Motive pentru care sa te gandesti de doua ori inainte sa iei un credit. Romanii se indatoreaza mai mult decat pot duce. O treime din cei care au contractat un credit in ultimul an au, in medie, un grad de indatorare de peste 55 la suta,. Asta inseamna ca, din veniturile lunare ale unui roman, 55% se duc pe plata datoriilor catre banci, in urma contractarii de credite. In acest sens, recent, mai multi oficiali ai BNR au sugerat ca Banca Nationala ar putea trece la masuri de limitare a creditelor date populatiei, pana la circa 35% din venituri, fata de 70% cat se mai practica in prezent, potrivit Adevarul.

BusinessFoto: Colaj foto

Raportul financiar care nu-i va placea lui Tudose: Cresterea economica record nu se simte in buzunare si inmulteste datoriile. Datoria publica externa a Romaniei a crescut, in primele opt luni ale anului cu aproape 1,6 miliarde de euro, potrivit unui raport al Bancii Natioanale. In traducere, asta inseamna ca, desi avansul PIB este cel mai mare din UE, nu s-a resimtit in buzunarele romanilor, nici in incasari mai mari la buget, iar statul plateste majorarile de pensii si salarii din credite noi. Potrivit datelor BNR, datoria publica externa a crescut la 33,89 miliarde de euro, fata de 32,29 miliarde de euro la 31 decembrie 2016, potrivit Capital.

Romania si fondurile europene: Ungurii glumesc ca ar trebui sa le dam lor banii daca suntem prea bogati sa-i cheltuim. Pana la jumatatea anului, Romania nu a reusit sa atraga deloc fonduri europene structurale si de investitii (fostele de coeziune), toti banii intrati la buget de la Bruxelles fiind ajutoarele pentru agricultura. In ultimele luni, lucrurile s-au schimbat putin, in sensul ca in executia bugetara au aparut in jur de 300 de milioane de euro fonduri europene. Ungaria, obsedata de faptul ca britanicii nu vor mai contribui la bugetul european dupa 2019 incearca sa isi ia toate fondurile europene pana la sfarsitul anului viitor. Deja au prefinantat noua miliarde de euro in proiecte de investitii si acum trimit facturi la Comisia Europeana, potrivit New Money.

Combinatul romanesc Alum Tulcea a supravietuit comunismului.Acum ajuta industria diamantelor sintetice si a ecranelor de telefoane. Circa 15% din productia combinatului Alum Tulcea este utilizata in industrii precum cea a diamantelor sintetice sau in fabricarea de ecrane pentru telefoane mobile. "In afara de alumina utilizata in industria metalurgica, noi producem la Tulcea si alumine non-metalurgice care au anumite destinatii, inclusiv pentru industria abraziva, care produce discuri abrazive si diamante sintetice", a spus pentru Economica.net Gheorghe Dobra, directorul general al Alro Slatina.

Cine este Theodora Popa, mostenitoarea imperiului Transavia de peste 200 de milioane de euro. Deschiderea complexului de golf de 15 milioane de euro, construit de omul de afaceri Ioan Popa in satul Teleac, langa Alba Iulia, a fost prilejul pentru prima mare iesire publica a fiicei acestuia, Theodora, mostenitoare "imperiului" Transavia in valoare de peste 200 de milioane de euro. Theodora are 27 de ani si este absolventa de Stiinte Economice la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. In 2014, imediat ce a absolvit facultatea, a devenit oficial membru in conducerea companiei Transavia, infiintata de tatal sau in 1991. In prezent, Theodora este vicepresedinte al Grupului Transavia, evaluat la peste 200 de milioane de euro, potrivit Adevarul.

iPhone 7 se vinde mai bine decat noul iPhone 8. Telefoanele din seria iPhone 7 se vand mai bine decat cele din seria iPhone 8, lansate luna trecuta de grupul Apple, inainte de debutul comercializarii modelului premium iPhone X, sustin analistii de la KeyBanc Capital Markets citand o serie de sondaje derulate in magazinele operatorilor, informeaza Reuters. Multi respondenti au indicat ca un procent semnificativ de clienti cumpara iPhone 7 in loc de noul iPhone 8, din cauza lipsei unor imbunatatiri semnificative in noul telefon, potrivit Capital.