Business report: Promisiunea unui oficial din Transporturi: Vom avea 90 de km noi de autostrada in 2017; Cifrele care sa ne trezeasca / Cat de mult conteaza marimea: Ce fac Cehia, Polonia, Ungaria cu cresterea lor economica mica; Motivul pentru care benzina este scumpita intentionat

de Ariana Lazurca     HotNews.ro
Luni, 22 mai 2017, 3:24 Revista Presei | Business

Business report
Foto: Colaj foto
Cate dintre creditele Prima Casa au ajuns neperformante. Finantele nu recupereaza nici 10% din garantiile platite. In luna iunie a anului trecut, la solicitarea Economica, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri ne comunica: 427 de clienti executati silit, garantii de 36,5 milioane de lei platite de stat bancilor. In mai 2017, Ministerul Finantelor raspunde: 561 de garantii executate silit, 45,9 milioane de lei contravaloarea garantiiilor platite de stat. In total 134 de clienti noi. Rata de default este deocamdata mica, de 0,4%, dar ritmul de neperformanta a inceput sa creasca. Din executarea garantiilor, statul nu a recuperat nici a zecea parte. Valoarea totala a creditelor neperformante inregistrate pana in prezent a fost de 91,8 milioane de lei, circa 20 de milioane de euro, spun reprezentantii Ministerului Finantelor in raspunsul la o solicitare Economica. In contul acestor neperformante, statul a platit pana in prezent 45,9 milioane de lei, putin peste 10 milioane de euro, noteaza Economica.

Cifrele care sa ne trezeasca / Cat de mult conteaza marimea: Ce fac Cehia, Polonia, Ungaria cu cresterea lor economica mica. 
Romania a bifat la finele primului trimestru din 2017 nu doar cea mai mare crestere economica dintre tarile UE ( 5,7% brut si 5,6% ajustat de Eurostat pentru asigurarea comparabilitatii cu alte state) dar si prima pozitie la cresterea industriala, cu un fulminant +15,3% brut in martie fata de luna anterioara (+2,6% in conditii comparabile, dar tot pe primul loc in UE) si +10,2% fata de martie 2016, locul 2 dupa mult mai mica Estonie (+14,8%). In principiu, ar fi trebuit sa exultam de bucurie, daca nu am fi avut simultan si prima traversare a pragului de 1 miliard de euro deficit comercial lunar iar soldul pe segmentul de bunuri regasit in balanta comerciala nu ar fi fost de peste 2 miliarde de euro pe primul trimestru al anului. Ceea ce nu prea se potriveste cu datele pe care le consemneaza colegele noastre de bloc socialist trecute in UE si care au acelasi regim valutar de flotare a monedei nationale, Cehia, Polonia si Ungaria, scrie Curs de Guvernare.

Promisiunea unui oficial din Transporturi: Vom avea 90 de km noi de autostrada in 2017. 
Romania va avea, pana la sfarsitul acestui an, 90 de kilometri noi de autostrada, la care se pot adauga circa 45 de kilometri de Variante de Ocolire, in timp ce aproximativ 250 de kilometri vor insemna drumuri reabilitate si imbunatatite, a afirmat directorul general al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Stefan Ionita, intr-un interviu acordat Agerpres. Potrivit sefului CNAIR, o mare parte dintre proiectele de infrastructura rutiera planificate pentru perioada urmatoare vor putea fi sustinute cu bani europeni, obiectivul fiind ca absorbtia de fonduri nerambursabile sa se situeze la patru miliarde de lei, in acest an, jumatate fata de cele circa opt miliarde de lei aduse in exercitiul financiar anterior. Care este stadiul proiectelor mari de infrastructura atat de asteptate de catre romani (autostrazile Comarnic-Brasov sau Pitesti-Sibiu), ce s-a realizat pana in prezent, pe ce loc se situeaza Romania in raport cu celelalte state europene in materie de drumuri sunt doar cateva dintre intrebarile pe marginea carora directorul general al CNAIR, Stefan Ionita, a raspuns in interviul Agerpres, anunta Capital.

Skoda Karoq: Succesorul controversatului Yeti a fost prezentat oficial. 
Skoda Karoq este succesorul lui Yeti si modelul in care producatorul ceh si-a pus multe sperante pentru atingerea obiectivelor de vanzari in urmatorii ani. Noua denumire a fost aleasa in acord cu nomenclatorul stabilit pentru SUV-urile marcii. Astfel, noile modele din acest segment vor avea toate denumiri care incep cu litera K si se incheie cu litera Q. Rezultatul nu este cel mai elegant, dar vom vedea cum va fi gustata noua denumire. Skoda Karoq masoara 4.382 de milimetri in lungime, 1.841 de milimetri in latime si are o inaltime de 1.605 mm. Ampatamentul ajunge si el la 2.638 de milimetri (2.630 in cazul versiunii cu tractiune integrala), iar portbagajul se lauda cu 521 de litri. Prin rabatarea banchetei spate, volumul acestuia creste pana la 1.630 de litri. Sistemul VarioFlex include trei scaune spate separate, care pot fi individual reglate si chiar scoase complet, Karoq devenind astfel un van cu o capacitatea maxima de incarcare de 1.810 l, arata Auto-Bild.

Motivul pentru care benzina este scumpita intentionat. 
Benzina este scumpa in mod intentionat in Europa, pentru ca oamenii sa cumpere mai putin si sa polueze mai putin, spun autoritatile de concurenta. Pentru soferii care stau aproape de granita, nici Republica Moldova nu mai este o garantie a tarifelor mai mici decat in tara. Despre cum se stabilesc aceste preturi au vorbit pentru Digi24 presedintii autoritatilor de concurenta din Romania si Republica Moldova. Intre Romania si Moldova schimbul de energie s-a oprit la nivelul consumatorilor care aduc carburanti mai ieftini de peste Prut. In timp ce romanii se plang de preturi mari, pe moldoveni ii asteapta liberalizarea preturilor la carburanti, stabilite acum de stat.  "Vrem sa facem atat de scumpa benzina incat lumea sa cumpere mai putin. Nu este neintentionat pretul asta mai mare, ci este obiectivul politic al statului, in extensie al Uniunii Europene, sa iti puna acciza asta care sa te descurajeze sa consumi mult si sa reducem poluarea", spune Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, citat de Economica.

Efectele majorarii preturilor RCA. 
Intrebarea nu este daca vor creste preturile RCA, ci cu cat vor creste acestea. Cel mai probabil, pretul RCA ofertat de asiguratori, nu va creste cu mai mult de 10% - 15% in medie, fata de tariful de referinta si nici nu ar avea motive sa creasca. Despagubirile achitate de catre asiguratori in ultimele luni au scazut. Am asistat cu totii la un paradox al pietei de asigurari: in perioada de plafonare a tarifelor RCA, piata de asigurari romaneasca a avut cele mai bune performante din istorie. Asta inseamna ca nivelul de preturi ale RCA plafonate permite dezvoltarea acestei piete de asigurari. Legea RCA prevede plafonarea costurilor administrative ale asiguratorilor la 25%. Nu cred ca aceasta prevedere va rezista in lege mai mult de 12 luni. Daca va fi eliminat acel plafon al cheltuielilor administrative ale asiguratorilor, preturile RCA ar putea inregistra noi salturi de pret semnificative, iar ASF va trebui sa joace cu adevarat rolul pe care nu l-a jucat niciodata de la infiintare: acela de protejare a consumatorului de asigurari. Doar disciplinarea unei piete abuzive si haotice cum este cea de asigurari va duce la reasezarea preturilor si recastigarea increderii consumatorilor. Rolul determinant in reasezarea pietei si dezvoltarea ei il va juca ASF, potrivit Capital.


Citeste mai multe despre   






















6264 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri