Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
Jucu de Moldova

Americanii de la Delphi investesc 112 milioane de euro intr-o fabrica de componente auto

de Diana Sandu     Financiarul
Miercuri, 6 februarie 2008, 11:51 Revista Presei | Business

Una dintre cele mai puternice companii americane din domeniul pieselor si componentelor auto, Delphi, a anuntat recent ca va deschide o fabrica langa Iasi, unde vor fi create 1200 de locuri de munca. Astfel, comuna limitrofa orasului de pe Bahlui, Miroslava, devine un al doilea Jucu, plasat de aceasta data langa capitala Moldovei. Situatia este uimitor de asemanatoare in ce priveste relocarea productiei daca ne gandim ca anul trecut in luna martie, cand Delphi a inchis fabrica de la Puerto Real, din zona Cadiz, sudul Spaniei, a provocat proteste de strada. Mii de oameni s-au solidarizat cu cei 1600 de muncitori care au ramas fara lucru.

La doar cate va luni dupa aceea, la mijlocul anului trecut, producatorul american, care mai detine doua fabrici in România, la Ineu si Sânicolau Mare, a anuntat, ca intentioneaza sa-si extinda productia catre Est. Locatia aleasa a fost Iasul. Unul dintre argumentele pentru care a fost ales Iasul este faptul ca ofera forta de munca ieftina si calificata, avand in vedere ca Iasul este un centru universitar puternic. |n ultima perioada comuna din preajma Iasului a avut parte de o dezvoltare economica exploziva. Alaturi de Delphi si comania Metro, tot aici platesc impozite locale si firmele Gold&Platin sau Conex, precum si alte companii care si-au deschis show-room-uri.

Comuna Miroslava de langa municipiul Iasi a fost aleasa ca locatie de catre producatorul american pentru construirea unei uzine ce se va intinde pe 40.000 de metri patrati. Consiliul Local a concesionat americanilor 16 ha teren, pentru 49 de ani. Investitia va conduce la crearea a 1.200 de locuri de munca, fiind la mare concurenta cu fabrica Nokia, amplasata in comuna Jucu, din judetul Cluj.

Dupa luni bune de cautari, americanii de la Delphi si-au gasit locatia unde vor ridica o fabrica la Iasi. Reprezentantii companiei americane intentioneaza sa construiasca o uzina pentru componente auto in comuna Miroslava.

La mijlocul anului trecut, producatorul american, care mai detine doua fabrici in România, la Ineu si Sânicolau Mare, a anuntat, spre surprinderea a numeroase persoane, ca intentioneaza sa-si extinda productia catre Est. Locatia aleasa a fost Iasul. Unul dintre argumentele pentru care a fost ales orasul de pe malul Bahluiului este faptul ca ofera forta de munca ieftina si calificata. "Am studiat mai multe optiuni, dar aici beneficiem de forta de munca specializata, de universitati tehnice ce pot furniza permanent angajati calificati", a declarat Guy Hatchey, vicepresedintele Delphi Corporation.

Una dintre locaiile initiale a fost Brasovul, unde insa americanii nu au gasit nici terenul si nici disponibilitate din partea autoritatilor pentru a fi ajutati in gasirea locului pentru ridicarea uzinei. "Astazi vorbim de o miscare strategica, cu multe conotatii, care face din orasul nostru unul strategic", a declarat primarul Gheorghe Nichita, la prezentarea proiectului.

Chiriasi, timp de 49 de ani

Cu toate bunele intentii, americanii nu au fost ajutati de municipalitatea ieseana sa gaseasca o locatie, mai ales ca aveau nevoie de minim 15 hectare de teren. Urmatoarea optiune a venit de la Miroslava, o comuna din imediata vecinatate a Iasului. Consiliul Local a scos din domeniul public 16 ha de teren in spate la Metro si a organizat o licitatie concesionarea terenului pe 49 de ani.

|n competitia organizata special pentru producatorul american, s-au inscris inca trei firme, una fiind insa suspectat ca ar fi „mâna moarta” pentru Delphi. Este vorba despre Compa Sibiu, partener traditional si de nadejde al Delphi in România, precum si alte doua firme - Radical Instal SRL Bucuresti si Compania Imobiliare SRL Iasi.

 „S-a facut un punctaj, iar cei de la Delphi au acumulat cel mai mult. S-a luat in calcul redeventa care va fi platita pentru concesionarea terenului, locurile de munca care vor fi create precum si investitiile care se vor realiza in urmatorii cinci ani. Nu am vrut sa punem pret numai pe redeventa, ci si pe investitiile care vor ajuta la dezvoltarea zonei sau pentru crearea de slujbe noi pentru locuitorii comunei”, ne-a declarat Elena Burcuta, consilier juridic in cadrul Primariei Miroslava.

Reprezentantii Delphi nu au mai putut fi invinsi, pentru ca au in plan investitii imense, dar au si nevoie de forta de munca locala. „Noi nu am dorit sa vindem terenul si s-a venit cu ideea concesionarii, pe o perioada maxima admisa de lege, de 49 de ani. Au promis de asemenea ca vor angaja forta de munca din comuna, pe care urmeaza sa o specializeze pe domeniul pe care au ei nevoie”, ne-a spus consilierul juridic al comunei Miroslava.

Redeventa de 80.000 de euro pe an

Forta uzinei americane si-a spus cuvântul la licitatie, unde nu a putut fi depasit in oferte. Compania Delphi a oferit o redeventa de 80.000 de euro pe an, pentru terenul de 16 hectare concesionat la Miroslava. Investitia in constructia si dotarea fabricii este estimata la o valoare de 112 milioane de euro (fata de 25 milioane de euro, in urmatorii cinci ani, cât a fost solicitarea minima impusa de reprezentntii comunei iesene). |n plus, Delphi a „zdorbit” concurenta când a promis ca vor fi create 1.200 de locuri de munca.  Radical Instal ar fi intentionat sa construiasca o fabrica de instalatii in constructii, Compania Imobiliare una de confectii si un hypermarket, iar Compa una de piese auto.

Angajari pe banda rulanta

Pentru uzina de la Iasi, americanii vor avea nevoie asadar de peste 1.200 de salariati, atunci cand fabrica va functiona la intreaga capacitate. "Am inceput deja recrutarile, iar intr-o prima faza vom avea nevoie de 300 de persoane. Nu putem spune inca ce salarii vom oferi, dar vom incerca sa fim competitivi", a declarat, la prezentarea proiectului, John Hutson, directorul fabricii de la Iasi. El a adaugat ca se va angaja atat personal cu studii medii, dar si cu studii superioare, specialisti in constructia de masini, in metalurgie si stiinta materialelor.

Partener pentru Renault

Viitoarea fabrica Delphi de la Iasi va furniza sistemul de injectie diesel, precum si intreg sistemul electric pentru modelul Renault Twingo 2, a carui comercializare in Europa a inceput inca din vara anului trecut. Printre componentele ce urmeaza a fi produse tn Iasi se numara un nou sistem de iluminare cu halogen (redus clasa trei) - care cuprinde o serie de canale de cabluri -, sigurante si cutii de relee care sa alimenteze componentele electrice si electronice ale vehiculului. Electronica inchiderii portbagajului, reostatul de reglare a luminii interioare si butoanele de avarie vor fi fabricate tot la Iasi.  „Tendinta tot mai mare de a adauga mai multe functii electronice autovehiculelor pune un mai mare accent pe performanta sistemului arhitectural electric si electronic (E/E)", a declarat directorul global al diviziei de produse, sisteme electrice si electronice de distributie in cadrul Delphi, Stefaan Vandevelde.

Cel mai mare contribuabil al comunei

Investitia Delphi in Miroslava nu este una salvatoare, având tn vedere ca localitatea este una dintre cele mai bogate comune din Iasi. Comuna cu 10.000 de locuitori a avut anul trecut un buget de invidiat, de 27 miliarde de lei vechi. “Cele mai mari venituri provin de la impozitele platite de agentii economici. Cel mai mare contribuabil a fost pâna in prezent Metro, care platea impozit mare pe cladire. Acum, daca semnam cu Delphi, compania americana va fi cel mai mare platitor de taxe, pentru ca la redeventa de 80.000 de euro pe an se adauga impozitul pe cladire. Halele se vor intinde pe o suprafata uriasa, de 40.000 de metri patrati”, ne-a declarat primarul comunei Miroslava, Vasile Lapusneanu.  Alaturi de Delphi si comania Metro, tot aici platesc impozite locale si firmele Gold&Platin sau Conex, ptrecum si alte companii care si-au deschis show-room-uri sau cladiri. “Avem ce face cu banii! Avem de acoperit gauri, de facut scoli, gradinite. Ne-am cumparat si un parc de mecanizare pentru drumuri”, marturiseste primarul când este intrebat cu privire la destinatia banilor.

Vilele bogatasilor Iasului aduc bani frumosi la buget

Localitatea câstiga anual aproape o jumatate de milion de euro din impozitele platite de cei care si-au construit aici vile. Comuna Miroslava a devenit in ultimii ani scena unei adevarate explozii pe piata imobiliara. Situata la numai cinci kilometri de Iasi, localitatea este considerata cea mai dezvoltata din mediul rural al judetului. “Suntem printre cele mai mari comune din Iasi, atât ca numar de locuitori, cât si ca suprafata. Iar bugetul nostrul este unul dintre cele mai mari”, a precizat Vasile Lapusneanu.  Numai in ultimii patru ani au fost construite aici in jur de 600 de case, dintre care 60 de la inceputul anului pâna acum. Zona este extrem de atractiva tocmai datorita apropierii de oras. Putinele terenuri care au ramas libere, din zona destinata agentilor economici, se vând la pretul de 40-50 de euro metrul patrat. Oferta pentru cele destinate constructiilor de locuinte este mai generoasa. Terenuri mai sunt disponibile pentru case, valoarea lor variind intre 10 si 35 de euro, in functie de amplasament si de utilitati. O vila la cheie, amplasata intr-o zona cu utilitati, cu o suprafata de 200 mp si un teren de 1.000 mp, poate fi negociata la suma de aproximativ 150.000 de euro.

|n faliment in America

|n Statele Unite ale Americii, compania Delphi a fost protagonista unui intreg scandal, legat de intrarea in procedura de faliment. Planurile de redresare au vizat inchiderea a 21 de fabrici, dupa ce compania acumulase datorii de peste 5,5 miliarde de dolari. |ntrebati daca planurile de deschidere a unei fabrici la Iasi vor fi influentate de problemele din America, reprezentantii Delphi au dat asigurari ca planurile de dezvoltare nu vor fi schimbate. „|n SUA trecem printr-un proces de transformare, iar problemele sunt deja in spatele nostru. Am avut sprijinul autoritatilor, apoi am incheiat un agreement cu Uniunea Europeana. |n decurs de un an vom alege si compania care sa investeasca in Delphi pentru a asigura continuitatea procesului de redresare. Toate aceste probleme nu vor avea insa nici un impact asupra investitiei de la Iasi. Aici am lucrat timp de noua luni la un plan de redresare si nu este o decizie pe care putem sa o mai schimbam”, a mentionat Jose Avila, directorul general Delphi Diesel Systems.























475 vizualizari




ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri