Demararea si gestionarea unei campanii pe motoare de cautare este un proces riguros in care fiecarei etape trebuie sa i se acorde atentia necesara. Intr-un post anterior am vorbit despre prima etapa in orice campanie pe motoarele de cautare, cea de analiza initala si instalare.

Odata ce am terminat de selectat cuvintele cheie, de creat anunturile text si paginile de destinatie (landing pages) si ne-am asigurat ca parametrii de monitorizare sunt functionali, suntem gata sa demaram campania.

Desi demararea unei campanii pe motoarele de cautare pare un element minor si lipsit de importanta, el va determina succesul pe care il va inregistra campania noastra. Daca pornim pe picior gresit, vom cheltui mult timp si bani sa (re)aducem campania pe drumul cel bun.

Cum stabilesc initial pretul maxim pentru un click?

Daca la momentul identificarii cuvintelor cheie ale campaniei ai folosit unelte precum cele oferite de Google sau Yahoo!, ai putut sa-ti faci o idee despre intervalul de pret in care se vor situa costul unui clic. Desi aceste intervale de pret sunt extrem de largi si nu exista o modalitate de a stabili precis unde se va situa CPC-ul campaniei noastre, acest interval ne da o prima indicatie referitoare la pret. Stiind de ex. ca CPC-ul poate fi intre 0,25 centi si 4 dolari, putem banui pe unde se situeaza piata, stim la ce ne putem astepta, dar mai ales aflam care sunt valorile minime si maxime pe care le putem avea.

Cu aceasta informatie vom „porni la atac” si vom demara campania cu un CPC maxim in functie de datele pe care le avem. Este doar un prim pas, care ne va permite sa pozitionam campania noastra fata de concurenta si care ne va da indicatii ulterioare referitoare la cum va trebui sa evoluam strategia de stabilire a pretului.

Elementul care mi se pare demn de semnalat la capitolul „pret per clic” este ca performanta campaniei precum si pretul maxim licitat pentru un clic vor stabili nu doar pozitia curenta in lista de rezultate sau pretul efectiv platit, ci si pozitia medie viitoare in lista de rezulte si pretul mediu per clic. In mod logic, daca vom avea o performanta ridicata la inceputul campaniei, succesul va fi mai usor de obtinut, iar campania va fi mai usor de optimizat. Reversul, ne asigura ca vom muncii mult mai mult sa obtinem aceleasi rezultate si in mod cert bugetul cheltuit va fi cu mult mai ridicat.

Integral pe webservator.ro