agatandu-se de portretul de om onest si tehnician echilibrat al lui Dacian Ciolos, adaugam azi un tablou al primadonei politice care, in tacerea generala, se strecoara cu cutitul in dinti spre Palatul Victoria. E vorba de partidul Dlui. Dragnea - ramas si el (partidul, fireste), ca si PNL, fara personajele de forta, decimate de Procuratura si de judecatori, informeaza Curs de Guvernare.

Informatii utile cand ai nevoie de un imprumut de valori mici. 
Mai multe banci din Romania ofera clientilor posibilitatea de a face cumparaturi, in anumite limite, fara a plati dobanda. Este principalul avantaj pe care trebuie sa il aveti in vedere. Dar retragerea de cash nu trebuie sa fie niciodata o optiune, avand in vedere dobanzile uriase. Dupa declansarea crizei economice, in 2009, bancile din Romania, lovite de un val de restante, au fost nevoite sa isi regandeasca strategiile in relatia lor cu persoanele fizice care vor sa le devina clienti. Astfel, cardul de credit, un produs foarte rar accesat inainte de 2009 si foarte putin promovat de banci sa fie scos in fata de multe dintre institutiile de credit, arata Romania Libera.

Unde s-au scumpit si unde s-au ieftinit locuintele, potrivit indicelui imobiliar al ANEVAR. Asociatia Nationala a Evaluatorilor Autorizati din Romania (ANEVAR) a lansat un indice imobiliar care se bazeaza pe valorile de piata estimate de evaluatorii autorizati in cadrul procesului de creditare. In doar trei resedinte de judet au scazut valorile apartamentelor, anunta asociatia, printr-un comunicat. Indicele este realizat cu ajutorul informatiilor din Baza Imobiliara de Garantii (BIG), gestionata de ANEVAR prin IROVAL - Cercetari in Evaluare, in care au fost introduse peste 128.000 de rapoarte de evaluare, in perioada 1 iulie 2015 - 30 iunie 2016, potrivit NewMoney.

Cum vor creste salariile romanilor pana in anul 2021. Cel mai mic salariu brut din sectorul bugetar va fi de 1.625 de lei, iar cel mai mare 22.000 de lei Proiectul Legii privind salarizarea personalului platit din fonduri publice propune 116 clase de salarizare, cel mai mic salariu brut in sectorul bugetar urmand sa fie de 1.625 de lei, iar cel mai mare de 22.000 de lei. Conform proiectului mentionat, distribuit ieri de Federatiile sindicale, raportul intre cel mai mic salariu de baza si cel mai mare salariu de baza este de 1 la 13. Proiectul salarizarii bugetare este programat sa fie aplicat din iulie anul viitor, la aceste salarii urmand sa se ajunga, in trepte, pana in 2021, noteaza EVZ.

Avertismentul unui specialist: Petrolul s-ar putea prabusi la 20 de dolari. Acum doua luni, OPEC a luat prin surprindere piata spunand ca "este de acord cu o conventie" privind reducerea productie intre 32,5 si 33 milioane de barili pe zi, in incercarea de a reduce oferta excedentara si de a ridicaa pretul petrolului. Doua luni mai tarziu, la acest timp, cartelul nu a ajuns inca la un acord. O reuniune maraton a expertilor OPEC, desfasurata luni, nu a reusit sa puna bazele unei rezolutii care sa fie parafata la discutiile de miercuri, scrie Svetlana Paraskova, analist la firma de consultanta Divergente LLC, din Statele Unite, relateaza Capital.

La 98 de ani de la Marea Unire, Romania nu are o autostrada care sa lege vreuna dintre cele trei provincii istorice. La 1 decembrie 1918, Regatul Romaniei se unea cu Transilvania. Toate cele trei provincii istorice deveneau, in sfarsit, o singura tara. La 98 de ani de atunci insa, nu exista inca nici o sosea de mare viteza care sa uneasca vreuna dintre ele. Si nu va avea nici peste 2 ani, cand vom sarbatori 100 de ani de la nasterea Romaniei Mari. La 98 de ani de la Marea Unire din 1918, Romania nu are inca o sosea de mare viteza care sa lege cele trei provincii istorice, Muntenia, Transilvania si Moldova. Nu are nici macar una care sa lege macar doua dintre ele, anunta Economica.


Citeste mai multe despre   











Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, perla a coroanei Marinei americane, s-a stricat in Canalul Panama

USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, "perla a coroanei" Marinei americane, s-a stricat in canalul Panama, acolo unde se gasea in drum spre baza navala din San Diego, a anuntat Marina Statelor Unite.
2798 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version