La 20 de ani, varsta la care altii abia se hotarasc spre ce cariere sa se indrepte, trei americani si doi britanici sunt deja milionari, din afaceri de succes lansate chiar de ei.

Prestigioasa revista "Forbes" si alte publicatii din SUA si din Marea Britanie au incercat sa afle secretul succesului unor tineri intreprinzatori in lumea afacerilor. "O atitudine aventuroasa si pasiunea pentru ceea ce faci", a fost raspunsul dat, in diferite variante, de cei intervievati.

Patru din topul primilor cinci milionari la 20 de ani s-au lansat in afaceri legate de internet. Pentru al cincilea reteta succesului a fost... reteta gemului bunicii. In 2002, cand avea 14 ani, James Doherty a inceput sa pregateasca, in bucataria parintilor lui din Edinburgh, Scotia, gemuri dupa retetele bunicii. Acestea au avut mare succes printre vecini, prieteni si la vanzarile organizate de biserica. James a inceput sa primeasca mai multe comenzi decat putea sa onoreze lucrand acasa, astfel incat a inceput sa inchirieze, pentru cateva zile pe luna, o mica fabrica de produse alimentare cu 200 de angajati. La 16 ani, a renuntat la scoala pentru a se ocupa exclusiv de afacere. In scurt timp, a incheiat contracte de desfacere a produselor companiei sale, Superjam, in mai multe lanturi de magazine din Marea Britanie, urmand si Irlanda. La 19 ani, averea sa depaseste un milion de dolari, apropiindu-se de doua milioane.

Integral in Romania libera